Se pare că presa internațională a scris mai multe articole despre alegerile din România. Cum suntem văzuți în Europa?
În doar câteva zile, ţara est-europeană a cunoscut o succesiune de răsturnări de situaţie, de la victoria surpriză în primul tur a candidatului de extremă dreapta Călin Georgescu la alegerile prezidenţiale la acuzaţiile autorităţilor privind integritatea alegerilor.
Acestea au pus sub semnul întrebării influenţa Rusiei în contextul regional actual şi rolul platformei TikTok. Atât de mult încât Curtea Constituţională a ordonat renumărarea voturilor.
În timp ce jumătate din cele nouă milioane de buletine de vot fuseseră renumărate până sâmbătă după-amiază, fără a le include pe cele din diaspora, unii locuitori din Bucureşti erau îngrijoraţi de turnura evenimentelor.
„Ceea ce se întâmplă nu mi se pare foarte democratic”, a declarat pentru AFP Gina Visan, o asistentă medicală în vârstă de 40 de ani.
Dincolo de ce se scrie în presa internațională despre alegerile din România, se pare că sunt încălcate și anumite principii, adaugă aceasta.
„Ar trebui să ne respecte votul. Suntem dezamăgiţi, dar suntem obişnuiţi cu acest tip de comportament”, a deplâns ea, reluând lipsa de încredere în partidele tradiţionale, care sunt considerate corupte.
Pentru Septimius Pârvu, coordonatorul think-tank-ului Expert Forum (EFOR), nu există nicio îndoială că această decizie „subminează încrederea” în instituţii şi este de natură să „alimenteze” votul de extremă dreapta. „Am mai renumărat voturi în România în trecut, dar nu de milioane, cu alegeri legislative în mijloc”, a analizat el, referindu-se la «o situaţie fără precedent.
Statele Unite au intervenit și ele chiar în dezbatere, sperând ca nicio decizie luată între cele două tururi să nu „pună în pericol credibilitatea procesului electoral”.
Totodată, SUA își dorește ca rezultatele la alegerile din România să nu „păteze” „reputaţia solidă a României ca partener democratic de încredere”, potrivit unei declaraţii a ambasadorului său la Bucureşti, Kathleen Kavalec, arată observatornews.ro.