Astfel, un comandant TAROM câștigă în acest moment, cu tot cu sporuri și diurne, aproximativ 5.000 de euro pe lună, conform lui Marius Popescu, președintele Asociației Companiilor Aeriene Românești (ACAR).

„Salariile de bază ale piloților TAROM sunt mici, în jur de 2.000 de euro, dar la ele se adaugă diurna, misia și celelalte sporuri. De exemplu, dacă un comandant face un zbor către Madrid, la salariu se mai adaugă acum 240 de euro, iar anterior era 160 de euro pentru comandant și 120 de euro pentru pilot. Dar și așa, calculul se face ciudat, pentru că una e să faci un zbor până la Madrid, care e de 3 ore, și alta e să faci un zbor la Viena, unde primeai aceeași sumă. În total, un comandant ajunge cam la 5.000 de euro lunar la TAROM”, a declarat Marius Popescu pentru Libertatea.

La aceștia se vor adaugă cei 1.500 de euro obținuți în negocieri, astfel că în total, veniturile acestora vor ajunge la 6.500 de euro pe lună.

Acesta face și o comparație cu salariile piloților de la alte companii aeriene.

„La Wizz Air, același comandant ar face lunar 11.000-12.000 de euro, iar la Etihad, Emirates sau Turkish Airlines ar câștiga 15.000-16.000 de euro pe lună. În Occident, la Air France sau KLM, care fac parte din același grup, un comandant cu 30 de ani vechime poate face în lunile de vară și 30.000 de euro”, mai spune acesta.

Aproape 19.000 de euro pe lună în Olanda

Potrivit Egnatia Aviation, un comandant primește în medie:

  • 245.000 de dolari în Olanda, echivalent cu 226.000 de euro pe an (18.800 de euro pe lună)
  • 235.000 de dolari în Franța, adică 217.000 de euro anual (18.080 de euro pe lună)
  • 225.000 de dolari în Irlanda, echivalent cu 207.900 de euro pe an (17.325 de euro pe lună)
  • 203.000 de dolari în Germania, ceea ce înseamnă 187.570 de euro pe an (15.630 pe lună)
  • 211.000 de dolari în Elveția, adică 195.000 de euro anual (16.250 de euro lunar).

Salariul mediu, o mie de euro în România

Salariul mediu în România a fost de 5.217 lei în luna martie 2024, conform Institutului Național de Statistică (INS), echivalentul a 1.048 de euro.

Astfel, salariile piloților ar fi de cel puțin 4-5 ori mai mari decât cel pe țară.

TAROM a consemnat în 2022, ultimul pentru care există date raportate, pierderi de 274,6 milioane de lei la venituri totale de 1,48 miliarde de lei, conform Ministerului Finanțelor.

Compania nu a mai avut profit de peste 15 ani, a primit de mai multe ori ajutoare de stat și a fost în dese rânduri sub lupa Comisiei Europene și a Fondului Monetar Internațional din cauza politizării conducerii și a relațiilor de rudenie între mulți angajați.

Responsabilitate uriașă

Însă Popescu spune că salariile sunt mari în domeniul aerian, în general, deoarece responsabilitatea este mare.

Salariile mari ale piloților sunt justificate prin responsabilitatea uriașă de a asigura siguranța pasagerilor, deciziile lor având consecințe imediate și grave. Stresul mare și gestionarea situațiilor de urgență necesită o pregătire mentală și emoțională riguroasă. Pregătirea piloților include costuri mari pentru formare inițială, simulatoare și certificări periodice, ajungând în străinătate și la sute de mii de dolari. În plus, piloții trebuie să mențină un nivel înalt de competență și rezistență la stres, justificate prin compensații financiare ridicate. Salarii mari regăsim și la controlorii de trafic aerian, tot din același considerent.

Marius Popescu, președintele Asociației Companiilor Aeriene Românești:

Și companiile investesc la rândul lor mult în pregătirile piloților.

În plus, acesta spune că TAROM a pierdut în ultimii doi ani un număr de 40 de piloți, care au plecat în special la companii aviatice din zona Golfului Persic, datorită salariilor mai bune.