„Nu, nu voi demisiona. Nu am motive să demisionez. Am organizat alegerile impecabil”, a spus Toni Greblă într-o declarație pentru Libertatea.

Precizarea actualului șef al AEP vine cu doar câteva zile înaintea întrunirii noului Parlament care poate decide schimbarea lui din funcție, pentru că Toni Greblă a fost numit tot de Parlament. În caz contrar, și viitoarele alegeri prezidențiale, care cel mai probabil vor fi în primăvara lui 2025, vor fi organizate tot sub mandatul său la AEP.

Ce i s-a reproșat lui Toni Greblă

El a fost contestat pentru modul cum a fost organizat primul tur al alegerilor prezidențiale, câștigate surprinzător de Călin Georgescu și anulate apoi de CCR, dar și pentru felul cum a condus AEP.

De asemenea, mai multe ONG-uri i-au cerut demisia în urma fotografiilor de la o petrecere privată în care șeful AEP apărea alături de persoane apropiate de AUR şi care acum sunt în anturajul lui Călin Georgescu, persoane „suspectate de simpatii legionare, incompatibile cu democraţia şi statul de drept”.

„A participa la tăierea unui porc acum trei ani de zile, când nu ştiam că o să fie alegeri acum, nu ştiam cine pe cine susţine şi aşa mai departe, nu cred că este un eveniment”, s-a apărat Toni Greblă la începutul acestei luni.

În plus, el a mai fost contestat și în vară, când USR a acuzat fraude electorale la alegerile locale din 9 iunie, iar Cătălin Drulă a spus atunci despre Greblă că este „marioneta PSD-PNL”.

În martie 2023, Parlamentul l-a votat pe Toni Greblă drept noul şef al Autorității Electorale Permanente pentru un mandat de 8 ani. Decizia a fost luată de majoritatea formată atunci din PSD și PNL. Greblă fusese până atunci prefectul Capitalei.