Duminică, 8 decembrie 2024, au loc alegerile parlamentare în România. Alegătorii vor decide care vor fi senatorii şi deputaţii în Parlament pentru următorii patru ani.
Românii pot vota atât din ţară, cât şi din străinătate. În ţară, la alegerile parlamentare, votanţii trebuie să îşi exercite opţiunea de vot în localitatea în care au domiciliul sau, după caz, în localitatea de reşedinţă.
Potrivit Biroului Electoral Central, alegătorul îşi poate exprima opţiunea de vot în localitatea de domiciliu – cea din buletin – la secţia la care este arondat, pe listele permanente.
De asemenea, în cazul în care alegătorul nu este în localitatea de domiciliu în ziua votului, dar se află pe raza judeţului în care trăieşte, el poate vota pe listele suplimentare.
De exemplu, dacă alegătorul are domiciliul în Cluj-Napoca şi se află în oraş în ziua votului, el va putea vota pe listele permanente la secţia la care este arondat sau pe listele suplimentare dacă se duce la orice altă secţie din oraş. Pe de altă parte, dacă în ziua votului se află în raza judeţului Cluj, el va putea vota pe listele suplimentare.
În cazul alegătorilor care au viză de flotant şi, implicit, reşedinţa în altă localitate decât cea din buletin, aceştia se vor regăsi, în funcţie de situaţie, pe listele permanente sau suplimentare.
Pentru ca un alegător să se regăsească pe listele permanente, el trebuie să fi depus cu 45 de zile înainte de ziua alegerilor o solicitare la Primărie pentru ca acesta să fie înregistrat în registrul electoral.
În cazul în care o persoană are viză de flotant şi nu a făcut cerere cu 45 de zile înainte de ziua votului pentru înregistrarea sa în registrul electoral cu adresa de reşedinţă, el va putea vota pe listele suplimentare.
De menţionat este că în cazul în care un alegător are viză de flotant, dar nu s-a înscris în registrul electoral cu adresa de reşedinţă, el poate vota fie pe listele permanente în localitatea de domiciliu – cea de pe buletin –, fie pe listele suplimentare în oraşul de reşedinţă.
La alegerile parlamentare din 8 decembrie, cei care au domiciliul sau reşedinţa în Bucureşti vor respecta acelaşi scenariu ca în cazurile de mai sus. Altfel spus, cei care au domiciliul în Bucureşti sau reşedinţa înregistrată cu 45 de zile înainte în registrul electoral vor vota pe listele permanente.
Alegătorul care are reşedinţă în Bucureşti, dar nu a făcut cererea cu adresa acesteia, va merge la secţia de votare la care strada pe care acesta locuieşte este arondată. În acest caz, el va fi înscris pe listele suplimentare.
De menţionat este că bucureştenii vor putea vota doar în sectorul în care îşi au domiciliul sau reşedinţa.
În cazul în care eşti înscris pe listele permanente – indiferent că este vorba de domiciliu sau reşedinţă anunţată cu 45 de zile înainte de ziua votului – poţi afla la ce secţie de votare eşti arondat accesând site-ul Autorităţii Electorale Permanente (AEP), la secţiunea Registrul Electoral. Trebuie introdus CNP-ul şi numele de familie şi trebuie selectată opţiunea ,,Alegeri parlamentare 01.12.2024”.
În cazul celor care au reşedinţa în altă localitate şi nu se află pe listele permanente pentru că nu au depus o cerere în acest sens, se recomandă să se meargă la secţia de votare la care este arondată strada unde se află reşedinţa. Aceste informaţii pot fi găsite AICI.