„Romania scraps presidential elections after alleged Russian meddling”, scrie FT, ceea ce într-o traducere aproximativă înseamnă cam așa:

„România renunță la alegerile prezidențiale după presupusul amestec al Rusiei”. Niciun cuvânt de aici nu poate fi contestat, dar cel care mă intrigă este „scraps”, tradus aproximativ ca „renunță/reciclează” și, dacă vrem să îl ducem la extrem, „aruncă la groapa de gunoi”.

Dar nu îl ducem la extrem și păstrăm sensul de „renunță/reciclează”. Cu alte cuvinte, să scapi de ceva ce nu mai este folositor sau dorit, urmat de acțiunea folosirii unor părți din ceea ce este reciclat, într-un alt mod. Am văzut deja că modalitățile de expunere ale veleitarului de TikTok, Călin Georgescu, sunt refolosite chiar în marja deciziei CCR de noul veleitar al aceleiași platforme, Marcel Ciolacu.

Turbulențele de pe piețele financiare. Cine le-a provocat?

Urmărind desfășurarea anulării alegerilor în paralel cu turbulențele de pe piața valutară și de pe cea financiară, este ușor să constatăm că ele nu au fost provocate doar de prezumtivul actor statal sugerat de SRI sau SIE, ci de multipli actori statali, și anume chiar de instituțiile eșuate ale statului român. 

Faptul că au ajuns în finala prezidențială doi candidați „neaveniți” pentru piețele financiare, dintre care unul chiar nevăzut în sondaje, nu demonstrează decât că s-a prăbușit fațada construită cu sute de milioane de euro din bani publici (de către cei care nu ar fi beneficiat de ajutorul statal al Rusiei), și anume din bugetul de propagandă pentru „favoriți” revărsat la televiziunile care au construit o realitate paralelă.

De aceea, tensiunile din piața valutară (unde euro a depășit pentru a doua oară nivelul de 5 lei) s-au manifestat chiar în 25 noiembrie. 

Dar ele au fost amplificate ulterior tocmai de actorul statal CCR, care, într-un demers bizar și interpretat de mulți în scopul de a-l pune pe Ciolacu în finală, a cerut renumărarea voturilor. 

Prin urmare, tensiunile pe piața valutară s-au amplificat din acel moment (al deciziei renumărării), extinzându-se și pe piața financiară (unde deja dobânzile pentru datoria pe 10 ani a României săltaseră de la 7,2% la 7,5%). Dacă decizia de renumărare a voturilor a fost bizară, decizia Curții (după renumărarea voturilor din intern), din 2 decembrie 2024, a dovedit, în opinia mea, prin însăși motivarea ei, că demersul renumărării a fost de la început o aiureală și a amplificat turbulențele interne.

Foto: Candidatul pro-rus la funcția de președinte al României, Călin Georgescu. Sursa: Hepta

Cine a beneficiat de turbulențe?

Pe scurt, au beneficiat creditorii României și capitalurile speculative, mângâiate pe creștet de Banca Națională a României. După calculele mele, BNR a folosit doar în luna noiembrie peste 4 miliarde de euro pentru a păstra cursul de schimb euro-leu sub nivelul de 5 lei pentru un euro. 

Îmi fundamentez aceste calcule pe faptul că, în condițiile în care România a avut de achitat împrumuturi externe în noiembrie de doar 649 de milioane de euro, ieșirile din rezervă au fost de 6,04 miliarde de euro, astfel încât „alte ieșiri” din rezervă, în principal intervențiile pe curs, s-au apropiat de 5,4 miliarde de euro. 

Din estimările mele, cam un miliard de euro a reprezentat intervenția valutară pentru ca BNR să țină cursul sub 5 lei până în 28 noiembrie (când CCR a decis în mod bizar renumărarea voturilor), iar restul miliardelor în cele 3 zile de după aiureala CCR (renumărare încheiată la fel de brusc și haotic fundamentată ca și debutul ei).

Cine a beneficiat de intervențiile BNR prin diminuarea semnificativă a rezervei valutare (din statisticile mele, este cea mai mare ieșire de capital lunară din istoria rezervelor BNR)?

Capitalurile speculative. Cele cărora BNR le permite și le asigură dobânzi de câteva ori mai mari decât ar obține în alte piețe europene, cu consecința decapitalizării economiei românești. Ele beneficiază de diferențialul enorm de dobândă dintre zona euro și România, iar BNR le asigură profiturile, fără risc.

Alternativa ar fi fost ca BNR să lase cursul să se deprecieze (și dacă s-ar fi depreciat temporar, și-ar fi revenit după aceea, așa-i, atunci când factorii perturbatori ar fi dispărut?). 

Doar că acele capitaluri „vagaboande” care au venit cu euro în urmă cu un an și pe care l-a transformat în lei la cursul de 4,95, pentru a beneficia de dobânzi de 7% pentru lei, în cazul în care BNR ar fi lăsat cursul să se ducă, spre exemplu, la 5,3 lei, ar fi trebuit să plătească 5,3 lei pentru a-și lua euro înapoi după un an. 

Adică, ar fi pierdut întreaga dobândă garantată de BNR, de 7%, anual, pe seama creșterii nesustenabile a datoriei publice a României. 

Grație BNR, care protejează, prin intervențiile pe curs, profiturile acționarilor privați ai băncilor comerciale și pe cele ale speculatorilor, cei care s-au grăbit să iasă din economia României au primit un curs „prietenos” pentru vulnerabilizarea economiei naționale, în loc să primească un curs penalizator. Metehne vechi la Banca Națională. Le-am văzut în precedenta criză (când a paradit un miliard de euro în toamna lui 2008 pentru a apăra un nivel de curs care nu era de apărat), ba chiar și în pandemie: #nimicpentrupopulație.

Foto: Guvernatorul Băncii Naționale, Mugur Isărescu.
Sursa: Hepta

Tensiunile de pe curs s-au dus apoi în piața monetară, acolo unde băncile se împrumută între ele. 

Cum a acționat aici BNR? În opinia mea, tot spre decapitalizarea economiei naționale. Explic pe scurt. BNR ține dobânzile la creditare aproape la cel mai ridicat nivel din Uniunea Europeană. Face asta menținând dobânda-cheie la 6,5%. 

Asta înseamnă că băncile care au deficit temporar de lichiditate se pot împrumuta la BNR la nivelul de 7,5% pe an. Băncile care au excedent temporar de lichiditate pun banii la BNR în depozite și primesc 5,5% pe an. 

Pe scurt, băncile comerciale fac profit fără risc, plătind puțin pentru depozite și plasând banii fie în credite scumpe, fie la statul român, fie la BNR, fără niciun fel de risc. O analiză a profitului sistemului bancar pentru 2023 ar putea arăta că măcar două treimi din profit vin din împrumutarea statului român și din plasarea banilor la BNR.

Este o rețetă perfectă de decapitalizare a economiei și o explicație pentru care România are cea mai mare rată a inflației din toată Uniunea Europeană: pentru că firmele se împrumută scump, prețurile se majorează, iar economia locală devine mai puțin competitivă decât economiile concurente. Se accelerează importurile, se majorează dezechilibrele, populația plătește din ce în ce mai mult.

Peste toate, după ce în 2 decembrie, CCR decide că primul tur al alegerilor prezidențiale este valid, pe 6 decembrie, „ivindu-se” informările SRI și SIE, CCR anulează alegerile prezidențiale. „Scraps”.

Pentru mine, este doar o decizie de care pot să iau act. Pentru alții, e de salutat, pentru alții, e de blamat. 

În sinea tuturor cred că se întrevede însă sentimentul eșecului instituțiilor statului român, în ansamblul lor. Eșec la care, în cazul în care nu ar fi fost anulat rezultatul alegerilor, românii aveau de ales între un veleitar de TikTok și un autointitulat „lider al poporului” (fi-miu de 9 ani a râs cu poftă când i-am dat să citească, în engleză, scrisoarea Elenei către Donald Trump și în hohote a zis: „Elena Lasconi e un clovn?”).

Pentru mine, din toată analiza desecretizată a SRI, pe lângă multă maculatură și încercarea de a se repoziționa din postura în care s-a pus în fața evenimentelor, respectiv „în pantaloni scurți”, rămâne formularea din anul de grație 2024 despre „finanțatorul” campaniei veleitarului de TikTok, formulare regăsită în multe dosare CNSAS pe care le-am citat despre turnătorii fostei Securități: finanțatorul „afișează un nivel de trai care nu corespunde activităților derulate prin intermediul companiei deținute”, zice SRI. Încă un actor statal, care, prin acțiuni și inacțiuni, a contribuit, în opinia mea pe deplin, la factura turbulențelor financiare.

Foto: Prim-ministrul României, Marcel Ciolacu Sursa: Hepta

„Eu rămân”. Dar ce rămâne după ei?

Lansarea hashtagului #eurămân de către președintele republicii, preluat imediat de PSD (și de Marcel Ciolacu, care și el rămâne, după ce și-a dat demisia „irevocabil”) și de PNL, și de UDMR, și cu variațiunea USR #vinșîeu, legitimează totuși o întrebare, în legătură cu autointitulata coaliție „proeuropeană”. 

Cât de proeuropeni sunt cei care au îndepărtat definitiv România de zona euro, de dobânzile mici din zona euro, de povara bancară mai redusă pentru populație și companiile românești, de un spor de competitivitate și care au înglodat România în datorii?

Sunt fix tot atât de proeuropeni precum au demonstrat-o în îndeplinirea obiectivului subsecvent după aderarea în 2007 la Uniunea Europeană, și anume aderarea la zona euro (și la dobânzile mici de acolo). Ce rămâne după „proeuropenii” care ei rămân?

  • Rămâne o datorie publică suplimentară de peste 100 de miliarde de euro, din 2019 și până în prezent. Ar trebui să mai vindem întreaga economie (pentru care am încasat circa 6 miliarde de euro), de încă vreo 16 ori, doar că nu o mai avem.
  • Rămâne traiectoria economică profund antieuropeană, manifestată prin încălcarea tuturor regulilor de politică fiscală și, în curând, și ale celor de datorie publică (drept consecință);
  • Rămâne următoarea performanță pe care o extrag narativ, chiar dintr-un raport BNR, respectiv perioada de abatere de la criteriile tratatului de la Maastricht (criteriile de aderare la zona euro):
    • „23 de trimestre consecutive de depășire a criteriului de deficit bugetar” (<3% din PIB), cu consecința creșterii nesustenabile a datoriei publice;
    • „26 de trimestre consecutive în care rata inflației a fost mai mare decât cea indicată de tratatul de la Maastricht” și, practic, au decapitalizat prin inflație populația și companiile românești;
    • „28 de trimestre consecutive de depășire a limitei în cazul criteriului depășirii ratei de dobândă”, cu alte cuvinte, 28 de trimestre (7 ani) în care România s-a împrumutat mult mai scump decât statele Uniunii Europene și în care au decapitalizat prin dobânzi populația și companiile românești.

Acestea sunt performanțele lui #eurămân.

Și visul lor împlinit: îndepărtarea pe termen aproape nelimitat de aderarea la zona euro – în esență, singurul obiectiv pentru care trebuiau să lucreze pentru a dezvolta economia României, și nu a o decapitaliza.

Foto: Hepta