„Într-o manieră iresponsabilă, fără să se gândească la consecinţe, Guvernul nu îngheaţă salariile angajaţilor din sectorul de apărare, ordine publică şi securitate naţională, ci taie salariile acestei categorii socio-profesionale, situaţie care va conduce la deprofesionalizarea instituţiilor de forţă ale statului. Clasa politică vrea poliţişti, jandarmi, pompieri, poliţişti de penitenciare, militari, SRI-işti, SPP-işti, SIE-işti care să posede doar două calităţi: 1. să aibă CNP românesc şi 2. să respire, deoarece niciun român competent, cu principii şi valori etice nu va mai vrea să poarte uniforma statului pe 3000 de lei salariu lunar”, se arată într-un comunicat dat publicităţii duminică de Federaţia Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor (FSANP).
Conform acestuia, din cauza tăierilor salariale, în anul 2025, în sistemul penitenciar, se prefigurează o nouă criză a resursei umane, pe fondul unei situaţii deja alarmante din perspectiva lipsei de personal din penitenciare.
Pentru evitarea acestei situaţii, FSANP consideră că este necesară identificarea unei soluţii fiscal-bugetare care să garanteze capacitatea poliţiei penitenciare de a-şi atinge obiectivele prevăzute în materia execuţional-penală. În caz contrar, sistemul penitenciar se va bloca, arată sindicaliştii, drepturile persoanelor private de libertate nu vor mai putea fi acordate, urmând o serie de revolte ale deţinuţilor în penitenciare şi condamnări ale României la CEDO.
FSANP consideră că, din cauza deficitului acut de personal de peste 30%, neplata muncii suplimentare şi a muncii în zile de sâmbătă, duminică şi sărbători legale, „va pune pe butuci structurile din sectorul de apărare, ordine publică şi securitate naţională, deoarece niciun angajat din instituţiile de forţă nu va mai dori să muncească gratis, doar dacă este forţat să desfăşoare muncă forţată, noua formă de sclavie modernă, impusă de Ordonanţa trenuleţ”.
Şi membrii Sindicatului Poliţiştilor Europeni Europol a anunţat că luni, începând cu ora 12.00, vor fi prezenţi în faţa Guvernului, unde vor rămâne pe toată perioada şedinţei de Guvern.
„Tot mâine, după şedinţa de Guvern, împreună cu colegii din celelalte organizaţii sindicale, vom adopta un calendar comun de proteste şi măsuri punctuale prin care vom paraliza activitatea. Din acest moment, recomandăm colegilor care intră în serviciu să adopte exclusiv măsuri preventive, fără aplicarea amenzilor. Nu trebuie să acceptăm să fim din nou sacrificaţii de serviciu şi bătaia de joc a guvernanţilor. Înţelegem că actuala coaliţie s-a mărit, având acum trei partide la guvernare, şi că au nevoie de mai mulţi bani pentru clientela politică, dar nu putem accepta compromisul de a prejudicia siguranţa cetăţenilor prin măsurile luate”, se arată într-un comunicat al Europol.