Partidul Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a prezentat miercuri, 7 mai, planul fiscal pe care intenționează să îl aplice după alegeri, anunțând o serie de măsuri radicale care vizează atât mediul de afaceri, cât și aparatul bugetar. În centrul propunerilor se află introducerea unui nou regim de impozitare a companiilor, precum și o reformă amplă a sistemului public.
Senatoarea AUR Niculina Stelea, membră a Comisiei de buget-finanțe și a Consiliului Național de conducere al partidului, a detaliat noile măsuri fiscale într-un comunicat citat de Agerpres:
„Pentru companiile cu o cifră de afaceri mai mică de 5 milioane de euro, stabilim un impozit pe cifra de afaceri de 2%. Pentru cele cu o cifră egală sau mai mare de 5 milioane de euro, se va aplica un impozit pe profit de 16%, dar nu mai puțin de 1% din cifra de afaceri.”
Această propunere ar însemna o modificare semnificativă a actualului sistem fiscal, unde în prezent impozitul pe profit este de 16%, aplicat doar în cazul în care compania obține profit. Doar microîntreprinderile cu venituri sub 250.000 de euro sunt în prezent supuse unui impozit pe venit. Ideea unui impozit calculat pe cifra de afaceri a fost în mod constant respinsă de mediul de afaceri, care o consideră inechitabilă pentru firmele cu marje reduse de profit sau investiții semnificative.
Pe lângă propunerea fiscală, AUR promite o reformă profundă a administrației publice. Potrivit senatoarei Stelea, partidul intenționează să reducă „semnificativ” cheltuielile statului, printr-o restructurare atent analizată a aparatului bugetar.
„După alegerile prezidențiale, noi, Partidul AUR, vom reduce semnificativ cheltuielile statului român, prin reducerea personalului bugetar, acolo unde o analiză pertinentă a stării de fapt o impune, concomitent cu reducerea taxelor și impozitelor pe muncă. Reforma va fi făcută gradual, cu criterii clare și transparente, fără să afectăm oamenii cinstiți din sistem. Ținta sunt sinecurile politice, funcțiile inventate pentru clientela de partid”, a declarat aceasta.
Declarațiile senatoarei completează anunțul liderului AUR, George Simion, făcut marți, 6 mai, când a afirmat că formațiunea sa dorește concedierea a 500.000 de angajați din sectorul bugetar. Măsura ar viza, potrivit acestuia, reducerea risipei și a funcțiilor politizate din instituțiile statului.
Planul propus de AUR urmează să fie promovat în campania electorală ca parte centrală a programului de guvernare al partidului, însă rămâne de văzut ce reacție va genera în rândul mediului de afaceri, al sindicatelor și al opiniei publice.