CFR Cluj şi Oţelul Galaţi s-au mai întâlnit în principala competiţie internă de 25 de ori, de 16 ori s-au impus clujenii, de patru ori au câştigat gălăţenii, iar alte cinci partide s-au terminat la egalitate.
În cele 12 partide în care clujenii au fost gazde, echipa a înregistrat 7 victorii, două meciuri s-au terminat la egalitate, iar de 3 ori s-au impus gălăţenii.
Primul meci a avut loc pe 31 octombrie 2004, CFR Cluj - Oţelul 1-0, antrenori Aurel Şunda, respectiv Sorin Cârţu.
Cea mai mare diferenţă de scor s-a înregistrat în 7 octombrie 2013, când meciul CFR Cluj - Oţelul s-a terminat cu scorul 7-2.
Cea mai recentă dispută din SuperLiga României a avut loc în 11 noiembrie 2024, Oţelul - CFR Cluj 0-1, marcator Damjan Djokovic.
„De reamintit că, Dorinel Munteanu şi-a început cariera de tehnician principal chiar pe banca grupării din Gruia, în sezoanele 2005-2006 / 2006-2007, când a activat ca jucător-antrenor. De asemenea, de menţionat şi faptul că <Neamţul> a fost coleg cu Dan Petrescu la naţională în perioada 1991-2000, când România a reuşit cele mai importante rezultate din istoria tricolorilor, sferturi de finală la CM 1994 şi CE 2000”, notează LPF în avancronica partidei.
Potrivit clubului clujean, duminică este ziua de naştere a lui Dan Petrescu.
„Astăzi, antrenorul echipei noastre, Dan Petrescu, îşi sărbătoreşte ziua de naştere! La mulţi ani, Mister!”, se arată pe pagina de Facebook a clubului CFR Cluj.