Structura măsoară 34 de metri în lăţime şi 32 de metri în lungime, fiind de trei ori mai mare decât fostul deţinător al recordului, un coral numit „Big Momma" din Samoa Americană. Acest coral este mai lung decât o balenă albastră, potrivit AFP.
„Am găsit un coral uriaş format din aproape un miliard de polipi mici, care pulsează de viaţă şi culoare. Este o descoperire extraordinară într-o lume în care credeam că am descoperit totul", a explicat Enric Sala, ecologist marin.
Spre deosebire de un recif obişnuit, care este format din mai multe colonii separate de corali, acesta este o singură structură care a crescut timp de aproximativ 300 de ani. Cercetătoarea Molly Timmers oferă o comparaţie sugestivă: „Dacă vechiul record, Big Momma, arăta ca o lingură uriaşă de îngheţată aşezată pe recif, noul coral descoperit seamănă cu îngheţata care s-a topit şi s-a întins pe fundul mării".
Coralul a fost găsit în zona cunoscută sub numele de „Trei Surori", în partea de sud-est a Insulelor Solomon. Descoperirea aduce speranţă cercetătorilor, mai ales în contextul în care multe recife de corali, inclusiv celebra Mare Barieră de Corali din Australia, sunt afectate de încălzirea şi acidifierea oceanelor.
Eric Brown, specialist în studiul coralilor, subliniază importanţa descoperirii: „În timp ce recifele de mică adâncime din zonă au fost degradate din cauza încălzirii mărilor, găsirea acestei oaze uriaşe de corali sănătoşi în ape mai adânci ne dă speranţă pentru viitor".
Insulele Solomon sunt cunoscute pentru biodiversitatea lor extraordinară, iar această descoperire confirmă încă o dată bogăţia naturală a regiunii. „Mai avem multe de învăţat despre viaţa marină şi ecosistemele oceanice", a declarat Collin Beck, oficial din Insulele Solomon.