Panică la Dorohoi. Incendiu puternic într-o clădire abandonată - Monitorul de Botoșani

Panică la Dorohoi. Incendiu puternic într-o clădire abandonată - Monitorul de Botoșani
📅 2025-01-22

Pompierii au intervenit, astăzi, pentru stingerea unui incendiu izbucnit într-o clădire dezafectată din municipiul Dorohoi. Deșeurile menajere depozite într-una din camere au fost cuprinse de flăcări.

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

La caz au ajuns, în cel mai scurt timp, pompierii din cadrul Detașamentului Dorohoi, cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă. Aceștia au acționat rapid, astfel încât flăcările să nu se extindă la întreaga clădire.

Cel mai probabil incendiul a fost generat de fumatul în locuri neprotejate corespunzător.

Respectarea unor reguli simple poate preveni producerea unui incendiu cauzat de fumat, iar pentru înlăturarea riscului vă recomandăm:

✔️ nu aruncați mucurile de țigară pe jos, în special în apropierea locuinței, a magaziilor de lemne, a depozitelor de furaje sau a adăposturilor de animale;

✔️ dacă fumați într-o încăpere, folosiți o scrumieră potrivită, grea, care să nu se răstoarne uşor și să fie confecţionată dintr-un material ce nu ia foc. Puteți pune în scrumieră puţină apă, care va favoriza stingerea rapidă a resturilor de ţigări;

✔️ dacă vă întindeți în pat sau în fotoliu pentru a vă odihni, nu aprindeţi ţigara. Este foarte probabil să aţipiţi şi să daţi foc la pat sau la fotoliu. Mucurile de ţigară incandescente pot cădea pe covor sau pe orice alt material combustibil şi astfel poate lua foc întreaga locuinţă;

✔️ stingeți țigara în scrumieră, niciodată în coşul de gunoi şi nu lăsaţi scrumul sau ţigara să ardă în scrumieră.

Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri monitorul bt

Bloc luat la ţintă cu maşina. Un şofer a confundat pedalele în parcarea blocului (VIDEO)

Un incident mai puțin obișnuit a avut loc într-o parcare din Botoșani, unde o mașină a lovit un bloc. Un bărbat aflat la volanul unui Renault Koleos a reușit să transforme o simplă manevră de parcare într-un moment destul de nefericit, dar cu un iz de umor involuntar. Bărbatul se afla în mașină a...

Cod de ceață extins pentru mai multe localități din județ

Meteorologii au actualizat prognoza și au extins Codul galben de ceață și polei pentru județul Botoșani. Din această cauză, până la ora 10:00 și pe drumurile din Botoșani, Flămânzi, Vorona, Ungureni, Corni, Mihai Eminescu, Frumușica, Albești, Trușești, Ștefănești, Bălușeni, Lunca, Vlădeni, Criste...

Suveranismul și luntrile românilor – Dumitru MONACU, scriitor

Articolul Suveranismul și luntrile românilor – Dumitru MONACU, scriitor apare prima dată în Monitorul de Botoșani.

Reforma administrativ-teritorială: între romantismul ardelenist şi miştocăreala lejeră a lui Ciolacu – Sorin Ioniță

Regimul Iohannis, bazat pe servicii secrete, partide controlate din afara lor şi presă clientelizată primelor două, are nevoie de un flux constant de teme de clămpăneală publică pentru a muta atenţia de la fiasco-ul democratico-electoral din finalul lui 2024. S-a bătut palma între băieţii de la v...

33 de goluri în primele meciuri ale etapei a VII-a din Champions League

Marți seară s-a dat startul în cea de-a VII-a rundă din Champions League. În cele 9 partide disputate, s-au marcat numai puțin de 33 de goluri. Cel mai spectaculos meci al serii s-a jucat la Lisabona, unde Benfica a fost întrecută de Barcelona cu scorul de 5-4. Benfica a început în forță și a des...

Criză de pastile în farmacii şi spitale. „Nu putem onora medicamente de care depinde viaţa pacienților”

Botoşănenii, dar nu numai, se confruntă cu o criză tot mai acută de medicamente. De această dată nu sunt afectate doar farmaciile, ci şi spitalele. Problema devine din ce în ce mai vizibilă, iar pacienții sunt nevoiți să umble din farmacie în farmacie, sperând că vor găsi tratamente esențiale pen...

Suveranismul și luntrile românilor – Dumitru MONACU, scriitor

Se spune că primul rege al României, Carol I, iritat de poziția mereu duplicitară a unui politician român i-ar fi spus, preluând eronat o vorbă din popor: „Voi, românii, aveți două luntri în cur!”. Lăsând la o parte confuzia iscată de necunoașterea perfectă a limbii române, afirmația monarhului a...

Avertisment

– Te avertizez că în cel mult o oră soţul meu va fi acasă. – Draga mea, dar n-am făcut nimic nepermis. – Așa e! Însă dar dacă ai intenţia să o faci, trebuie să te grăbeşti! Articolul Avertisment apare prima dată în Monitorul de Botoșani.

Ceață și polei în 34 de localități din județ (video)

Meteorologii au actualizat prognoza și au emis un nou Cod galben de ceață și polei, valabil până la ora 10:00, pentru o parte din județul Botoșani. Din această cauză, pe drumurile din Dorohoi, Ungureni, Hudești, Coțușca, Suharău, Havârna, Vorniceni, Rădăuți-Prut, Ibănești, Șendriceni, Cristinești...

Să-i păzim, că sunt mici și nu au ce face

La meciul cu feceul de acasă s-a plecat de la premisa că echipa nu prea mai are galerie. Drept pentru care când a apărut niște copchii cu steaguri, s-a mobilizat brusc toți jandarmii aduși tocmai de la Bacău, i-a monitorizat și i-a filmat tot timpul pe copchii ăia de n-au apucat săracii jandarmi ...

Good News

Only good and positive news.