Bentancur, în vârstă de 27 de ani, a fost acuzat după un interviu acordat canalului de televiziune uruguayan Canal 10 în iunie, în care mijlocaşul a fost rugat de prezentator să arate tricoul unui jucător de la Spurs.
Fostul jucător de la Juventus a răspuns: „A lui Sonny? Ar putea fi şi vărul lui Sonny, pentru că toţi arată la fel”.
El şi-a cerut rapid scuze lui Son pe Instagram, spunând că a fost o „glumă foarte proastă”.
Son i-a acceptat scuzele, spunând că coechipierul său a făcut o greşeală şi „nu ar fi vrut să spună vreodată ceva ofensator în mod intenţionat”.
„Suntem fraţi şi nu s-a schimbat absolut nimic”, a spus Son în iunie. „Am trecut peste asta, suntem uniţi şi vom fi din nou împreună în pre-sezon pentru a lupta pentru clubul nostru ca un tot unitar”.
Dar, din cauza faptului că aceasta a fost o „încălcare agravată”, o comisie independentă de reglementare a fost necesară fie să susţină acuzaţia FA sau să respingă cazul.
Bentancur a fost amendat cu 100.0000 de lire sterline şi va lipsi de la următoarele şapte meciuri interne ale lui Tottenham, dar va putea juca pentru club în următoarele meciuri din Europa League cu Roma şi Rangers.
El va rata meciurile din Premier League cu Manchester City, sâmbătă, în deplasare, precum şi confruntările de pe teren propriu cu Liverpool şi Chelsea în decembrie. Bentancur va rata, de asemenea, sfertul de finală al Cupei Ligii cu Manchester United.
Pe lângă amendă şi interdicţia de şapte meciuri, FA i-a ordonat lui Bentancur să participe la un „program educaţional faţă în faţă”, ale cărui detalii vor fi furnizate ulterior.