Pluto, clasificată iniţial ca planetă şi retrogradată ulterior la statutul de planetă pitică, îşi va finaliza prima orbită completă în jurul Soarelui pe 23 martie 2178. Descoperită în 1930 de astronomul american Clyde Tombaugh, Pluto are nevoie de 248 de ani tereştri pentru a încheia o orbită.
Pluto a fost descoperit la Observatorul Lowell din Flagstaff, Arizona, pe baza predicţiilor astronomului Percival Lowell, care a observat anomalii în mişcarea planetelor Uranus şi Neptun.
Tombaugh a folosit un comparator optic pentru a detecta un obiect care s-a deplasat între imagini succesive ale cerului. Planeta pitică a fost numită Pluto de Venetia Burney Phair, o fetiţă de 11 ani.
Deşi inclus iniţial pe diagramele Sistemului Solar, Pluto a fost reclasificat în 2006 de Uniunea Astronomică Internaţională, fiidncă nu îndeplineşte toate criteriile pentru statutul de planetă. Chiar dacă orbitează în jurul Soarelui şi are suficientă masă pentru a-şi menţine forma sferică, Pluto nu domină orbita sa, împărţind-o cu alte obiecte spaţiale.