Bela Karolyi și soția lui, taxați dur într-un editorial apărut în Marca

Bela Karolyi a fost antrenorul care a oferit-o lumii pe Nadia Comăneci, poate cea mai cunoscută sportivă din România, care a făcut o forță din această națiune din estul Europei și care, mai târziu, după fuga în Statele Unite ale Americii, a pus bazele unei hegemonii a acestei țări în gimnastică.

În același timp, tehnicianul născut în Cluj-Napoca, împreună cu soția lui, Marta, alături de care a colaborat de-a lungul carierei sale, a fost acuzat pentru metodele dure pe care le-a folosit și pentru abuzul fizic și verbal care l-au condus înspre succes.

Despre această moștenire complicată a scris jurnalistul spaniol Fernando M. Carreno de la Marca. Acesta nu s-a ferit să îi critice pe cei doi antrenori români pentru modul în care au gestionat relația cu sportivele lor și a tras niște concluzii cu privire la mentalitatea conform căreia exigența și asprimea, ba chiar abuzul, reprezintă un rău necesar în calea spre performanță.

Textul integral din Marca, mai jos:

„Bela Karolyi a murit. Dacă îl judecăm pe baza succeselor sportive, nu este îndoială că a fost unul dintre cei mai mari antrenori din istoria sportului. A tuturor sporturilor. Dacă îl judecăm după moștenirea umană, va trebui să îi descriem caracterul – și pe cel al soției și colaboratoarei lui, Marta – ca pe al unui personaj fără scrupule morale atunci când venea vorba de a alege între succes și oameni.

Timp de decenii, Bela și Marta au torturat tinere gimnaste în schimbul medaliilor și al succesului, uneori pentru nimic. Dar mereu au lăsat cicatrici pe trupurile și sufletele lor. Nadia Comăneci, persoana care l-a făcut mitologic cu costul unei mari suferințe – de partea ei – și-a luat public rămas bun. „Un mare impact și o mare influență asupra vieții mele”. Alături de o inimă și o poză împreună. Restul rămâne în memoria intimă.

Bela și Marta, mai întâi în România și apoi în Statele Unite, au supus gimnastele unui regim de antrenament crunt, izolare, insulte, bătăi atunci când lucrurile nu mergeau bine și foamete. Au făcut aceste lucruri de ambele părți ale Cortinei de Fier a Războiului Rece, din anii 1960 până în secolul 21.

Toți oamenii care i-au angajat, în România și în Statele Unite, au preferat să nu știe ce se întâmpla. Pentru că știau. Dar nu le-a păsat cât timp aveau succes. O Comăneci, o Retton sau o Zmeskal erau o sursă de mândrie națională și superioritate asupra adversarului. Metodele comuniste erau folosite cu Comăneci și cu coechipierele ei.

Bela Karolyi, alături de naționala Statelor Unite, la JO din 1988/Foto: Getty Images

„Nici măcar excelența sau succesul nu pot justifica unele practici sau atitudini”

Când Bela și Marta au fugit în căutarea libertății, ei și-au luat metodele cu ei. De asemenea, au creat un spațiu de creștere astfel încât cineva și mai nemilos să comită abuzuri și mai dezgustătoare. Larry Nassar va fi în închisoare pe viață pentru asta. Bela și Marta au fost doar ostracizați. Însă doar atunci când o parte din victime au vorbit, în ciuda încercărilor, lucrurile nu au mai putut fi ascunse în spatele medaliilor.

Uneori, oamenii vorbesc despre exigență și duritate ca o formulă justificată în căutarea succesului și a excelenței. Dar acest caz ne arată că nici măcar excelența sau succesul nu pot justifica unele practici sau atitudini. Da, sunt oameni care cred că pot. Lor nu le pasă de victime, de cicatricile pe care le lasă în urmă sau de oamenii care cad lângă ei. Ei își mențin părerea că a lovi gimnaste, a mânca pastă de dinți, a le insulta în timpul antrenamentelor e prețul pe care trebuie să îl plătești pentru a fi pe podium, pentru a fi în formația de start într-o finală de Liga Campionilor sau, pur și simplu, de a semna cu o echipă din prima divizie. În plus, de multe ori asprimea devine un scop în sine. Pentru că exigența nu înseamnă întotdeauna și neapărat duritate, ceea ce este o altă capcană pe care abuzatorii o folosesc des.

Dar, în realitate, cei care spun asta, dacă sunt antrenori, doar își ascund propria mediocritate – pentru că sunt unii care obțin astfel de realizări fără a recurge la chinuri de acest gen – și adevărul e că ei muncesc doar pentru propria lor glorie. Nu pentru sportivi și nici măcar pentru echipe. Cei care nu reușesc, cei care nu rezistă sunt bunuri de consum.

Marta Karolyi s-a apărat în cazul Nassar, recunoscând că „asta s-a întâmplat în mediul nostru. S-a întâmplat și în altele, dar și aici”. Într-adevăr. S-a întâmplat și, cu siguranță, va continua să se întâmple pentru că adesea cei care pot face ceva nu sunt cei care suferă, ci sunt cei care provoacă suferința sau profită de pe urma ei. Mai presus decât orice, ei obțin avantaje. Un vis nu merită orice efort fiindcă nu e garantat că visul se va îndeplini și, de asemenea, fiindcă în timp ce persoana tânără e epuizată, abuzatorul, nu antrenorul, câștigă.”