Străzile din Dorohoi au fost împânzite de polițiști marţi, 21 ianuarie, iar 60 de conducători auto au fost sancționați pentru viteză excesivă.
Pe 21 ianuarie 2024, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi, împreună cu cei ai Secțiilor de Poliție Rurală nr. 4 Dorohoi, nr. 5 Mihăileni, nr.6 Pomîrla și cei ai Serviciului Rutier, au ieşit în trafic pentru a preveni și combate accidentele rutiere cauzate de viteza excesivă.
Astfel, polițiștii au acționat în intervalul orar 08,00-13,00, pe principalele artere rutiere din municipiul Dorohoi și localitățile apropiate. Cu acest prilej, au fost controlate peste 150 de autovehicule, 48 dintre acestea fiind testate cu aparatul etilotest, fără a fi înregistrate rezultate pozitive.
În urma neregulilor constatate au fost aplicate 103 sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 250.000 de lei. 60 dintre amenzi le-au fost aplicate unor şoferi depistați conducând cu viteză peste limită legală.