Anularea refuzului de finanţare din partea Agenţiei Naţionale pentru Sport (ANS)
Curtea de Apel Bucureşti a emis Sentinţa civilă nr. 2058/9.12.2024, prin care a anulat refuzul ANS de a acorda finanţare FRT pentru anul 2024.
Aceasta este a treia situaţie în care instanţele sancţionează decizii similare ale ANS, după cazurile din 2017 şi 2018. FRT subliniază că astfel de acţiuni repetate ale unei autorităţi publice, în ciuda hotărârilor judecătoreşti anterioare, au avut consecinţe grave asupra dezvoltării tenisului în România.
Despăgubiri de 3,5 milioane lei din partea unor cluburi de tenis
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a pronunţat Decizia civilă nr. 2871/11.12.2024, obligând cluburile ACS Pamira, ACS Olimp şi ACS Triumf 2000 să plătească despăgubiri de 3,5 milioane lei către FRT.
Această sumă reprezintă echivalentul finanţării pierdute de tenisul românesc în perioada ianuarie-august 2020, ca urmare a acţiunilor considerate abuzive ale acestor cluburi.
FRT a iniţiat un litigiu separat pentru recuperarea finanţării pierdute în perioada septembrie-decembrie 2020.
Federaţia a transmis cluburilor în cauză detaliile contului bancar pentru plata despăgubirilor, avertizând că, în lipsa achitării sumei, va demara proceduri de executare silită începând cu 12 decembrie 2024.