BNR s-a uitat la toate firmele din 2007 până în prezent ca să identifice poveștile de succes.
„N-am găsit foarte multe: 2.600, cele mai multe fiind IMM-uri”, susține Florian Neagu, director al Direcției de Stabilitate la BNR.
Reprezentantul BNR a prezentat 3 lecții pe care le-a învățat de la ele:
„Spiritul antreprenorial în ultimii 30 de ani a fost dinamic. De la aproape 300.000 companii active, care au depus bilanțul la Fisc, în 1994, peste 30 de ani avem mai bine de o dublare a numărului: peste 800.000 entități. Mai este spațiu de îmbunătățire dacă ne uităm la nivel european. România are 52 de firme la 1000 de locuitori. Ne situează mult în spate și față de media europeană care este la 84 de companii”, spune el.
Potrivit reprezentantului BNR, avem un număr mare de firme cu capitaluri negative.
„Asta înseamnă că sunt firme care nu reușesc să aibă capitaluri proprii de minim 200 lei. Pragul este neschimbat din anii ‘90. Din cele 800.000 de companii active, aproape 260.000 sunt cu capitaluri negative. O treime din firmele din economie sunt subcapitalizate. Înseamnă că nu reușesc să îndeplinească această cerință legală de 200 lei”, a explicat Florian Neagu.