S-a retras sportiva care a dominat deceniul trecut: „Nu voi uita niciodată emoția unei curse, apa a fost casa mea”. Are 97 de medalii în palmares

S-a retras sportiva care a dominat deceniul trecut: „Nu voi uita niciodată emoția unei curse, apa a fost casa mea”. Are
📅 2025-01-10

Katinka Hosszu (35 de ani), multipla campioană europeană, mondială și olimpică la înot, a luat decizia de a se retrage din activitate, după peste două decenii în care a făcut istorie în acest sport.

Supranumită „Doamna de Fier”, Katinka Hosszu este una dintre cele mai titrate înotătoare din istorie, având în palmares nu mai puțin de 97 de medalii europene, mondiale și olimpice. La finalul anului 2023, aceasta a revenit la antrenamente, după o pauză provocată de nașterea fetiței ei.

Katinka Hosszu: „Apa a fost sanctuarul în care am găsit liniște și putere”

Sportiva maghiară nu a mai reușit să se califice la Jocurile Olimpice de la Paris și miercuri, 8 ianuarie, și-a anunțat retragerea din activitate. Hosszu a dedicat o adevărată odă înotului și, în cuvinte frumoase, a descris ultimii 30 de ani.

Iată mesajul „Doamnei de Fier”:

„Timp de 30 de ani, apa a fost casa mea, sanctuarul în care am găsit liniște și putere. Din momentul în care am pus piciorul în bazin atunci când eram un copil, știam că am descoperit ceva magic. Îmbrățișarea rece a apei s-a simțit ca o întoarcere acasă, un loc în care gravitația a încetat să existe și unde fiecare bătaie m-a adus mai aproape de visurile mele.

Pe măsură ce am progresat în cariera mea în înot, am devenit dintr-un copil curios în una dintre cele mai de succes înotătoare din toate timpurile.

Fiecare cursă pe care am câștigat-o nu a fost doar o dovadă a muncii intense și a dedicării mele, ci și o reflecție a nenumăratelor ore de antrenament, a sacrificiilor făcute și a susținerii necondiționate a familiei, antrenorilor și colegilor mei. Nu voi uita niciodată emoția unei curse – adrenalina pe care o simțeam când stăteam în linie, lumea care se distanța și sunetul bătăii mele de inimă și promisiunea cursei care urma.

De-a lungul carierei mele, am învățat lecții valoroase care s-au extins dincolo de sport. Înotul m-a învățat despre perseverența în fața adversității, despre importanța disciplinei și despre frumusețea muncii în echipă. Mi-am făcut prietenii pe viață, am râs și am plâns împreună, am experimentat bucuria victoriei și lecțiile înfrângerii. Fiecare cursă a fost un nou capitol, o oportunitate de a-mi împinge limitele și de a explora adâncimile potențialului meu.

Katinka Hosszu/Foto: Getty Images

Katinka Hosszu, pregătită pentru viitor: „Port cu mine lecțiile învățate și credința eternă în sport”

Acum, uitându-mă înapoi la cariera mea, simt un sentiment de împlinire imensă. Medaliile și recordurile sunt prețioase, dar ce rămâne cel mai profund e dragostea nemuritoare pentru înot. Chiar și după ce mi-am pus „în cui” echipamentul de înot, apa încă mă atrage. Încă găsesc atât de multă bucurie în bătaia brațului meu, în stropiturile blânde și în solitudinea plină de pace pe care o simt sub apă.

În anii ce vin, sper să împărtășesc această pasiune cu alții – să învăț tineri înotători magia pe care am găsit-o în apă și să-i încurajez să își urmeze visurile. Pentru mine, înotul este mai mult decât un sport; este o călătorie pe viață plină de dragoste, creștere și căutarea excelenței. Acum că plonjez în fiecare zi, port cu mine lecțiile învățate și credința eternă în sport”, a scris, pe Instagram, Hosszu.

Născută în 3 mai 1989, în Pecs, Ungaria, Hosszu a început înotul de la o vârstă foarte fragedă și, când încă era adolescentă, a debutat în competițiile pentru seniori. A câștigat o primă medalie în anul 2004, când a participat și la prima ei ediție de Jocuri Olimpice (Atena).

Katinka Hosszu a adunat 64 de medalii de aur, fiind specialistă în toate probele

După o secetă de 5 ani, a urmat un deceniu dominat de Hosszu. Aceasta se retrage cu nu mai puțin de 64 de medalii de aur (3 olimpice, 26 mondiale și 35 europene). În plus, Katinka Hosszu mai are 20 de medalii de argint și 13 de bronz la competițiile internaționale.

După Jocurile Olimpice de la Atena din 2004, Hosszu a mai reprezentat Ungaria la încă patru ediții (Beijing, 2008; Londra, 2012; Rio de Janeiro, 2016; Tokyo, 2021). Interesant este că, deși a avut prestații remarcabile în numeroase ediții ale campionatelor europene sau mondiale, Hosszu a adunat toate cele 4 medalii olimpice din palmares la o singură ediție, cea din Brazilia.

De-a lungul carierei sale, maghiara a stabilit numeroase recorduri mondiale și, în prezent, deține recordul la 200 de metri mixt (2:06,12). Hosszu nu a fost specialistă într-o singură probă, astfel că are multiple medalii la liber, spate, bras, fluture sau în proba de mixt.

Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri gsp

Final în Dundee FC - Rangers, restanță din prima ligă a Scoției » Ianis Hagi a contribuit la golul marcat de oaspeți

Rangers a remizat pe terenul celor de la Dundee FC, scor 1-1, într-un meci restant, din runda cu numărul #11 a primei ligi din Scoția. Ianis Hagi a fost titular la oaspeți și a fost schimbat la pauză de antrenorul Philippe Clement. Meciul a început cum nu se putea mai rău pentru echipa lui Ianis ...

El chiar e Messi din România! Are 110 goluri într-un sezon și bate la porțile naționalei de juniori » Dialogul amuzant al tatălui la înregistrarea numelui

Messi Coajă are 15 ani, joacă la LPS Suceava, e între primii juniori din județ și visează să-l întâlnească pe idolul său, al cărui nume îl poartă. Tatăl e „nebun” după Lionel Messi. Magia lui Lionel Messi și-a întins strălucirea în toate colțurile globului, iar la Rădăuți, unde se agață în cui ha...

Situație AIURITOARE în Ștefan cel Mare: „Dărâmi stadionul Dinamo, riști să-ți plece Spitalul de Urgență!” » Managerul de la Floreasca, pentru GSP: „Nu știu nimic, n-am fost informați!”

Dinamoviștii care așteaptă cu înflăcărare noi vești în privința demolării stadionului și, implicit, a construcției noii arene, mai au o grijă pe fundal, mai exact un detaliu arhitectural ce va aglomera agenda firmei care-și va adjudeca licitația. ...

MATCH PREVIEW » Borussia Dortmund vs. Bayer Leverkusen - Bundesliga - Etapa 16

Real Madrid - Barcelona în finala Supercupei Spaniei! Campioana s-a dezlănțuit în prelungiri cu Mallorca

Real Madrid a învins-o pe Mallorca cu scorul de 3-0, în a doua semifinală a Supercupei Spaniei și s-a calificat în finala de duminică, în care o va întâlni pe FC Barcelona. Madrilenii au pus stăpânire pe joc încă din primele minute și i-au „sufocat” pe cei de la Mallorca în propriul careu. Prima ...

Măștile cu Răzvan Lucescu și steagurile „tricolore” n-au ajutat-o pe PAOK » Eliminare dramatică din Cupa Greciei: gol decisiv în minutul 107

PAOK Salonic și AEK Atena au remizat cu scorul de 1-1, 1-0 la finalul timpului regulamentar, în sferturile Cupei Greciei. Învinsă în tur cu 0-1, echipa lui Răzvan Lucescu a părăsit competiția. După incidentele petrecute la finalul meciului din tur, Răzvan Lucescu a primit o suspendare de 4 luni d...

Alt impediment în calea demolării stadionului Dinamo? Pilonii de rezistență ai Tribunei I susțin și Spitalul Floreasca

Adrian Mihalcea, interviu altfel despre inteligența artificială, călătorii în timp și cel mai greu moment din carieră: „Dacă făceam pasul ăla, eram în picaj!”

După ce a dus-o pe Unirea Slobozia în prima ligă, Adrian Mihalcea își propune să nu retrogradeze. Din cantonamentul din Antalya, antrenorul de 48 de ani a acordat un interviu altfel Gazetei Sporturilor. A vorbit, pe lângă fotbal, despre cum s-a schimbat în ultimii ani, despre societate și noile t...

5 episoade tari cu Eric: „Săream garduri și mergeam ca soldatul ca să luăm prăjituri în cameră”

Eric de Oliveira a povestit la GSP Live 5 episoade tari de pe parcursul carierei, de la amintiri cu regretatul Gigi Mulțescu până la povești cu Cristi Pustai. GSP Live, emisiunea realizată din studioul Gazetei Sporturilor și moderată de Alexandru Barbu, poate fi urmărită de luni până vineri, de l...

Fiul managerului de la Dinamo are 20 de ani și a fost convocat în premieră la naționala Spaniei

Ian Barrufet (20 de ani), extremă stânga la Melsungen, în Germania, băiatul celebrului portar David Barrufet, campion mondial cu Spania în 2005, a fost chemat la echipa națională pentru Campionatul Mondial din Croația, Danemarca și Norvegia, care începe pe 14 ianuarie. Acum exact două decenii, Da...

Amulete Aurite

Amulete si talismane pentru noroc, dragoste, protectie.