În cadrul unui amplu articol publicat de The Washington Post, preşedintele american Joe Biden şi-a prezentat reflecţiile în apropierea încheierii mandatului său la conducerea SUA. Potrivit unor surse de la Casa Albă, Joe Biden ar regreta faptul că s-a retras în luna iulie din cursa prezidenţială şi consideră că dacă nu ar fi făcut acest pas, l-ar fi învins pe rivalul său de atunci, Donald Trump.
Biden a ieşit din cursa pentru Casa Albă şi a fost înlocuit de vicepreşedinta Kamala Harris, după ce democraţii au făcut presiuni asupra lui pentru a se retrage, întrucât sondajele arătau o victorie aproape sigură a lui Trump.
Potrivit The Guardian, un alt regret al lui Biden ar fi şi greşeala de a-l alege pe Merrick Garland ca procuror general. Biden consideră că Garland, un fost judecător al Curţii de Apel a SUA, a fost lent în urmărirea lui Donald Trump pentru rolul său în insurecţia din 6 ianuarie 2021, în timp ce prezida un departament de justiţie care l-a urmărit agresiv pe fiul lui Biden, Hunter.
Preşedintele american Joe Biden îşi va încheia mandatul luna viitoare, în timp ce Donald Trump, noul preşedinte ales al SUA în luna noiembrie, va reveni la Casa Albă în data de 20 ianuarie 2025, pentru un al doilea mandat.