În cele opt scrutine electorale prezidenţiale desfăşurate până în prezent, România a avut patru preşedinţi, fiecare contribuind la conturarea tranziţiei democratice şi la definirea peisajului politic contemporan.
Istoria alegerilor prezidenţiale din România reflectă tranziţia ţării de la un regim comunist autoritar la un sistem democratic şi deschis către valorile europene.
Aceste scrutine prezidenţiale au fost adesea decisive, oferind o perspectivă asupra dinamicii politice interne şi modelând evoluţia societăţii româneşti.
În continuare, redăm principalele evenimente din istoria alegerilor prezidenţiale, care pun în evidenţă tranziţiile politice şi sociale ale României.
Alegeri prezidenţiale, 1990: Un nou început pentru România post-comunistă
După căderea regimului Ceauşescu în 1989, România a organizat primele alegeri prezidenţiale post-comuniste pe 20 mai 1990, un moment crucial în tranziţia către democraţie.
În cadrul acestor alegeri, au concurat Ion Iliescu (FSN), Radu Câmpeanu (PNL) şi Ion Raţiu (PNŢCD). Prezenţa la vot a fost de 86,19%, iar numărul total al celor care s-au prezentat la urne a fost de 14.826.616, subliniind importanţa acestora pentru viitorul ţării.
Ion Iliescu, liderul Frontului Salvării Naţionale, a obţinut o victorie zdrobitoare cu 85% din voturi, beneficiind de sprijinul unui electorat care căuta stabilitate după ani de regim autoritar. Astfel, Ion Iliescu rămâne singurul preşedinte al României care a câştigat alegerile din primul tur.
Aceste alegeri au marcat începutul unei noi ere politice pentru România, iar Iliescu a fost văzut de mulţi ca un simbol al continuităţii într-o perioadă de schimbare rapidă.
În această perioadă, România a fost condusă de prim-miniştrii Petre Roman şi Theodor Stolojan, care au jucat un rol esenţial în implementarea reformelor economice şi politice.
Totodată, „Duminica Orbului”, cum a fost denumită ziua alegerilor din 20 mai 1990, rămâne un simbol al unui vot influenţat atât de dorinţa de schimbare, cât şi de tradiţiile regimului trecut.
Alegeri prezidenţiale, 1992: Continuarea tranziţiei şi diviziune politică
Al doilea scrutin prezidenţial din România a avut loc la doar doi ani după primul. Potrivit Legii Electorale adoptate în martie 1990, mandatul preşedintelui României, la fel ca cel al parlamentarilor, era stabilit pentru o perioadă de doi ani, pe durata Adunării Constituante.
În 1991, a fost adoptată prima Constituţie a României post-comuniste, care stipula că mandatul preşedintelui este de patru ani, iar o persoană poate ocupa această funcţie pentru cel mult două mandate, chiar şi succesive.
Astfel, la alegerile din 1992, Ion Iliescu a candidat din nou din partea Frontului Democrat al Salvării Naţionale (FDSN), într-un context marcat de reforme economice şi o instabilitate politică internă.
Principalii săi contracandidaţi au fost Emil Constantinescu, reprezentant al Convenţiei Democrate Române (CDR), alături de candidaţii Gheorghe Funar (Partidul Unităţii Naţiunii Române), Caius Traian Dragomir (independent), Ioan Mânzatu (Partidul Republican) şi Mircea Druc (Mişcarea Ecologistă din România).
Primul tur al alegerilor prezidenţiale din România din anul 1992 a avut loc la data de 27 septembrie, iar turul al doilea la data de 11 octombrie.
În ciuda unei scăderi semnificative a participării faţă de 1990, primul tur al scrutinului prezidenţial din 1992 a avut o prezenţă de 76,29% (12.496.430 de votanţi), iar la al doilea tur, prezenţa la bătălia care s-a dat între Ion Iliescu şi Emil Constantinescu, au participat 12.153.810 alegători (73,23%), Ion Iliescu fiind desemnat câştigător cu 61,43% din voturi.
Alegerile din 1992 au fost un moment de continuare a procesului de tranziţie către democraţie, dar şi de diviziune politică. Deşi au existat progrese economice, mulţi români s-au simţit dezamăgiţi de ritmul lent al schimbărilor şi de instabilitatea politică, iar acest lucru s-a reflectat în scăderea prezenţei la vot comparativ cu alegerile din 1990.
După alegeri, Nicolae Văcăroiu a devenit prim-ministru, semnând astfel începutul unei noi etape în conducerea ţării.
Aceste alegeri au demonstrat, pe de o parte, o continuitate a voinţei populare de stabilitate, dar şi o diviziune profundă în societatea românească, diviziune care avea să se accentueze în anii ce urmează.
Alegeri prezidenţiale, 1996: Prima schimbare democratică a puterii în România
Alegerile din 1996 reprezintă un moment istoric în tranziţia României către democraţie, marcând primul transfer paşnic de putere după 1989.
În cadrul primului tur, ce a avut loc la data de 3 noiembrie, s-au confruntat următorii candidaţi: Ion Iliescu (PDSR), Emil Constantinescu (CDR), Petre Roman (USD), György Frunda (UDMR), Corneliu Vadim Tudor (PRM), Gheorghe Funar (PUNR), Tudor Mohora (PS), Nicolae Manolescu (Alianţa Naţionala Liberală), Adrian Păunescu (PSM), Ioan Pop de Popa (UNC), George Muntean (PPR), Radu Câmpeanu (ANLE), Nuţu Anghelina (Independent), Constantin Mudava (Independent), Constantin Niculescu (PNA) şi Nicolae Militaru (Independent).
Diferenţa dintre primii doi candidaţi a fost de 511.152 voturi, astfel, Emil Constantinescu, candidatul Convenţiei Democrate Române (CDR), l-a înfruntat pe Ion Iliescu, reprezentantul Partidului Democraţiei Sociale din România (PDSR), pe 17 noiembrie, în al doilea tur de scrutin, şi a obţinut victoria cu 54,41% din voturi, semnând astfel angajamentul ţării faţă de principiile democratice şi reformele economice necesare.
Prezenţa la vot în turul al doilea a fost de 75,9%, adică 13.088.388 votanţi, comparativ cu 76,01% (13.088.388 alegători) din primul tur, o valoare similară cu cea din 1992, dar care a reflectat un interes mai mare din partea cetăţenilor faţă de procesul democratic şi dorinţa de schimbare.
Această victorie a fost un semnal important pentru întreaga regiune, indicând faptul că România făcea paşi decisivi spre consolidarea democraţiei, în ciuda provocărilor economice şi politice cu care se confrunta.
Astfel, România a intrat într-o nouă eră politică, cu un guvern condus de Victor Ciorbea, Radu Vasile şi Mugur Isărescu.
Alegeri prezidenţiale, 2000: Revenirea lui Ion Iliescu şi contextul deziluziei democratice
În primul tur de scrutin, de pe 26 noiembrie 2000, printre candidaţii care s-au confruntat pentru şefia ţării s-au numărat Ion Iliescu (PDSR), Corneliu Vadim Tudor (PRM), Theodor Stolojan (PNL), Mugur Isărescu (CDR), György Frunda (UDMR), Petre Roman (PD), Teodor Meleşcanu (ApR), Eduard Gheorghe Manole (Independent), Graziela-Elena Bârlă (Independent), Paul-Philippe Hohenzollern (PRN), Ion Sasu (PSM) şi Nicolae Cerveni (PLDR).
Participarea la vot a fost de 65,31%, o scădere considerabilă faţă de alegerile anterioare, reflectând deziluzia generală a cetăţenilor.
La aceste alegeri, 11.559.458 de cetăţeni s-au prezentat la urne, însă scăderea prezenţei şi polarizarea dintre candidaţi au evidenţiat dificultăţile României în a avansa pe calea democratizării.
Alegerile prezidenţiale din 2000 au marcat revenirea la putere a lui Ion Iliescu, candidat al Partidului Democraţiei Sociale din România (PDSR), după o competiţie tensionată cu Corneliu Vadim Tudor, liderul Partidului România Mare (PRM), cunoscut pentru retorica sa extremistă.
Astfel, în turul al doilea din 10 decembrie, în urma prezentării la vot a 10.177.343 de alegători (57,50%), Iliescu a obţinut o victorie categorică cu 66,83% din voturi.
Mandatul lui Ion Iliescu a fost marcat de cooptarea lui Adrian Năstase ca prim-ministru şi de o încercare de a stabiliza scena politică şi economică.
Aceste alegeri au fost influenţate de nemulţumirea tot mai mare a electoratului faţă de ritmul lent al reformelor economice post-comuniste şi de ascensiunea discursurilor radicale în spaţiul public.
Acest scrutin rămâne un punct de reper în istoria democratică a României, subliniind provocările tranziţiei şi fragilitatea reformelor într-un context de incertitudine economică şi ascensiune a extremismului.
Alegeri prezidenţiale, 2004 şi 2009: Ascensiunea şi dominaţia lui Traian Băsescu
Alegerile prezidenţiale din 2004 şi 2009 au ilustrat două momente definitorii pentru politica românească şi ascensiunea lui Traian Băsescu, fiecare având contexte sociale şi economice distincte, dar marcate de un electorat dezamăgit şi polarizat.
Alegeri prezidenţiale, 2004: Victoria lui Băsescu şi speranţa schimbării
Alegerile prezidenţiale din 2004 au fost primele desfăşurate după revizuirea Constituţiei din 2003, care a extins mandatul prezidenţial de la 4 la 5 ani.
Iniţial, candidatul desemnat al Alianţei Dreptate şi Adevăr (PNL-PD) pentru alegerile prezidenţiale din 2004 a fost Theodor Stolojan. Cu toate acestea, cu aproximativ două luni înainte de primul tur, Stolojan a surprins scena politică anunţând retragerea sa din motive de sănătate.
În locul său, Traian Băsescu, pe atunci primar al Bucureştiului, a preluat candidatura. Momentul retragerii a fost marcat de celebra expresie „Dragă Stolo”, rostită de Băsescu, vizibil emoţionat, în cadrul conferinţei care a consfinţit schimbarea.
În cadrul primului tur al alegerilor prezidenţiale din 28 noiembrie 2004, lista candidaţilor a reflectat diversitatea politică a României post-comuniste, fiind reprezentate partide majore, alianţe politice şi candidaţi independenţi.
Printre candidaţi s-au numărat: Adrian Năstase (Alianţa PSD+PUR), Traian Băsescu (Alianţa Dreptate şi Adevăr), Corneliu Vadim Tudor (PRM), Béla Markó (UDMR), Gheorghe Ciuhandu (PNŢCD), George Becali (PNGCD), Petre Roman (FD), Gheorghe Dinu (Independent), Marian Petre Miluţ (AP), Ovidiu Tudorici (URR), Aurel Rădulescu (APCD) şi Alexandru Raj Tunaru (PTD).
La urne s-au prezentat 10.794.653 de votanţi (58,5%) iar Traian Băsescu, candidatul Alianţei „Dreptate şi Adevăr” (PNL-PD) şi Adrian Năstase, liderul Partidului Social Democrat (PSD) ajung în turul al doilea.
Pe 12 decembrie, ziua celui de-al doilea tur de scrutin, Băsescu a câştigat cu 51,23% din voturi, dintr-un total de 10.112.262 de alegători care s-au prezentat la urne (o prezenţă de 55,2%).
Aceste alegeri au reprezentat mai mult decât o simplă competiţie electorală. Victoria lui Băsescu a simbolizat dorinţa electoratului de a înfrunta stagnarea politică şi de a adopta o direcţie mai clară spre integrarea europeană şi combaterea corupţiei.
Cu toate acestea, în ciuda energiei de schimbare, colaborarea sa cu prim-ministrul Călin Popescu-Tăriceanu a devenit rapid tensionată, complicând implementarea reformelor promise.
Alegeri prezidenţiale, 2009: „Duminica Neagră” şi un mandat contestat
Alegerile prezidenţiale din România din 2009 au fost marcate de mai multe premiere şi controverse. Au avut loc la finalul primului mandat de 5 ani al preşedintelui Traian Băsescu, fiind primele alegeri prezidenţiale separate de cele legislative, desfăşurate concomitent cu un referendum, şi primele organizate după aderarea ţării la Uniunea Europeană.
Campania din 2009 a fost marcată de atacuri personale şi de o atmosferă tensionată, cu un electorat profund divizat şi afectat de criza economică.
Radu, Principe al României şi soţ al Principesei Margareta, şi-a anunţat candidatura la alegerile prezidenţiale pe 9 aprilie 2009, însă a renunţat ulterior la competiţie. Candidatul independent Nati Meir a fost arestat pe 20 octombrie 2009 sub acuzaţia de punere în circulaţie şi deţinere de valori falsificate, falsificare de monedă străină şi înşelăciune. La doar două zile după arestare, Meir a declarat că se retrage din cursa electorală.
Primul tur a avut loc pe 22 noiembrie, şi s-au întrecut 12 candidaţi: Traian Băsescu (Partidul Democrat-Liberal), Mircea Geoană (Partidul Social-Democrat), Crin Antonescu (Partidul Naţional Liberal), Corneliu Vadim Tudor (Partidul România Mare), Sorin Oprescu (candidat independent), Kelemen Hunor (Uniunea Democrată Maghiară din România), Constantin-Ninel Potîrcă (candidat independent), George Becali (Partidul Noua Generaţie – Creştin Democrat), Ovidiu-Cristian Iane (Partidul Ecologist Român), Remus Cernea (Partidul Verde), Constantin Rotaru (Partidul Alianţa Socialistă) şi Eduard Gheorghe Manole (candidat independent).
S-au prezentat la vot 9.946.748 de cetăţeni cu drept de vot (54,37%).
La al doilea tur, care s-a ţinut pe 6 decembrie sau „Duminica Neagră”, s-au calificat Mircea Geoană (PSD) şi Traian Băsescu (PDL). Dintr-un total de 10.620.116 de votanţi (prezenţă de 58,02%), Băsescu a câştigat cu o diferenţă extrem de strânsă.
Astfel, Băsescu a obţinut un al doilea mandat cu 50,33% din voturi, însă PSD a contestat rezultatele, acuzând fraude electorale.
Curtea Constituţională a validat scrutinul după renumărarea voturilor anulate.
Pe perioada mandatului lui Băsescu, prim-miniştrii au fost Emil Boc, Mihai Răzvan Ungureanu şi Victor Ponta.
Alegeri prezidenţiale, 2014 şi 2019: Drumul Preşedintelui Klaus Iohannis - O Poveste de succes pro-europeană
Atât în 2014, cât şi în 2019, alegerile prezidenţiale din România au fost influenţate de un sentiment puternic anti-corupţie şi de polarizarea între diversele regiuni ale ţării. Diaspora a continuat să joace un rol cheie, iar participarea electorală a fost un indicator important al nivelului de implicare al cetăţenilor în politica naţională.
Alegeri prezidenţiale, 2014: Victoria surprinzătoare a lui Klaus Iohannis
Alegerile prezidenţiale din 2014 s-au desfăşurat în două tururi de scrutin: primul pe 2 noiembrie şi al doilea pe 16 noiembrie.
La primul s-au întrecut următorii candidaţi: Victor Ponta (Partidul Social Democrat susţinut de PADR), Klaus Iohannis (Partidul Naţional Liberal PNL susţinut de ACL), Elena Udrea (Partidul Mişcarea Populară PMP susţinută de PNŢCD), Monica Macovei (Candidat independent), Călin Popescu-Tăriceanu (Candidat independent susţinut de PLR), Teodor Meleşcanu (Candidat independent), Hunor Kelemen (UDMR), Dan Diaconescu (PP-DD), Corneliu Vadim Tudor (Partidul România Mare), Gheorghe Funar (Candidat independent), William Brânză (PER), Zsolt Szilágyi (PPMT), Constantin Rotaru (Partidul Alternativa Socialistă) şi Mirel Mircea Amariţei (Prodemo).
Au fost prezenţi la vot 9.723.232 cetăţeni (53,17%).
În turul doi, premierul Victor Ponta s-a confruntat cu primarul Sibiului, Klaus Iohannis. Deşi Ponta obţinuse 40,44% din voturi în primul tur faţă de 30,37% pentru Iohannis, în al doilea tur participarea crescută cu peste 10% a favorizat victoria lui Iohannis, care a câştigat cu 54,43% (6.288.769 de voturi), comparativ cu 45,56% pentru Ponta (5.264.383 de voturi).
Participarea la vot a fost semnificativă, cu 11.719.344 de votanţi în turul al doilea (64,10% din electorat).
Alegerile au fost umbrite de dificultăţi majore în diaspora, unde românii au aşteptat până la 10 ore la cozi pentru a vota, iar zeci de mii nu au reuşit să-şi exprime opţiunea din cauza închiderii secţiilor la ora 21. În diaspora, Iohannis a obţinut un scor de 89,73%, consolidându-şi victoria.
Campania sa, concentrată pe teme anti-corupţie şi modernizare, a atras un sprijin semnificativ din partea electoratului urban şi al diasporei, în special în contextul unei prezenţe record a votanţilor din diaspora.
Această victorie a fost o clară reîntărire a poziţiei pro-europene şi a dorinţei de schimbare a României, în faţa unui guvern PSD acuzat de corupţie.
Pe perioada celor 5 ani de preşedinte, Klaus Iohannis a avut următorii prim-miniştri: Victor Ponta, Dacian Cioloş, Sorin Grindeanu, Mihai Tudose şi Viorica Dăncilă.
Alegeri prezidenţiale, 2019: Realegerea lui Klaus Iohannis
Alegerile prezidenţiale din România din 2019 s-au desfăşurat în două tururi de scrutin, pe 10 şi 24 noiembrie.
Candidaţii din primul tur au fost: Klaus Iohannis (Partidul Naţional Liberal susţinut de FDGR), Viorica Dăncilă (Partidul Social Democrat susţinută de UNPR şi PNŢCD), Dan Barna (Alianţa 2020 USR–PLUS - Uniunea Salvaţi România, Partidul Libertate, Unitate şi Solidaritate), Mircea Diaconu (Alianţa electorală „Un Om” - PRO România, Partidul Alianţa Liberalilor şi Democraţilor), Theodor Paleologu (Partidul Mişcarea Populară), Hunor Kelemen (Uniunea Democrată Maghiară din România), Ramona Bruynseels (Partidul Puterii Umaniste), Alexandru Cumpănaşu (Independent), Viorel Cataramă (Dreapta Liberală), Bogdan Stanoevici (Independent) Cătălin Ivan (Alternativa pentru Demnitate Naţională), Ninel Peia (Partidul Neamul Românesc), Sebastian Popescu (Partidul Noua Românie) şi John Banu (Partidul Naţiunea Română).
Au participat la alegeri 9.359.673 de votanţi (51,19%).
În turul al doilea, Iohannis a reuşit să-şi asigure un al doilea mandat, câştigând în faţa Vioricăi Dăncilă (PSD) cu un scor categoric de 66,09%.
Deşi prezenţa la vot a fost mai scăzută decât în 2014 (10.031.762 de votanţi, adică 54,86% din totalul celor cu drept de vot), victoria sa a fost interpretată ca o reafirmare a dorinţei României de a rămâne ferm aliniată la valorile Uniunii Europene şi de a lupta împotriva corupţiei.
În această perioadă, Iohannis a continuat să fie un susţinător vocal al integrării României în cadrul european şi al principiilor democratice. Campania sa a fost marcată de polarizarea politică între susţinătorii pro-europeni, urbani şi cei conservatori din zonele rurale, iar rolul diasporei a fost din nou decisiv.
Cei patru prim-miniştri pentru acest mandat au fost: Ludovic Orban, Florin Cîţu, Nicolae Ciucă şi Marcel Ciolacu.
Alegeri prezidenţiale, 2024: S-au înscris în cursa electorală 14 candidaţi
Primul tur al alegerilor prezidenţiale din România va avea loc pe 24 noiembrie 2024, iar cel de-al doilea tur este programat pentru 8 decembrie 2024. Aceste alegeri vor stabili viitorul preşedinte al ţării pentru următorii 5 ani.
În cursa pentru funcţia de preşedinte s-au înscris următorii candidaţi:
Marcel Ciolacu (PSD)
Nicolae Ciucă (PNL)
Elena Lasconi (USR)
Mircea Geoană (Independent)
George Simion (Alianţa pentru Unirea Românilor)
Ana Birchall (Independentă)
Cristian Diaconescu (Independent)
Cristian Terheş (Partidul Naţional Conservator Român)
Kelemen Hunor (UDMR) – Preşedintele Uniunii Democrate Maghiare din România
Călin Georgescu (Independent)
Silviu Predoiu (Partidul Liga Acţiunii Naţionale)
Sebastian-Constantin Popescu (Partidul Noua Românie)
Alexandra-Beatrice Bertalan-Păcuraru (Partidul Alternativa pentru Demnitate Naţională)
Ludovic Orban s-a retras şi o susţine pe Elena Lasconi.