Ion Cristoiu: Robia prejudecăţilor faţă de alte civilizaţii

Ion Cristoiu: Robia prejudecăţilor faţă de alte civilizaţii
📅 2024-12-30

Autor şi al unei cărţi despre Suleyman (Soliman Le Magnifique, Fayard, Paris, 1993), André Clot se ocupă pe larg în monografia Mehmet II – Conquérant de Byzance, Perrin, 1990, apărută la noi, în 1994, sub titlul Mohamed al II-lea, Cuceritorul, Bizanţului de felul în care un tînăr de 21 de ani a schimbat cursul istoriei. După Cucerirea Constantinopolului (marţi, 29 mai 1453), Mehmet al II-lea făureşte un Imperiu care face să tremure de teamă Apusul.

Eşecul Veneţiei în confruntarea cu Biruitorul Bizanţului e astfel explicată de André Clot:

„Mai mult, veneţienii căzuseră pradă acelei mentalităţi, prezentă adesea în istoria Europei, care constă în a subestima adversarul care nu aparţine aceleiaşi civilizaţii şi a-l considera incapabil să se ridice în vreun domeniu la nivelul omului modelat de-a lungul a douăzeci de veacuri de cultură latină şi creştină. Chiar minţile cele mai lucide ale Veneţiei şi ale întregii Europe nu-şi imaginau că sultanul putea avea oşteni mai buni şi mai bine înarmaţi decî cei ai armatelor creştine, că ar putea fabrica o artilerie mai puternică şi construi o flotă care să o egaleze pe cea a Cetăţii Lagunelor, toate acestea comandate de un strateg a cărui inteligenţă şi geniu militar puteau fi comparate cu cele ale marilor cuceritori ai omenirii. Amara experienţă a asediului Constantinopolului fusese uitată“.

Ca orice bun cunoscător al lumii despre care scrie, autorul înfăţişează convingător superioritatea Imperiului Otoman de sub Mehmet al II-lea asupra întregii lumi apusene. O superioritate nu numai militară, ci şi socială, dacă ne gîndim că la ieniceri promovarea se făcea exclusiv pe merite, iar în administraţie, un creştin, recrutat prin sistemul devşirme putea ajunge Mare Vizir.

Nu trebuie neglijată nici superioritatea materială de la un moment dat.

A fost aşadar un moment în Istoria Omenirii, cînd Apusul s-a dovedit inferior Răsăritului.

Din acest punct de vedere e de interes amănuntul că în timp ce Împăraţii, contesele şi conţii din Occident făceau să leşine porumbeii pe lîngă care treceau cu putoarea hoiturilor lor nespălate, Mehmet al II-lea dispune construirea în Istanbul a nu mai puţin de 19 băi publice adăugate celor lăsate de bizantini.

Între noi fie vorba, chiar şi obligativitatea abluţiunii (spălarea picioarelor, a mîinilor şi a feţei) înainte de a intra la rugăciune, pe covorul moscheii, mi se pare expresie a unui comportament mult mai higienic decît cel al creştinului care putea intra în ditamai catedrala cu obielele nespălate.

Desigur, ulterior, Imperiul Otoman, dar şi lumea musulmană au rămas în urma Europei Apusene.

Înseamnă asta că, la scara Istoriei, nu vor putea veni perioade în care strălucirile civilizaţiei să se mute în Răsărit?!

În toate planurile, chiar şi în cel al războiului planetar cu fanatismul islamic, Apusul creştin împărtăşeşte primejdioasa desconsiderare a neamurilor de altă religie. Constatăm, uneori, nu fără surprindere, că teroriştii au genii I.T. sau chiar piloţi extraordinari, dacă ne gîndim, la cei care au ajuns cu Boeingul printre zgîrie norii din New York. Şi alte lumi – a Chinei, urmînd pe cea a Japoniei – mărturisesc o neobişnuită iuţeală în însuşirea mijloacelor moderne ale civilizaţiei şi chiar în depăşirea lor. Ne cuprinde mirarea să vedem femei cu feregele folosind telefoane mobile de ultimă oră. La Istanbul am văzut un molah filmînd Moscheea lui Suleyman cu I-podul.

Ca urmare a dispreţului dovedit de veneţieni şi de creştinii europeni în general faţă de Otomani, Europa a stat secole întregi cu teama în sîn.

N-ar fi cazul ca noi, europenii de azi, să-i tratăm pe cei de alte religii pe picior de egalitate?

Ne-ar servi nouă în primul rînd!

 

NOTĂ: Acest editorial este preluat integral de pe cristoiublog.ro

 

Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri mediafax

Accident grav în Tulcea. Un poliţist a murit, iar alţi trei au fost răniţi într-un accident cu o ambarcaţiune a IPJ Tulcea

Luni seara, poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Tulcea au fost sesizaţi cu privire la faptul că, pe Braţul Sfântul Gheorghe al Dunării, a avut loc un accident naval.

Părinţii unui adolescent sârb care a ucis 10 persoane într-un atac armat la o şcoală, închişi

Părinţii unui băiat în vârstă de 13 ani din Belgrad au fost închişi, după ce acesta a împuşcat mortal nouă elevi şi un agent de securitate la o şcoală din capitala Serbiei, anul trecut, potrivit The Guardian.

Grecia lansează o aplicaţie gestionată de guvern pentru supravegherea copiilor pe internet

OMS cere din nou Chinei, la cinci ani de la pandemia de Covid-19, informaţii despre originea bolii

La cinci ani de la începutul pandemiei de Covid-19, Organizaţia Mondială a Sănătăţii ( OMS ) a reiterat apelul său către China de a împărtăşi datele şi informaţiile de care dispune pentru a ajuta la înţelegerea modului în care a început pandemia, relatează AFP.

Curtea de Apel Bucureşti a amânat pronunţarea în procesul în care Călin Georgescu contestă anularea alegerilor

Completul Curţii de Apel Bucureşti chemat să se pronunţe în contestaţia depusă de Călin Georgescu cu privire la anularea alegerilor a decis să amâne cauza.

TikTok, amendată cu 10 milioane de dolari pentru provocările mortale care circulă pe platformă

Contrabandiştii ruşi cer zeci de mii de euro pentru a aduce maşini europene în ţară, în timp ce sancţiunile Comisiei Europene au făcut tot mai dificil importul de bunuri de lux

Contrabandişti ruşi cer zeci de mii de euro pentru a importa maşini din UE, în ciuda sancţiunilor drastice impuse de blocul comunitar, scrie FT.

A doua cea mai mare economie a lumii ia măsuri disperate pentru a rezolva una dintre cele mai mari probleme mondiale. Guvernul a ajuns până la a-i învăţa pe tineri să meargă la întâlniri şi să se îndrăgostească

China a intensificat o campanie naţională menită să convingă persoanele singure să se întâlnească, să se căsătorească şi să aibă copii, pe măsură ce Beijingul se confruntă cu o criză demografică din ce în ce mai gravă, scrie Financial Times.

Israelul avertizează, la ONU, că rebelii Houthi riscă să aibă aceeaşi soartă ca Hamas şi Hezbollah

Risc însemnat de avalanşă în mai multe zone montane din ţară

Amulete Aurite

Amulete si talismane pentru noroc, dragoste, protectie.