Aryna Sabalenka perfecționează hard-tenisul! A învins-o pe Jessica Pegula în finala de la US Open și ajunge la 3 trofee de Grand Slam

Aryna Sabalenka perfecționează hard-tenisul! A învins-o pe Jessica Pegula în finala de la US Open și ajunge la 3 trofee
📅 2024-09-15

Aryna Sabalenka (2 WTA, 26 de ani) a învins-o pe Jessica Pegula (30 de ani, 6 WTA), scor 7-5, 7-5, și este campioană la US Open 2024.

Aryna Sabalenka ne-a demonstrat în repetate rânduri că și-a montat hard în sufragerie. A câștigat ultimele două ediții de Australian Open și a jucat precedenta finală la New York.

Anul acesta, s-a simțit ca acasă la US Open. Un singur musafir nepoftit a vrut să-i strice petrecerea, rusoaica Ekaterina Alexandrova, în șaisprezecimi. A trebuit să se mulțumească doar cu un set.

Aryna Sabalenka, invincibilă pe hard

Bielorusa venea cu experiența în finală, Pegula cu pofta de afirmare. Jessica avea și sprijiul fanilor, așa că nu s-a lăsat intimidată în debut. A împins actul inaugural în prelungiri, dar a cedat în fața forehandurilor dezlănțuite ale Arynei.

Sabalenka a terminat setul cu 25 de lovituri direct câștigătoare, față de doar 9 trimise de Pegula. A dat dovadă de inspirație și măiestrie și la fileu. Din 13 urcări, 12 au fost inspirate, voleuri executate impecabil.

Jessica a acuzat cedarea primului set. Într-o permanentă defensivă, s-a văzut condusă cu 3-0. A fost momentul răbufnirii. Și-a adus aminte că a întors-o pe Muchova în sferturi dintr-o poziție asemănătoare. A salvat o minge de break pentru 1-3. A căpătat încredere, a pus tot mai multă putere în forehand și a trecut în avantaj.

Sabalenka nu a mai găsit calea spre fileu, plimbată din stânga în dreapta de Pegula. De la 1-3 s-a făcut 5-3. Un strigăt spre înaltul tribunei a repornit tăvălugul.

Aryna n-a mai cedat nimic. Pegula i-a recunoscut cu mult fair-play superioritate, o îmbrățișare sinceră și prietenoasă peste bandă. Pentru că dincolo de forța și de strigătele arătate în timpul meciurilor, Sabalenka este una dintre cele mai amabile jucătoare din circuit. Mereu pusă pe glume și pregătită de dans!

Aryna Sabalenka, noua campioană de la US Open

Cu un zâmbet larg, Sabalenka a ținut discursul de campioană:

„Doamne! Chiar am rămas fără cuvinte. Am fost atât de aproape de trofeu anul trecut. Am reușit, în sfârșit, să ridic acest trofeu. Jessica, știu cât de greu e să pierzi finalele. Dar sunt mai mult ca sigură că vei câștiga cel puțin un turneu în viitor. În setul secund, tot ce a făcut a fost să mă rog. Mi-e greu să vorbesc în acest moment, sunt copleșită.

Poate sună penibil, dar vreau să spun asta. Trebuie să munciți mult și să faceți sacrificii pentru a vă îndeplini visul. Sunt mândră de mine, sunt mândră de echipa mea. Anul trecut am avut multe înfrângeri dureroase. Le-am depășit pe toate. Fără cei din staff nu aș fi aici! Vă iubesc, sunteți familia mea. Nu mi-aș putea imagina viața profesională, dar nici pe cea personală, fără voi”, a spus Aryna Sabalenka.

Bielorusa a mai zâmbit o dată atunci când organizatorii i-au înmânat cecul de 3,6 milioane de dolari.

A fost o lună incredibilă pentru mine. Am început greu anul, iar acum am jucat prima mea finală de Grand Slam. E o perioadă frumoasă pentru mine. Aș fi vrut ca Aryna să mă lase să iau măcar un set. Cred că e cea mai bună jucătoare din lume pe hard. Lovește foarte tare, nu îți oferă mult răgaz pentru a gândi punctele. Le mulțumesc tuturor celor care mi-au fost alături. A fost o călătorie lungă pentru mine!

- Jessica Pegula

FINAL. Jessica Pegula - Aryna Sabalenka 5-7, 5-7

5-3, Game Pegula: Aryna e în defensivă și nu se descurcă.
4-3, Break Pegula: Forehandul americancei e tot mai sigur! Jessica trimite două lovituri perfecte în lung de linie și trece în avantaj în setul secund.
3-3, Game Pegula: Fanii americani sunt în picioare!
2-3, Break Pegula: Jessica profita de erorile neforțate din jocul adversarei.
0-3, Game Sabalenka: Bielorusa nu cedează niciun punct pe serviciu și încheie cu un as.
0-2, Break Sabalenka: Aryna mai sparge o dată serviciul americancei.
A început și setul secund!

Aryna Sabalenka a câștigat primul set, scor 7-5.
5-5, Game Pegula: Setul inaugural intră în prelungiri.
4-5, Break Pegula: Jessica nu cedează!
2-5, Game Sabalenka: Cel mai disputat game al finalei.
2-4, Break Sabalenka: Jessica nu pune prima minge în teren și devine victimă sigură. Aryna forțează cu dreapta și preia controlul raliurilor.
0-1, Game Sabalenka: Aryna revine de la 0-30, ajutată de temutul serviciu.
Aryna Sabalenka servește prima!

Aryna Sabalenka: „Mi-am blocat auzul”

Sabalenka era conștientă că publicul nu va fi de partea ei nici în finală.

„A fost gălăgie, dar eu mi-am blocat auzul în semifinale. Ei o încurajează, dar cum o pot ajuta să câștige meciul? Doar dacă îi las să-mi intre în cap și doar dacă am de gând să mă pierd, să o iau razna. Sunt foarte bucuroasă că am învățat lecția, că am reușit să-mi controlez emoțiile și să închei meciul în două seturi”, a subliniat Sabalenka.

Aryna maximizează tot ceea ce poate face pe teren, de aceea a ajuns să câștige turnee de Mare Șlem, este mereu o candidată la titlurile mari. Ea este favorita la câștigarea US Open-ului acum, în acest moment

-John McEnroe, cvadruplu campion la US Open

6-2 este scorul generaldintre Aryna Sabalenka și Jessica Pegula

Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri gsp

Louis Munteanu, „aroganță” la microfon: „Ei doi de la FCSB n-au cum să fie inteligenți ca mine”

Louis Munteanu, 22 de ani, a înscris două goluri în CFR Cluj - FCSB 2-2, apoi a spus despre adversarii direcți, stoperii Joyskim Dawa și Mihai Popescu, că „n-au cum să fie inteligenți ca mine”. Louis Munteanu a avut o prestație de excepție contra echipei pe care a refuzat-o în vară. ...

CFR pierde victoria, dar are cel mai bun culoar spre titlu

Campioana și vicecampioana și-au respectat statutul și au creat un spectacol deosebit într-un derby în care fiecare dintre cele două combatante și-a luat câte o repriză. Trimis la podea în prima parte de vechiul său rival, Dan Petrescu, Becali a mutat la pauză în stilul său, impulsiv, excesiv, in...

Notele GSP la CFR - FCSB 2-2: Curajoși și fricoși, Louis Munteanu și gafeuri

Primul CFR Cluj - FCSB al sezonului. Goluri multe, scor 2-2, ingrediente pentru imprevizibil oferit microbiștilor, reușite frumoase ale lui Louis Munteanu și greșeli impardonabile ale celor două defensive. Cele ale apărării ardelenilor s-au văzut mai urât pentru că au fost, practic, assist-uri p...

Dan Petrescu dă vina pe jucători, după ce FCSB a revenit de la 0-2: „Nu poți antrena așa ceva”

Dan Petrescu (56 de ani), antrenorul de la CFR Cluj, a tras concluziile, după ce echipa lui a remizat cu FCSB, scor 2-2, în runda cu numărul #9 din Superliga. Dan Petrescu spune că CFR a avut meciul în mână și a ratat victoria din cauza a două greșeli personale comise de jucătorii lui. Spune că ...

Charalambous, o „veste bună” și un semnal de alarmă, după 2-2 cu CFR Cluj: „Nu-mi place asta”

Elias Charalambous, 43 de ani, antrenorul lui FCSB, s-a arătat iritat de faptul că echipa lui a ajuns în situația de a fi condusă la două goluri în Gruia. Într-un final, campioana en-titre a egalat la doi și pleacă neînvinsă de la Cluj-Napoca. FCSB nu a reușit să lege victorii pentru prima dată î...

Ultimele gadgeturi electronice si telefoane mobile

Aici gasesti ultimele descoperiri tehnologice si cele mai noi gadgeturi smart, precum si cele mai performante telefoane mobile, tablete, laptopuri..