178 de elevi cu performanţe la olimpiade internaţionale, premiaţi de Ministerul Educaţiei

178 de elevi cu performanţe la olimpiade internaţionale, premiaţi de Ministerul Educaţiei
📅 2024-12-19

Potrivit unui comunicat al ministerului, cei 178 de elevi olimpici provin din 72 de unităţi de învăţământ preuniversitar de stat şi private din 33 de judeţe şi municipiul Bucureşti.

Aceştia au reuşit un palmares impresionant: 220 de medalii, premii şi menţiuni la 33 de olimpiade internaţionale şi olimpiade/concursuri regionale pe discipline (juniori şi seniori). În acelaşi timp, au fost premiaţi şi cei 192 de profesori care i-au pregătit.

Unul dintre elevi a obţinut 5 premii în competiţii diferite, alţi 7 elevi au obţinut câte trei distincţii, iar 23 de elevi au obţinut câte două distincţii în competiţiile internaţionale.

„Ministerul Educaţiei susţine performanţa. Şi nu doar prin ceremonia de astăzi, ci prin demersuri constante: burse de excelenţă olimpică în timpul liceului, burse internaţionale pe care tinerii le primesc în facultate, dacă au obţinut pe parcursul liceului premii la olimpiadele internaţionale recunoscute de Ministerul Educaţiei. Avem şi o premieră în România - profesorii care pregătesc olimpici sunt remuneraţi. Trăim vremuri în care se discută mult despre importanţa apartenenţei la valorile europene şi inclusiv despre valoarea adevărului ştiinţific. Aceşti copii atât de valoroşi pot fi ambasadori ai ştiinţei în comunităţile din care fac parte, pentru că sunt cei mai în măsură să facă asta printre colegii lor. Sper să fie conştienţi de puterea pe care o au de a schimba lumea şi de faptul că sunt o sursă de inspiraţie pentru noi toţi”, a declarat Ligia Deca, ministrul Educaţiei.

Din totalul celor 220 medalii şi premii, elevii români au obţinut 7 medalii de aur absolut (cu punctaj maxim), 45 de medalii de aur, 30 de premii I, 64 de medalii de argint, 11 premii II, 35 de medalii de bronz, 11 premii III, respectiv 17 menţiuni/diplome echivalente.

Ministerul Educaţiei a acordat elevilor medaliaţi, profesorilor care i-au pregătit şi unităţilor de învăţământ de unde provin diplome şi premii în bani, în conformitate cu prevederile legale.

„Pentru profesorul/profesorii care au pregătit elevul/elevii se acordă un singur stimulent financiar, în cuantumul cel mai mare prevăzut pentru unul din elevii săi/lor premiaţi. În situaţia în care elevul premiat a fost pregătit de doi sau mai mulţi profesori, stimulentul financiar se acordă în părţi egale tuturor profesorilor pregătitori. Pentru şcoala pe care elevul/elevii o frecventează sau a/au frecventat-o se acordă câte un premiu, în cuantumul prevăzut pentru fiecare elev premiat. În acest caz, stimulentele primite se vor utiliza pentru dotări destinate sprijinirii calităţii procesului de învăţământ, direcţionate, cu prioritate, către disciplina/disciplinele la care s-au obţinut performanţe şcolare”, transmite ministerul.

Fondul total de premiere alocat în acest an este de peste 4.769.000 lei, în creştere substanţială faţă de anul trecut (3.900.000 lei).

Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri mediafax

Donald Trump se opune unui acord bugetar în Congresul american

Ion Cristoiu: Fantasticul – o mică exagerare a realului

Scădere alarmantă la testările pentru cancer în Marea Britanie după pandemie

Mai puţin de 70% dintre britanicii eligibili mai participă la programele de screening pentru cancer, deşi acestea au depistat aproape 90.000 de cazuri în ultimii patru ani.

Preotul sculptor din Sibiu care a învăţat meşteşugul de la un fost deţinut

Incendiu la Spitalul Colentina: opt pacienţi evacuaţi după ce un boiler a luat foc

Yoon Suk Yeol vrea să se reprezinte singur în cadrul procedurilor judiciare

Preşedintele destituit al Coreei de Sud, Yoon Suk Yeol, este dispus să se reprezinte singur în timpul procedurilor judiciare legate de tentativa sa eşuată de instituire a legii marţiale, a declarat joi un avocat care îl consiliază pe acesta, potrivit Reuters.

Trauma ascunsă din spatele Facebook: Peste 140 de moderatori din Kenya, diagnosticaţi cu depresie

Misterul sifilisului, dezlegat după 500 de ani: Oase vechi de 9.000 de ani arată originea bolii

O descoperire ştiinţifică importantă aduce noi dovezi în controversa privind originea sifilisului, o boală care a provocat prima epidemie documentată în Europa anului 1494.

Prinţesele Disney, analizate de medici. Ce boli ar avea în viaţa reală?

Un grup de cercetători olandezi a publicat în ediţia satirică de Crăciun a revistei medicale BMJ o analiză neobişnuită: ce probleme de sănătate ar avea prinţesele Disney dacă ar trăi în lumea reală.

Zelenski recunoaşte: Ucraina nu mai poate elibera teritoriile ocupate de Rusia

Amulete Aurite

Amulete si talismane pentru noroc, dragoste, protectie.