„Serviciul de contraspionaj militar al SBU a neutralizat o vastă reţea” de 12 „agenţi ruşi şi informatorii lor”, a precizat SBU într-un comunicat publicat marţi.
Aceste persoane operau în cinci regiuni din sudul şi estul Ucrainei, pentru a „descoperi” amplasarea „aerodromurilor militare secrete” care pot găzdui avioanele F-16, a adăugat SBU.
Ucraina a primit un prim lot de F-16 la începutul lunii august, după ce a cerut timp de doi ani astfel de avioane de luptă pentru a-și crește capacitățile de interceptare a rachetelor ruseşti. Importante pentru contracararea atacurilor aeriene efectuate de ruși, amplasarea lor este ţinută în secret.
Pe lângă localizarea avioanelor F-16, suspecţii ar fi spionat „poziţiile de tragere ale sistemelor de apărare aeriană”, precum şi amplasarea companiilor care produc echipamente de război electronic pentru a contracara dronele ruseşti, a subliniat SBU, care a publicat imagini cu patru bărbaţi reţinuţi, având feţele blurate.
Unii dintre cei reținuți erau dezertori din armata ucraineană. Ei riscă o pedeapsă de la opt ani de detenţie până la închisoare pe viaţă.