Chiriile au crescut în medie cu 15% în 2024. Apartamentele cu două camere sunt cele mai căutate

Chiriile au crescut în medie cu 15% în 2024. Apartamentele cu două camere sunt cele mai căutate
📅 2024-12-19

„Anul 2024 a adus schimbări interesante pe piaţa chiriilor – preţurile au crescut, în medie, cu 15% faţă de anul anterior, Cluj-Napoca fiind cel mai scump oraş. Un aspect notabil a fost că Iaşiul a devenit oraşul în care proprietăţile s-au închiriat cel mai rapid, lăsând Bucureştiul pe locul 2. Comparând piaţa chiriilor cu piaţa de achiziţii, observăm că românii au manifestat un interes mai mare pentru achiziţii decât pentru chirii. Deşi contactările pe piaţa chiriilor au crescut, această creştere a fost mai moderată faţă de piaţa de achiziţii, unde numărul contactărilor a crescut cu 43%”, a declarat Monica Dudău, Senior Marketing Manager Storia & OLX Imobiliare.

La nivel naţional, preţul mediu de cerere al unei garsoniere a ajuns la 324 de euro/lună (+13% faţă de 2023), iar un apartament cu două camere a ajuns la 493 euro/lună (+12%). Apartamentele cu trei camere au înregistrat o creştere de 11% faţă de anul anterior, având un preţ de cerere de 616 euro/lună, în medie. Cele mai mari creşteri au fost înregistrate pentru apartamentele cu patru camere, unde preţul mediu a fost de 1.111 euro/lună, marcând o creştere de 23% faţă de 2023.

Cluj-Napoca rămâne în topul oraşelor cu cele mai scumpe chirii, cu o medie de cerere de 585 de euro/lună, urmat de Bucureşti, unde chiria medie a fost de 565 de euro/lună, informează Ziarul Financiar.

Sectorul 1 al Capitalei rămâne cel mai scump sector, unde chiria medie a fost de 765 de euro/lună, urmată de Sectorul 2 unde preţul solicitat pentru o chirie a fost de 601 euro/lună. Preţurile din Sectoarele 3 şi 5 au fost relativ similare, cu preţuri medii de 511 euro/lună, respectiv 516 euro/lună. În Sectorul 4 preţul mediu a ajuns la 466 de euro/lună, iar Sectorul 6 din Bucureşti a avut cel mai mic preţ mediu solicitat – 471 euro/lună.

Pe locurile următoare în topul oraşelor se situează Braşov, cu o chirie medie de 507 euro/lună şi Constanţa, cu 500 de euro/lună. În Iaşi, chiria medie a fost de 427 euro/lună, în Sibiu de 425 euro/lună, iar în Timişoara – 405 euro/lună.

Cele mai prietenoase preţuri pentru închiriere s-au găsit în Drobeta-Turnu Severin, unde preţul mediu a fost de 238 de euro/lună. Cea mai mare creştere de preţuri a fost înregistrată la Galaţi, (+21%), iar cea mai mică în Ploieşti (+5%). În acelaşi timp, oferta a scăzut cu 10% faţă de anul trecut.

Apartamentele cu două camere au rămas cele mai căutate tipuri de apartamente pentru închiriere (59%), la fel ca anul precedent. Pe locul doi s-au aflat apartamentele cu trei camere (38%), iar pe locul trei, garsonierele (18%). Procentajele totalizează mai mult de 100% deoarece mulţi chiriaşi caută combinaţii de număr de camere, nu doar apartamente cu un anumit număr de camere. Aceasta indică o tendinţă clară: românii devin din ce în ce mai interesaţi de proprietăţi mai spaţioase.

Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri mediafax

Trei români nominalizaţi pentru titlul de „Sportivul Anului în Europa” de European Aquatics

România are trei reprezentanţi pe lista nominalizaţilor pentru titlul de „Sportivul Anului în Europa” realizată de Federaţia Europeană de Nataţie (European Aquatics), care recompensează performanţele excepţionale ale sportivilor din domeniul sporturilor acvatice.

Nicuşor Dan: Agenţia Fitch reconfirmă profilul individual de credit al Bucureştiului la nivelul „a”

Agenţia Fitch reconfirmă profilul individual de credit al Bucureştiului la nivelul „a”, cu trei trepte peste ratingul României, a anunţat joi Nicuşor Dan, primarul general al Capitalei.

Angajaţii Amazon din SUA intră în grevă înainte de aglomeraţia de Crăciun

Muncitorii Amazon de la şapte depozite din Statele Unite au declanşat joi o grevă în plină perioadă de cumpărături de sărbători, cerând retailerului să înceapă negocieri pentru un contract colectiv de muncă, relatează Reuters.

Armata israeliană a distrus mai multe lansatoare de rachete Hezbollah în sudul Libanului

IDF anunţă distrugerea mai multor lansatoare de rachete şi armament în sudul Libanului, unele fiind îndreptate spre Israel, scrie The Times of Israel.

Marea Britanie ia în considerare trimiterea de trupe în Ucraina pentru a-i instrui pe soldaţii ucraineni

Secretarul General al PSD, Paul Stănescu: Unii liberali au mintea cam scurtă şi uită cam repede

Unii liberali au mintea cam scurtă şi uită cam repede că a trebuit să vină PSD la guvernare să echilibreze o ţară în derivă, dusă de o guvernare falimentară de dreapta, afirmă secretarul general al PSD, Paul Stănescu.

Hackerii nord-coreeni au furat 61% din totalul criptomonedelor sustrase în 2024

În 2024, hackerii nord-coreeni au fost responsabili pentru 61% din furturile de criptomonede, în valoare totală de 1,34 miliarde dolari, conform unui raport Chainalysis, scrie TechCrunch.

Şapte percheziţii la persoane bănuite de instigare publică şi nerespectarea regimului armelor

Poliţiştii au făcut joi şapte percheziţii în două localităţi din judeţul Vaslui la persoane bănuite de instigare publică şi nerespectarea regimului armelor, în urma unor conflicte din prima parte a lunii decembrie izbucnite în Marea Britanie şi pe reţelele de socializare.

Ciucă: Cele patru partide să revină la masa negocierilor

Comisia Europeană: 2,7 miliarde de euro, sprijin pentru 39 de proiecte de investiţii în opt ţări, inclusiv România

Comisia Europeană a plătit joi 2,7 miliarde de euro pentru a sprijini 39 de proiecte de investiţii în opt state membre beneficiare, inclusiv România, în urma unei evaluări efectuate de Banca Europeană de Investiţii în cadrul Fondului pentru modernizare.

Amulete Aurite

Amulete si talismane pentru noroc, dragoste, protectie.