FACIAS i-a cerut ministrului Rafila să trimită Corpul de Control pentru a investiga ce s-a întâmplat.
Reamintim că, în luna noiembrie a anului trecut, Andrei Marius Drăgan, un tânăr de 16 ani, a murit în Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgu Jiu, din cauza unei peritonite, după ce medicul de gardă a refuzat să îl opereze, invocând lipsa competenţelor pediatrice.
„FACIAS cere intervenția urgentă a Ministerului Sănătății! Câți copii mai trebuie să moară în spitale pentru ca Ministerul Sănătății să reacționeze?
FACIAS a depus o scrisoare deschisă adresată Ministrului Sănătății, Alexandru Rafila, solicitând trimiterea de urgență a Corpulului de Control pentru a investiga moartea tragică a lui Andrei Marius Drăgan. Acesta și-a pierdut viața în noiembrie 2024 la Spitalul Județean de Urgență Târgu Jiu, din cauza unor grave neglijențe medicale.
Au trecut peste trei luni, iar anchetele sunt blocate, fără ca vinovații să fie trași la răspundere. Este inacceptabil!
Cerem transparență, dreptate și măsuri urgente pentru ca astfel de tragedii să nu se mai repete”, se arată în mesajul FACIAS.