Deşi suntem pe primele locuri la numărul de medici stomatologi, pacienţii nu ajung în cabinete, acolo unde o consultaţie costă 200 lei, iar un detartraj între 300 şi 350 lei. Bugetul Casei de Asigurări pentru stomatologie este de 6% din afacerile generate de întreg domeniul. În Franţa ajunge la 65%, potrivit OCDE. În plus, din mediul rural lipsesc cabinetele stomatologice, majoritatea clinicilor fiind în marile oraşe.
Doar 6-7% din cheltuielile românilor din cabinetele stomatologice sunt susţinute din fonduri publice, în baza contribuţiei lunare la asigurarea obligatorie de sănătate. În comparaţie, în Franţa sau Germania circa 65% din cheltuieli sunt acoperite de stat, potrivit datelor dintr-un raport realizat de Comisia Europeană şi Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE).
Specialiştii amintesc despre paradoxul din piaţa locală, unde, cu toate că sunt printre cei mai mulţi medici dentişti raportat la numărul de locuitori, numărul consultaţiilor este scăzut.
„Numărul scăzut de consultaţii în România este legat de costurile crescute plătite de pacienţi, din cauza decontării slabe din partea statului. Peste 90% dintre dentişti lucrează în sectorul privat, unde majoritatea populaţiei nu îşi permite să acopere îngrijirea orală“, se arată în raport.
Media la nivel naţional arată că un român nu ajunge nici măcar o dată pe an la o consultaţie stomatologică, numărul mediu de consultaţii stomatologice fiind de 0,3, potrivit datelor OCDE. În comparaţie, media europeană este de două vizite pe an la dentist, cu ţări precum Olanda unde oamenii merg de mai bine de trei ori pe an la stomatolog.
Ca exemple de bună practică, specialiştii menţionează programe bine conturate pentru a promova prevenţia problemelor dentare încă de la vârste fragede în Olanda şi Croaţia.
Costurile la stomatolog în România au crescut chiar şi cu 50% în decurs de câţiva ani pentru proceduri comune precum detartraj şi consultaţie. O consultaţie ajunge la 200 lei în Capitală, în vreme ce detartrajul costă 300-350 lei.
Numărul de angajaţi din cabinetele dentare se apropie de 20.000, din cele mai recente date. Mulţi dintre aceştia lucrează în sistem de colaborare cu clinicile private, iar piaţa este aproape în totalitate una privatizată. Doar 35 de cabinete în proprietate publică mai sunt la nivelul întregii ţări. De altfel, şi numărul cabinetelor a avut o creştere semnificativă, de la 12.000 de unităţi în 2013 la aproape 17.000 un deceniu mai târziu, în 2023.
Totuşi, decalajele dintre mediul urban şi cel rural nu s-au redus, în continuare în sate fiind o lipsă acută de medici stomatologi în zone extinse. Astfel, costului deja crescut pentru serviciile stomatologice private i se adaugă şi cel de transport până în cel mai apropiat oraş cu medic sau cabinet stomatologic.
În ultimii ani, piaţa stomatologică a atras atenţia şi investitorilor din fondurile de private equity şi jucătorilor din piaţa sănătăţii generale, care au achiziţionat businessuri din acest sector pentru a le dezvolta. Câteva exemple sunt fondul de investiţii EquiLiant Capital, fondat de fraţii Pavăl, proprietarii Dedeman, fondul de private equity Abris Capital Partners, dar şi reţeaua Regina Maria, care a preluat clinicile Dr. Leahu.