Tema principală a discuțiilor din cadrul reuniunii Comitetului Național Tripartit pentru Dialog Social, coordonată joi, la Palatul Victoria, de premierul Marcel Ciolacu a fost promovarea bugetului de stat pentru anul 2025 în parametrii care să asigure stabilitatea macroeconomică, un ritm susținut de investiții și protejarea veniturilor oamenilor, transmite Gândul.
„Investițiile și protejarea puterii de cumpărare a românilor sunt coordonatele principale ale bugetului pentru acest an. Proiectul de buget pentru 2025 este unul prudent, care are în vedere o estimare de creștere economică de 2,5%, bazată pe investiții, agricultură, construcții, servicii și creșterea industrială. În același timp, suntem preocupați de protejarea puterii de cumpărare și de calitatea vieții oamenilor. Estimăm o creștere a salariului mediu cu 6,1%, un procent ce depășește rata prognozată a inflației, majorarea numărului de angajați, dar și menținerea unor forme de sprijin pentru pensionari și pentru plata facturilor la energie de către persoanele cu venituri mici”, a transmis premierul Marcel Ciolacu.