„Cred că mi-aș lua varianta de 50.000 sau de 70.000, că dacă ne-ajută Dumnezeu și mai vine și un al doilea bebe, nu o să mai avem loc aici. Stăm cam în 50 de metri pătrați și nu o să avem loc și pentru al doilea bebe”, a declarat George Simion, candidat AUR la alegerile prezidențiale din 24 noiembrie 2024.
În programul de guvernare, denumit „Planul Simion”, George Simion a arătat că vor fi construite „până la un milion de apartamente”. În cazul apartamentelor de 35.000 de euro, acestea vor fi de două camere, iar românii interesați ar trebui să achite un avans de 1.000 de euro și o rată lunară fixă de 120 de euro pentru 25 de ani.
Totuși, George Simion a explicat că vor exista și variante mai scumpe de apartamente, respectiv de 3 camere (50.000 de euro) sau 4 camere (70.000 de euro).
Planul său de a oferi apartamente ieftine pentru români a fost luat în râs, atât în online, cât și de alți politicieni, după ce detaliile despre cum ar urma să fie construite efectiv blocurile de apartamente au arătat că totul depinde de bunăvoința unor dezvoltatori imobiliari și de deschiderea acestora spre un profit zero.
55 de întrebări – powered by Libertatea este un proiect editorial demarat de redacția Libertatea, care îi aduce în fața românilor pe principalii politicieni intrați în cursa pentru Cotroceni.
George Simion este al treilea invitat care răspunde celor 55 de întrebări, după Mircea Geoană și Elena Lasconi.