În Carpaţii Meridionali şi local în Carpaţii Orientali, la altitudini în general de peste 1700 m, va ninge abundent şi se va depune strat nou de zăpadă local consistent, aici fiind în vigoare până în dimineaţa Crăciunului o avertizare cod portocaliu. Cantităţile de apă acumulate vor fi de 30...50 l/mp. Vântul va sufla tare, cu rafale de peste 90...110 km/h, va fi viscol puternic, iar zăpada troienită, condiţii în care vizibilitatea va scădea sub 50 m.
În cea mai mare parte a zonei montane, la altitudini între 800 şi 1700 m, va ninge şi se va depune strat nou de zăpadă local consistent. Cantităţile de apă acumulate vor fi de 20...25 l/mp. Vântul va avea intensificări, cu rafale de peste 60...80 km/h, va fi viscol, iar zăpada troienită, condiţii în care vizibilitatea va scădea sub 100 m. Meteorologii au emis pentru aceste zone atenţionare cod galben până în ziua de Crăciun, la ora 10.
În judeţul Timiş şi zona joasă a judeţului Caraş-Severin în prima parte a zilei va ninge temporar viscolit (rafale de 40...50 km/h).
Vântul va avea intensificări în Muntenia, Dobrogea, sudul Moldovei şi estul şi sudul Transilvaniei. Vor fi rafale de 50...70 km/h, iar în noaptea de marţi spre miercuri (24 / 25 decembrie) izolat de peste 80 km/h în estul Munteniei. În aceste zone este cod galben de vânt. Intensificări ale vântului vor fi temporar şi în restul teritoriului, cu viteze de 40...50 km/h.
În Oltenia, cea mai mare parte a Munteniei şi sudul Dobrogei va ploua însemnat cantitativ, astfel încât prin acumulare se vor înregistra 25...40 l/mp şi izolat 50 l/mp. Meteorologii eu emis cog galben de ploi până miercuri dimineaţa. În vestul, centrul şi nordul ţării vor fi precipitaţii mai ales sub formă de ploaie şi lapoviţă şi pe arii restrânse vor fi depuneri de polei.
În prima şi a doua zi de Crăciun, local în Carpaţii Meridionali şi în sudul Carpaţilor Orientali va fi viscol, iar zăpada troienită, condiţii în care vizibilitatea va scădea sub 100 m. Vântul va avea intensificări, cu rafale în general de 60...80 km/h, în zonă fiind cod galben de vreme rea până joi seaa, la ora 20.00.
Va mai fi în vigoare şi un cod galben de vânt în Muntenia, Dobrogea, precum şi în centrul şi sudul Moldovei. Aici, vântul va avea intensificări, cu rafale de 50...70 km/h şi temporar de 75...80 km/h în estul Munteniei şi pe litoral. Pe parcursul zilei de 25 decembrie în regiunile sudice şi sud-estice vor fi precipitaţii, predominant sub formă de ploaie, moderate cantitativ (10...20 l/mp), iar în sudul Olteniei şi sud-vestul Munteniei, izolat, peste 25...30 l/mp. Vor fi condiţii de polei.