Sebastian Stan va juca în noul film al lui Cristian Mungiu. Filmările vor avea loc în Norvegia

Sebastian Stan va juca în noul film al lui Cristian Mungiu. Filmările vor avea loc în Norvegia
📅 2024-12-23

Filmul este produs de compania lui Cristian Mungiu, Mobra films, împreună cu compania norvegiană Eye Eye Pictures, iar filmările vor avea loc în regiunea Ålesund, în primăvara anului 2025, conform Film New Europe.

„Filmul urmăreşte relaţia dintre două familii vecine în care unul dintre parteneri nu este norvegian. Familiile locuiesc într-un orăşel din Norvegia, iar copiii lor au vârste similare. Când ideile lor despre societate, valori şi educaţie încep să difere, ei sunt nevoiţi să îşi pună întrebări complexe cu privire la diferenţele culturale, limitele intimităţii, toleranţa, libertatea şi viaţa privată”, potrivit Arkivet Casting, care organizează un casting pentru copii (fete şi băieţi) cu vârste între 12 şi 14 ani (pentru roluri principale), dar şi pentru fete şi băieţi de 6-10 ani. Copiii trebuie să vorbească limbile română, engleză şi norvegiană.

Proiectul a primit 3,5 milioane de lei de la Centrul Naţional al Cinematografiei (CNC).

Sebastian Stan are două nominalizări la Globurile de Aur 2025 la categoriile Cea mai bună interpretare masculină într-un film - dramă şi Cea mai bună interpretare masculină într-un film - musical sau comedie, pentru rolurile sale din „The Apprentice” şi „A Different Man”.

Actorul american de origine română, care a părăsit România când avea 8 ani, a fost invitatul ediţiei 2018 a American Independent Film Festival (AIFF), organizat la Bucureşti de Cristian Mungiu.

Cristian Mungiu este unul dintre cei mai cunoscuţi regizori români. Acesta a câştigat Palme d’Or în anul 2007 cu filmul „4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile”.

 

 

Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri mediafax

Putin se confruntă cu o revoltă a armatei. „Comandanţii refuză să trimită trupe” pentru un asalt pe râul Nipru, spun partizanii ucraineni

Green Tech: un investitor din Luxemburg vrea să investească până la 135 mil. euro

Ce scrie în prospectul Green Tech, compania care derulează acum o ofertă de listare la Bursa de Valori: un investitor din Luxemburg şi-a luat angajamentul să investească până la 135 mil. euro în schimbul a 29,9% din acţiuni, anunţă Ziarul Financiar.

Superliga de fotbal: Dinamo şi Rapid au încheiat la egalitate

Două accidente s-au produs în acelaşi loc de pe autostrada A2 Bucureşti-Constanţa

Ceaţă densă în mai multe judeţe din Muntenia

Protest uriaş la Belgrad. Zeci de mii de sârbi au scandat împotriva preşedintelui şi guvernului

Fântâna Trevi din Roma a fost restaurată. Obiectivul turistic a fost prezentat duminică

Ilie Bolojan a anunţat propunerile PNL pentru poziţiile din viitorul Guvern

Premierul Slovaciei s-a întâlnit la Kremlin cu preşedintele Rusiei

Cum se împarte puterea: PSD - Ciolacu premier şi 8 ministere / PNL ia Senatul prin Bolojan şi 6 ministere / UDMR preia 2 ministere puternice

Noul Guvern Ciolacu va avea 16 ministere din care 8 vor fi la PSD, 6 la PNL şi 2 la UDMR.

Amulete Aurite

Amulete si talismane pentru noroc, dragoste, protectie.