În faţa unui public numeros, Nadal, în vârstă de 38 de ani, a pierdut cu 6-4 6-4 în faţa lui Botic van de Zandschulp.
Carlos Alcaraz, care a preluat ştafeta de lider al Spaniei, l-a învins pe Tallon Griekspoor cu 7-6 (7-0) 6-3 în al doilea meci de simplu, iar apoi Alcaraz şi Marcel Granollers au fost învinşi cu 7-6 (7-4) 7-6 (7-3) de Van de Zandschulp şi Wesley Koolhof în dubla decisivă.
„Au fost 20 de ani de carieră profesională în care m-aţi purtat prin momentele bune, iar în cele rele m-aţi împins să continuu să joc”, a spus Nadal mulţimii, potrivit BBC.
El a felicitat Olanda şi a mulţumit întregii echipe spaniole „care m-a lăsat să joc din nou Cupa Davis”. „Am dat tot ce am avut”.
„Adevărul este că niciodată nu vrei să ajungi în acest punct. Nu am obosit să joc tenis, dar corpul meu nu mai vrea să joace şi trebuie să accepţi asta. Mă simt super privilegiat, am reuşit să fac din hobby-ul meu profesia mea pentru o lungă perioadă de timp”, a mai spus Nadal.
Publicul a scandat de nenumărate ori „Rafa, Rafa, Rafa”, jucătorul fiind ovaţionat în picioare şi aplaudat minute în şir.
Familia lui Nadal, inclusiv soţia sa Mery, fiul său Rafael junior, părinţii Ana Maria şi Sebastian şi sora Maribel, au fost prezenţi în tribune.
Organizatorii au pregătit un montaj video cu cele mai importante momente din carieră şi mesaje personale din partea unor superstaruri ale sportului, inclusiv legendele tenisului Roger Federer, Novak Djokovic, Serena Williams şi Andy Murray, alături de fotbaliştii David Beckham, Andres Iniesta şi Raul, şi jucătorul de golf Sergio Garcia.
Nadal a anunţat că turneul final al Cupei Davis va fi ultimul la care va participa, înainte de a pune capăt unei cariere în care a câştigat 22 titluri de grand slam.