Cu mult mai puțin decât ar fi trebuit să ne aducă această titulatură a Cristinei Neagu, altfel o jucătoare mare de tot, de legendă
Apropiata festivitate de retragere a Cristinei (8 iunie) provoacă încă de pe acum emoție. Cu apropierea evenimentului, fiorul va fi și mai pătrunzător, iar după aceea marea handbalistă ne va lipsi.
Cu timpul, ni se va adânci în mințile noastre ideea că n-am știut (nu noi înșine, ci handbalul nostru) să exploatăm la maximum contemporaneitatea cu o jucătoare atât de mare, desemnată de patru ori numărul unu în lume, în anii 2010, 2015, 2016 și 2018. De unde și alintul de ”Messi a handbalului feminin”.
Cristina vs Lionel
Să mergem cu comparația către Messi cel autentic, către Leo. Argentinianul are opt Baloane de Aur și avea deja șapte (și 35 de ani) când a intrat, în sfârșit, în posesia titlului mondial. Cu ”Messi a handbalului” România are doar două medalii de bronz la Mondiale, în 2010 și 2015, adică demult, în negura vremurilor.
Lionel are patru Ligi ale Campionilor cu Barcelona, Crstina are una, cu Buducnost Podgorica. Cu toate acestea, comparația între numărul 8 al semicercului românesc și numărul 10 al gazonului Argentinian nu e forțată, măcar din perspectiva noastră, a românilor, pentru că nimeni nu ne poate opri să judecăm emotional.
Cristina Neagu, în meciul Esbjerg - CSM București 26-22 FOTO: Ionuț Iordache (GSP)
Locuri scrise cu două cifre
Însă regretul este că acest statut de lider mondial al Cristinei n-a ajutat suficient nici echipa națională a României, nici handbalul românesc în sine. După ”bronzul” din 2015, locurile ocupate de reprezentativă la Mondiale și Europene au fost dureros de modeste, de multe ori scrise cu două cifre.
De asemenea, având-o pe Cristina în componență, CSM București, nava amiral a handbalului nostru feminin, n-a cucerit niciodată Liga Campionilor. E adevărat, marea jucătoare a suferit mai multe accidentări, dar nici atunci când ea a fost validă trofeul nu și-a găsit sălaș în România.
Premier League a Florilor
În schimb, în acești ani campionatul românesc a devenit cel mai bine plătit din lume, atrâgând (și datorită prezenței Cristinei aici) vedete de prim rang ale lumii. Adică Liga Florilor a ajuns să fie un fel de Premier League. E drept că nici naționala de fotbal a Angliei nu câștigă trofee, dar mai ajunge uneori la un penalty de titlul european (2020 din 2021), sau dispute finala următoare, cea din 2024.
În niciun caz nu se clasează pe locurile modeste pe care le ocupă naționala de handbal feminin a României. Iar echipele de club britanice câștigă Ligi ale Campionilor (Liverpool, Chelsea și Manchester City doar în ultimii cinci-șase ani), în vreme ce campioana de handbal feminin a României nu e între primele patru echipe ale continentului.
N-am știut ”cum se face”
Concluzia e că handbalul românesc a beneficiat în aceste aproape două decenii de o jucătoare imensă, dar n-a avut parte de diriguitori care să pună în valoare acest lucru. Gândirea a fost empirică, banii au venit aproape eminamente de la Stat, jucătoarele autohtone n-aveau loc în echipele de top din cauza celor străine.
Dacă-l ai pe Messi și nu câștigi (mai) nimic, înseamnă că ai ratat o șansă enormă și, dacă știai ”cum se face”, poate că și Messi a handbalului feminin avea, ca și Leo, opt Baloane de Aur în loc de patru, iar în acele condiții România probabil că ar fi câșigat cel puțin o mare competiție.