Cine va conduce Primaria Capitalei până la noile alegeri care vor avea loc, cel mai probabil, la toamnă! După victoria surprinzătoare a primarului în alegerile prezidențiale, administrarea Bucureștiului ajunge la o nouă conducere.
Viceprimarul liberal Stelian Bujduveanu ar putea deveni primar general interimar al Bucureștiului, conform unui proiect de hotărâre ce urmează să fie supus votului în ședința Consiliului General al Capitalei, ce va avea loc vineri.
Potrivit proiectului, viceprimarul PNL ar urma să exercite atribuțiile de edil general până la organizarea de alegeri locale ori până la finalul mandatului al lui Nicușor Dan. Când a fost ales viceprimar alături de social-democratul Adrian Vigheciu (ianuarie 2025), acesta din urmă a fost desemnat oficial drept înlocuitorul de drept al primarului general. Dacă proiectul va fi adoptat vineri, Bujduveanu va prelua conducerea interimară a Primăriei Capitalei.
Viitorul președinte al României a declarat într-un interviu că interimatul va presupune o confruntare directă cu realitatea financiară complicată a Capitalei: „Unul dintre viceprimari va deveni primar interimar și se va ocupa. Întâmplător este de la PSD și interesant este că se va confrunta cu restricțiile bugetare pe care Guvernul PSD le-a impus pentru Primăria Capitalei”, a spus primarul încă în funcție.
După numirea lui Stelian Bujduveanu ca viceprimar, mandatul său s-a contrat deseori cu primarul general Nicușor Dan. Relațiile dintre cei doi s-au deteriorat semnificativ, culminând în mai 2025, când edilul i-a retras lui Bujduveanu toate atribuțiile executive. Stelian Bujduveanu este licențiat în drept, cu un master în Dreptul Uniunii Europene și un doctorat în Drept Administrativ obținut la Facultatea de Drept a Universității din București.
Pe cealaltă parte politic, Adrian-Nicolae Vigheciu, viceprimar PSD, rămâne un nume vehiculat pentru preluarea interimatului, având în vedere că inițial fusese desemnat ca înlocuitor de drept al primarului general. În iunie 2024, a candidat fără succes la Primăria Sectorului 5 din partea alianței PSD-PNL.
Cine va prelua Primaria Capitalei? Care viceprimar e favorit la votul de vineri