„Încă un rând de alegeri, încă o promisiune de la Ciolacu pentru pensionari, cum că le vor creşte pensiile din septembrie. O promisiune mincinoasă, ca toate celelalte, bineînţeles! Ministrul Finanţelor care lucrează în aceste zile la bugetul pentru 2025 l-a contrazis public imediat. Ciolacu şi PSD vor ca pensionarii să uite că, pe lege, ar fi trebuit să primească mai mulţi bani chiar de la 1 ianuarie şi să nu vadă că, în timp ce ei sunt duşi cu zăhărelul, specialii din companiile de stat şi autorităţi fac învârtelile necesare ca să aibă şi în 2025, contrar oricărei idei de austeritate şi solidaritate, indemnizaţii şi sporuri şi mai mari.Şi ne mai întrebăm de ce oamenii nu mai au încredere în politicieni şi în declaraţiile lor, de ce extremismul ia tot mai mult avânt!”, arată Lasconi.
Aceasta susţine că guvernarea vrea să „mintă” românii până la prezidenţiale şi după aceea „să vină măsurile de austeritate care o să-i sărăcească şi mai mult pe oameni, în special pe bunicii noştri care au muncit o viaţă pentru ţară, iar acum sunt bătaia de joc a politicienilor corupţi şi mincinoşi”.