Jandarmeria Bucureşti anunţă că la ora transmiterii ştirii, în zona sediului Curţii Constituţionale a României, se desfăşoară o adunare publică de protest „care nu întruneşte condiţii de organizare şi participare impuse de cadrul legal în vigoare”.
„În acest context, pe Calea 13 Septembrie - tronsonul aferent Palatului Parlamentului, sensul de mers către Bd. Libertăţii, traficul rutier a fost restricţionat în totalitate”, transmite Jandarmeria.
Până la acest moment, protestul este unul paşnic. Jandarmii fac apel către toţi participanţii să respecte recomandările forţelor de ordine, pentru siguranţa lor şi a celorlaţi cetăţeni.
„Totodată, dacă observă activităţi ilegale, de natură să afecteze desfăşurarea în condiţii de siguranţă a adunării publice, solicităm tuturor participanţilor să se dezică de astfel de comportamente şi să le indice imediat forţelor de ordine din apropiere. Nu în ultimul rând, recomandăm din nou tuturor participanţilor la adunările publice, dar mai ales organizatorilor acestora, să identifice căi de dialog şi de exprimare a opiniilor într-un mod legal şi civilizat, cu respectarea drepturilor şi libertăţilor celorlalţi cetăţeni”, mai arată Jandarmeria.
Călin Georgescu şi-a chemat susţinătorii vineri, 10 ianuarie, în faţa Curţii Constituţionale, să susţină iniţiativa unui grup de avocaţi de revizuire a deciziei CCR în cazul anulării alegerilor.