Taxe și impozite mai mari din 2025 pentru români. Există un scenariu pesimist legat de cum vor decurge lucrurile de anul viitor.
Profesorul de economie Mircea Coșea, fost ministru, a analizat la Antena 3 CNN consecințele ordonanței “trenuleț”, care pune în practică reducerile bugetare în 2025.
Coșea avertizează că Guvernul va fi obligat să vină cu o ordonanță complementară, de creștere a fiscalității, pentru a aduce bani la buget.
“Este austeritate. Ne așteptăm la așa ceva. Totuși, trebuie să mai discutăm un lucru: de unde a apărut această austeritate? A apărut dintr-un motiv foarte simplu: un deficit bugetar foarte mare. Și atunci mai apare o întrebare: cine este responsabil pentru acest deficit foarte mare? Este exact aceeași coaliție guvernamentală.
Deficitul bugetar a apărut ca urmare a unor greșeli pe care Ministerul de Finanțe le-a făcut pe parcursul ultimilor ani. O politică fiscală care, în loc să aducă un spor de venit prin stimulare a producției, a mediului de afaceri, a făcut tocmai invers. Pe de altă parte, anul 2024 a însemnat cheltuieli absolut nesăbuite pentru obținerea de voturi. Toate lucrurile astea cad în responsabilitatea unui guvern care continuă să fie aproape același.
Deci, noi suntem acum în situația în care trebuie să intrăm într-o austeritate care înseamnă, de fapt, o scădere a puterii de cumpărare. Nu e numai o scădere a veniturilor, pentru că inflația este în continuare mare și crește”, a spus acesta.
Taxe și impozite mai mari din 2025 pentru români ar putea fi continuarea, avertizează profesorul. Mai exact, e de așteptat să urmeze o altă ordonanță, care va viza acest aspect.
„Deci, orice înghețare, cum spun domniile lor, este, de fapt, o reducere a veniturilor și înseamnă și o scădere a puterii de cumpărare, pentru că inflația continuă să fie mare. Această ordonanță care a apărut va fi completată cu alta, care va veni cu o sporire a impozitelor și taxelor.
Lipsește însă un element esențial. Toate lucrurile astea nu pot fi puse în aplicare dacă nu există o creștere a producției. România trebuie să producă mai mult, trebuie să aibă capacitatea să acopere deficitul bugetar, nu numai prin tăieri de cheltuieli, ci și prin venituri suplimentare.
Până la această oră nu văd nimic în acest domeniu. Nimic. (Doar) niște vorbe care spun că trebuie să avem investiții, că trebuie să facem reindustrializare, că trebuie să dezvoltăm una, alta ș.a.m.d. pe niște fonduri pe care noi le avem, pentru că fonduri ar trebui să fie prin PNRR care este în criză și el”, a mai spus Mircea Coșea.
„Deci suntem într-o situație în care încrederea față de aceste măsuri la nivelul populației, la nivelul mediului de afaceri, este foarte mică, pentru că n-avem garanția că cei care guvernează au capacitatea ca, prin această austeritate, să ajungă la un rezultat care în viitorii ani să ne aducă pe linia de plutire. A existat o scrisoare a mediului de afaceri trimisă guvernului. Acolo existau niște măsuri, niște propuneri, niște idei (…) care ar fi putut să completeze în bine politica anului 2025. Nu s-a ținut seama de asta.
Mă îngrijorează anul viitor, pentru că sunt elemente care vor veni și vor veni pentru că se schimbă foarte mult paradigma internațională. Avem o nouă administrație americană, avem niște măsuri la nivelul Uniunii Europene care arată că un nou acord pe agricultură va avea efecte și în România și nu văd niciun fel de reacție a Guvernului României în legătură cu pregătirea acestor efecte care vin din exterior.
Mircea Coșea: Eu nu știu dacă oamenii care răspund de economia României au capacitatea de a-și îndeplini sarcinile
Sigur că este o situație grea în toată Europa, în toată lumea, dar Guvernul are această datorie, de a face și pregătirea pentru ceea ce ar trebui să vină, nu numai reparare a unor greșeli. Deci, sigur că e un an complicat.
Problema cea mai importantă, și vreau ca să o spun cu cea mai mare tărie, este aceea că nu știu dacă, în acest moment, oamenii care răspund de soarta economiei României au capacitatea de a-și deplini sarcina cu succes, pentru că până acum unii dintre ei nu au dovedit acest lucru.
Deci, cred că ar trebui ca domnul prim-ministru să ia măsuri ca la numite ministere să existe tehnicieni, oameni cu valoare profesională ridicată, pentru că sarcinile sunt din ce în ce mai grele”, a spus Mircea Coșea la Antena 3 CNN.