Noul chip al Bojdeucii: bani europeni și viziune de dezvoltator imobiliar - Ieseanul - Saptamanal de anchete, interviuri, reportaje

Noul chip al Bojdeucii: bani europeni și viziune de dezvoltator imobiliar - Ieseanul - Saptamanal de anchete, interviuri
📅 2023-12-02

Rezultatul final al lucrărilor de reabilitare a Bojdeucii lui Creangă a stârnit numeroase comentarii negative în rândul ieșenilor. Să vedem ce spune și Costel Alexe, președintele Consiliului Județean, instituția care a girat întreaga poveste. (pamflet)

– Văd că s-a umflat o parte din ieșeni că de ce arată așa nașpa Bojdeuca după reabilitare. Pe cuvântul meu dacă n-am vrut decât să dăm un var acolo, cât să mai stârpim din ploșnițe. Chiar le spuneam muncitorilor de pe șantier că nu mă uit la bani, sunt din ăia europeni, care n-au număr, nici miros! Și dacă tot am avut pe mână 1 milion de euro, am zis să facem o treabă gospodărească. Adevărul e că trăgeam cu ochiul și la Aeroport, unde eram cam invidios pe Vatră că pune materiale strălucitoare și scumpe pe clădirea noului terminal. Și atunci am zis: ia stai, să vezi ce bijuterie fac și eu din bojdeucă, Dubai, nu altceva! Au venit niște băieți de pe la nu știu ce firmă de decorațiuni interioare, mi-au băgat sub nas niște modele faine de parchet stratificat, termopane, ceva faianță și niște dale din alea grosolane, de neam prost, să țină o mie de ani amintirea lui nea Ionică! Una peste alta, mie îmi place cum a ieșit. Nu mai scârțâie a secol XIX. Plus că are așa, un parfum discret de vilă din Ciurbești sau Miroslava. Mâine dau comandă și de niște automate de cafea, să le montăm la îndemâna turistului civilizat. Trebuie să aduc și niște mâțe de undeva, că am auzit că ale lui Creangă crăpau jucându-se la prichiciul vetrei. Pardon, noului cuptor Siemens, că doar nu era să lăsam soba de pe vremea răposatului. O plasmă ar merge ca unsă pe perete, un televizor din ăla șmecher 4 k, să difuzăm imagini cu filmul «Un bulgăre de humă», în care apare chiar maestrul Creangă! N-are cum altfel, trebuie să introducem și tehnologia în mahalaua Țicăului. Poate ne împrumută băieții de la Muzeul Literaturii holograma aia cu Kogălniceanu sau Sadoveanu, nu mai știu care, să creăm oleacă de atmosferă virtual – intelectual – cosmică. Într-un colț, aș pune și o placă memorială cu Dedeman și Leroy Merlin, că băieții au fost de treabă și ne-au dat un discount la materiale, că altfel nu știu cum ne-am fi descurcat cu așa operă de reabilitare de nivel european. Dar și banii au fost puțini, să fim drepți! Ce faci în ziua de azi cu 1 milion de euro? I-am chibzuit și noi cum am putut. Ia să fi avut de zece ori mai mult! Ehei, mai construiam alături un cartier întreg de bungalowuri și-l numeam Bungalow Creangă Resort. Ia chiar să-i sun pe ăștia de la cultură să-mi dea o listă cu ce case memoriale sunt așa, mai pricăjite și fără moștenitori, să le facem și pe ele la nivel de Europa, sustenabile și reziliente!

Alexe (foto stânga, pamflet): Bă, eu sunt mulțumit cum a ieșit Bojdeuca! E sustenabilă, rezilientă, la nivel european!

Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri ieseanul

Un profet al iubirii între oamenii de afaceri. Ioan Prisecaru îndeamnă antreprenorii să-și iubească concurența

De când activează în zona conferințelor și discursurilor motivaționale, omul de afaceri Ioan Prisecaru a dezvoltat o concepție de-a dreptul angelică în ceea ce privește relațiile de business, competiția dintre antreprenori, mediul capitalist în general. Recent, participând la evenimentul „Pași sp...

Tehnici de mindfulness: Havârneanu își antrenează neuronii jucând Catan. Semifinalist la Campionatul European

Tânărul Filip Havârneanu, deputat USR de Iași, continuă să impresioneze cu abilitățile sale de meseriaș în ale jocurilor. Recent, jundele userist a reprezentat România la Campionatul European de Catan – joc de societate. „Din nou, a fost o experiență extraordinară, am reușit să mă calific în semi...

Marius Manole, maraton actoricesc demn de Cartea Recordurilor

Binecunoscutul actor Marius Manole, ieșean plecat de ceva vreme pe scenele bucureștene, pare a fi pe punctul de a stabili un record în ceea ce privește numărul prestațiilor teatrale. Începând cu 25 noiembrie, când a jucat în “Pădurea spânzuraților” la Teatrul Naţional „I.L. Caragiale” din Bucureş...

Lanțul internațional de restaurante BURGER KING® va deschide prima sa locație din Iași în ansamblul Palas

Anul acesta, mixul de retaileri din ansamblul Palas a fost diversificat prin inaugurările, în premieră regională, ale mai multor branduri de renume. În continuare, proiectul mixt din inima Iașului aduce noi destinații, care oferă experiențe și sunt solicitate de publicul ieșean. Următorul nume ca...

Respinsă de UNITER în urmă cu 15 ani, o piesa lui Ion Sapdaru a ajuns să fie montată la al 15 – lea teatru

Regizorul Ion Sapdaru bate record după record în zona teatrală. După ce a reușit să facă din „Chirița în provinție” un spectacol cu nu mai puțin de 74 de reprezentații sold – out pe scena ieșeană, Sapdaru a bifat o nouă performanță artistică. Piesa scrisă de acesta, „Natură moartă cu nepot obez” ...

Ultimele gadgeturi electronice si telefoane mobile

Aici gasesti ultimele descoperiri tehnologice si cele mai noi gadgeturi smart, precum si cele mai performante telefoane mobile, tablete, laptopuri..