Care este destinaţia europeană faimoasă unde sunt de patru ori mai mulţi turişti decât locuitori

Care este destinaţia europeană faimoasă unde sunt de patru ori mai mulţi turişti decât locuitori
📅 2025-01-07

În 2024, Croaţia a primit peste 21,3 milioane de turişti, o creştere de 4% faţă de anul precedent, potrivit Ministerului Turismului şi Sportului. Înnoptările au crescut şi ele, ajungând la 108,7 milioane (+1%), dintre care 103,3 milioane pe Coasta Adriatică.

Au fost populare şi destinaţii precum Zagreb, care a înregistrat o creştere de 6%, ajungând la 2,7 milioane. Pentru Tonči Glavina, ministrul Turismului, aceste rezultate confirmă „un an record după toţi parametrii”, în special datorită creşterii puternice a numărului de turişti care vin la începutul şi la sfârşitul sezonului. Această tendinţă arată că Croaţia se afirmă ca o destinaţie atractivă pe tot parcursul anului.

Dinamismul turismului se reflectă şi în veniturile generate de vizitatorii străini. Potrivit băncii centrale croate, aceştia au adus 13,2 miliarde de euro în primele nouă luni ale anului 2024, în creştere cu 1,7%.

Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri mediafax

„Toţi îşi pot permite”. Donald Trump cere membrilor NATO să majoreze cheltuielile pentru apărare la 5% din PIB

Surse Reuters: OMV a bătut palma şi va furniza gaz românesc Germaniei

Un proiectil din primul Război Mondial, fabricat în 1915, a fost găsit într-o localitate din Vâlcea

Trump nu renunţă: Republicanul nu exclude acţiuni militare şi economice în privinţa Canalului Panama şi a Groenlandei

Preşedintele ales al SUA, Donald Trump, a afirmat marţi că nu exclude acţiuni militare şi economice în intenţia sa ca SUA să preia din nou controlul asupra Canalului Panama şi să cumpere Groenlanda.

Ţările baltice nordice anunţă că sunt ferm angajate să sprijine R. Moldova în gestionarea provocărilor energetice

Statele baltice nordice au emis o declaraţie comună în care reafirmă sprijinul pentru R. Moldova în special în gestionarea provocărilor energetice.

Cazanciuc, către Antonescu: Când ai fost desemnat, tu aştepţi să te caute cineva? Nu

Crin Antonescu ar fi trebuit să preia leadership-ul după ce a fost desemnat candidatul comun al coaliţiei de guvernare, spune senatorul PSD Robert Cazanciuc.

Ana Birchall anunţă că va candida din nou la alegerile prezidenţiale: Voi candida pentru că iubesc această ţară

UPDATE. Un bărbat de 36 de ani a căzut într-o fântână cu adâncimea de 30 de metri

Peste 90% dintre elevii de clasa a VIII-a ştiu doar noţiuni de bază la matematică

Studiu: Utilizarea inteligenţei artificiale în screeningul cancerului de sân creşte şansele de detectare a bolii

Amulete Aurite

Amulete si talismane pentru noroc, dragoste, protectie.