„Încă trei luni. Depinde când vrea ea să vină pe lume. Totul este bine, contează mult că suntem în parametrii normali și o așteptăm să vină pe lume. Îmi doresc să nasc natural, dar dacă va fi necesar să fac cezariană, nu voi spune nu. Însă îmi doresc să nasc natural”, a spus Larisa pentru Cancan.

„I-am dat lucrurile lui Cristian la o parte. I le-am pus undeva peste lucruri de-ale mele, iar acum ea are un dulap plin de haine și de jucării și, pe zi ce trece, primește. Sunt foarte multe deja”, mai spune sportiva pentru sursa citată.

Pentru că nu mai avea unde să își așeze hainele, Cristian a fost nevoit să își cumpere un dulap. „Mi-am cumpărat un dulap nou acum, ca să am și eu unde să-mi pun hainele până crește copilul. După aceea, îmi iau și pat nou”, a spus Cristian.

„Într-adevăr chiar am făcut ordine în lucruri pentru că am strâns de-a lungul anilor foarte multe haine. Le-am donat și am făcut loc în sertarul meu pentru hainele lui Cristian pentru ca hainele bebelinei să aibă loc și să fim organizați. Cu siguranță, pătuțul ei va sta lângă noi și vom fi acolo prezenți, va fi sub atenția noastră, dar în același timp, ne dorim să dormim și noi liniștiți”, a mai adăugat și Larisa.

Ce nume a ales Larisa pentru fetița ei

Multipla campioană la gimnastică a dezvăluit că a ales un nume deosebit pentru fiica ei, iar semnificația acestuia este specială.

Larisa Iordache, multipla campioană la gimnastică, și soțul ei, Cristian Chiriță, așteaptă cu nerăbdare să devină părinți pentru prima dată. În luna septembrie, Larisa a anunțat public că este însărcinată, iar mai târziu a dezvăluit și că vor avea o fetiță.

Recent, cei doi au împărtășit și numele pe care l-au ales pentru micuța lor: Amira. „Ne-am gândit și am și ales un nume. Amira va fi numele fetiței noastre și ne mai gândim la un nume de sfânt”, au spus cei doi îndrăgostiți.