Potrivit Centrului Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române, la această oră sunt valori ridicate de trafic pe DN 1 Ploieşti - Braşov, circulându-se în coloană între Nistoreşti şi Comarnic, precum şi între Sinaia şi Buşteni, pe sensul de urcare către Braşov.
De asemenea, este trafic foarte intens şi în direcţia de coborâre spre Ploieşti, fiind formate coloane de autovehicule între staţiunile Predeal şi Buşteni, dar şi în Comarnic.
Poliţiştii rutieră îi sfătuiesc pe şoferi să circule cu atenţie în aceste condiţii de aglomeraţie, să păstreze în mers o distanţă de siguranţă între autovehicule, să evite depăşirile periculoase ale coloanelor formate, să respecte indicaţiile poliţiştilor rutieri prezenţi la faţa locului şi să acceseze aplicaţiile de telefon pentru stabilirea celui mai rapid traseu, luând în calcul folosirea rutelor alternative.