Amendă uriaşă pentru vânzări fără bon fiscal - Monitorul de Botoșani

Amendă uriaşă pentru vânzări fără bon fiscal - Monitorul de Botoșani
📅 2024-11-18

Polițiștii din cadrul Serviciului de Ordine Publică au organizat, cu sprijinul structurilor de ordine publică, rutieră, investigații criminale, investigarea criminalității economice și acțiuni speciale, o razie, pentru prevenirea și combaterea infracțiunilor comise în segmentul stradal.

DONEAZĂ UN ABONAMENT LA MONITORUL!

Astfel, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în intervalul orar 20:00-24:00,  aproximativ 100 de forțe de ordine au desfășurat activități specifice, pe arterele rutiere unde au fost înregistrate evenimente,  în zonele în care se formează aglomerări de persoane, precum și în localurile publice, fiind legitimate peste 400 de persoane, controlate 200 de autovehicule și 22 de localuri publice.

În urma neregulilor constatate au fost aplicate 83 de sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 80.000 de lei, dintre care 47 de sancțiuni pentru abateri la regimul rutier, 23 de sancțiuni pentru nerespectarea normelor de conviețuire socială și o sancțiune pentru nerespecatrea obligației de utiliza casele de marcat electronice.

Pentru desfășurarea activităților am beneficiat de sprijinul polițiștilor de frontieră și al jandarmilor.

Sancțiune uriașă pentru bani nefiscalizați

În urma unui control al polițiștilor din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, la un operator economic, din municipiul Botoșani, s-a stabilit faptul că acesta nu utiliza aparatul de marcat electronic, fiind identificată suma de 1.400 nefiscalizată.

Banii pentru care nu a fost emis bon fiscal au fost confiscați, iar operatorul economic a fost sancționat cu amendă în valoare de 30.000 de lei.

Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri monitorul bt

Viceprimarii Botoșaniului și-au preluat atribuțiile

Cosmin Andrei, primarul municipiului Botoșani, a stabilit atribuţiile pentru viceprimarii Bogdan Buhăianu și Dana Bețenchi. În ședința Consiliului Local Botoșani desfășurată luni, 4 noiembrie, consilierii locali au desemnat viceprimarii municipiului pentru următorul mandat. În urma procesului de ...

Oferte de angajare în județ. Aproape 500 de locuri de muncă pentru toate nivelurile de studii

Aproape 500 de locuri de muncă sunt disponibile în această săptămână în județ. Potrivit listei transmise de Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Botoșani, cei care se află în căutarea unei slujbe au la dispoziție 452 de opțiuni. În funcție de nivelul de studii, 25 locuri de m...

MEMORIALUL IPOTEŞTI: Casele Hajnal (II)

„Veselul și prietenosul ungur nu înțelegea viața fără vânat, veselie, cărți – scria Ludovic Dauș – și pentru toate acestea desigur nu-i ajungeau odaia de jos de lângă farmacie, și nici odăile de sus” (L. Dauș, Un cazan în fierbere și un maimuțoi cu epoleți, în: „Adevărul literar și artistic”, nr....

Beție încheiată la spital după intervenția Poliției Locale

Un botoșănean a fost amendat și dus la spital, după ce a devenit agresiv într-o scară de bloc din Botoșani. Locatarii unui bloc de pe strada Mihail Kogălniceanu din municipiul Botoșani au cerut ajutorul autorităților după ce un bărbat cunoscut pentru comportamentul său violent a tulburat ordinea ...

PNL apără legea indexării pensiilor militare la CCR împotriva sesizării Avocatului Poporului

Grupurile parlamentare ale PNL au depus la Curtea Constituţională un memoriu privind legea pensiilor militare, în care „demontează” argumentele cuprinse în sesizarea de neconstituţionalitate a Avocatului Poporului. Potrivit HotNews, anunţul a fost făcut luni de liderul deputaţilor liberali, Gabri...

Amendă uriaşă pentru vânzări fără bon fiscal

Polițiștii din cadrul Serviciului de Ordine Publică au organizat, cu sprijinul structurilor de ordine publică, rutieră, investigații criminale, investigarea criminalității economice și acțiuni speciale, o razie, pentru prevenirea și combaterea infracțiunilor comise în segmentul stradal. Astfel, î...

Povestea unui miracol. Elena a rescris limitele medicinei la Botoșani, după ce a venit pe lume la 22 de săptămâni (VIDEO)

Articolul Povestea unui miracol. Elena a rescris limitele medicinei la Botoșani, după ce a venit pe lume la 22 de săptămâni (VIDEO) apare prima dată în Monitorul de Botoșani.

Poliţişti în teren pentru combaterea delicvenţei juvenile

Polițiștii Biroului Siguranță Școlară, împreună cu cei ai Serviciul de Investigare a Criminalității Economice, Serviciul Rutier, Biroul Poliție Transporturi Botoșani, în cooperare cu lucrători Inspectoratului Județean de Jandarmi  Botoșani au acționat în sistem integrat pentru prevenirea şi comba...

Se fac angajări la Ambulanţă. Ce posturi sunt scoase la concurs

Serviciul Județean de Ambulanță Botoșani organizează concurs în vederea ocupării a trei posturi contractuale vacante de asistent medical generalist, pe perioadă nedeterminată pentru Substația de Ambulanță Ripiceni și două posturi contractuale vacante de asistent medical generalist, pe perioadă ne...

Bărbat salvat de intervenţia promtă a poliţiştilor

Un bărbat din Bucecea a avut parte de o nouă şansă la viaţă după intervenţia promptă a poliţiştilor. Incidentul a avut loc duminică, 17 noiembrie, în jurul orei 7:00. Polițiștii Andrei și Iulian, din cadrul Poliției Orașului Bucecea, se aflau în serviciul de patrulare. În timpul misiunii, au obse...

Amulete Aurite

Amulete si talismane pentru noroc, dragoste, protectie.