La vânătoare de spioni. Antrenorul face anchetă pentru a descoperi cine „toarnă” formația de start a lui United

La vânătoare de spioni. Antrenorul face anchetă pentru a descoperi cine „toarnă” formația de start a lui United
📅 2024-12-19

Ruben Amorim (39 de ani), managerul lui Manchester United, i-a băgat în ședință pe Alejandro Garnacho (20 de ani) și pe Amad Diallo (22 de ani), bănuiți că ar fi sursele scurgerilor de informații din vestiarul „Diavolilor Roșii”.

Tabloidul The Sun scrie astăzi că formula de început gândită de fostul tehnician al lui Sporting Lisabona este exact cea care a ajuns la cunoștința adversarilor în noaptea de dinaintea derbyului cu City (2-1).

Una din care a lipsit extrema argentiniană, netrecut nici măcar pe foaia rezervelor, în vreme ce mijlocașul ivorian a jucat până în prelungiri. Presa a speculat imediat că excluderea sud-americanului ar fi avut legătură cu zvonurile că el ar fi sursa, la fel ca în situația lui Marcus Rashford, rămas și el în afara lotului.

Fratele lui Garnacho, acuzat că ar fi „cârtița” din vestiar

Decizia managerului echipei de pe Old Trafford a venit după ce fratele lui Garnacho, Roberto, a fost acuzat pe rețelele de socializare că ar fi una dintre surse. Asta pentru că știrile din anturajul lui Manchester United s-au mai scurs în trecut când Alejandro a fost lăsat pe dinafară. Totuși, Roberto a negat săptămâna trecută că el este „cârtița”.

Unsprezecele de start din derbyul orașului Manchester a ajuns în afara vestiarului lui United cu aproape 24 de ore înaintea startului

„Cunosc această poveste și cred că este imposibil de soluționat. Există o mulțime de oameni în club, jucătorii vorbesc cu agenții, nu este deloc un lucru bun”, a declarat lusitanul, care a motivat necovocarea lui Garnacho și a lui Rashford din cauza lipsei de implicare la antrenamente.

Tot The Sun mai scrie că „Ruben Amorim a sugerat și că problemele din afara terenului, cum ar fi modul în care jucătorii se îmbracă și se comportă în relația cu colegii, au intervenit decisiv în luarea deciziilor sale.

Managerul e mulțumit că nici Amad, nici Garnacho nu sunt implicați direct în scurgere. În timp ce Garnacho urmărea meciul de acasă, Amad a devenit eroul lui United. A scos penaltyul la golul egalizator în minutul 88, înainte de a marca golul victoriei în ultimele clipe ale timpului regulamentar”.

Diallo poate juca pe diferite posturi, este foarte modest. Trebuie să fim foarte atenți cu Amad, pentru că uneori în clubul nostru punem jucătorii tineri într-un loc special. Să rămânem calmi cu Amad!”
Ruben Amorim, manager Manchester United

Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri gsp

Radu Drăgușin, integralist într-un thriller cu 7 goluri » Tottenham a trecut de United și e în semifinalele Cupei Ligii

Tottenham a câștigat cu Manchester United, scor 4-3, și s-a calificat în semifinalele Cupei Ligii Angliei. Radu Drăgușin a fost integralist pentru Spurs și e la 3 meciuri distanță de primul trofeu în Anglia. În semifinalele Cupei Ligii Angliei s-au mai calificat Arsenal, Liverpool și Newcastle. F...

Echipele calificate direct în optimile Conference League » Cine merge play-off + azi are loc tragerea la sorți!

Joi seară s-au disputat ultimele meciuri din faza „campionatului” UEFA Conference League. Chelsea este singura cu victorii pe linie. Cele 8 echipe calificate direct în optimi se cunosc, la fel și programul play-off-ului. Tragerea la sorți va avea loc astăzi, de la ora 14:00. Noul format al Confe...

Știa de două luni că Dan Șucu va prelua Genoa: „Am fost printre puținii! Lovitura ultimilor 50-60 de ani”

În cadrul conferinței de presă de la finalul meciului cu CFR Cluj, scor 0-2, din Cupa României Betano, Marius Șumudică, antrenorul de la Rapid, a dezvăluit că știa de două luni faptul că Dan Șucu va prelua clubul italian Genoa. Dan Șucu a devenit noul acționar majoritar de la Genoa. Patronul de l...

MM Stoica, reacție categorică după eliminarea celor de la FCSB: „Nu dau doi bani pe Cupa României!”

FCSB a pierdut cu Universitatea Craiova, scor 0-2, și a fost eliminată din Cupa României. Mihai Stoica, președintele Consiliului de Administrație al roș-albaștrilor, a desconsiderat competiția. Mihai Stoica nu a fost deranjat de eliminarea din Cupa României Betano și a declarat că nu respectă com...

Scene emoționante în OAKA Arena, după accidentarea gravă a lui Mathias Lessort » Jucătorii s-au rugat la mijlocul terenului, iar fanii au izbucnit în lacrimi

Mathias Lessort (29 de ani) a suferit o accidentare gravă în timpul meciului de Euroligă dintre Panathinaikos Atena și Baskonia, câștigat de greci cu 104-69. Scena a fost greu de privit de către fanii gazdelor, care au rămas fără cuvinte. Unii dintre ei au început să plângă sau au leșinat. Odată ...

Marius Șumudică nu îi mai vrea la Rapid: „Să-și facă bagajele! Vor fi puși pe lista de transferuri”

După ce Rapid a pierdut cu CFR Cluj în Cupa României Betano, scor 0-2, Marius Șumudică, antrenorul giuleștenilor, a declarat că unii jucători folosiți în acest meci vor pleca în pauza de iarnă. Șumudică a anunțat că aceștia nu vor fi luați în cantonamentul din Dubai pe care Rapid îl va susține în...

Deac a vorbit despre viitorul lui Dan Petrescu la CFR Cluj: „Nu am pierdut nimic!” + își laudă un coleg: „Va ajunge într-un campionat puternic”

Ciprian Deac (38 de ani), extrema dreapta de la CFR Cluj, a vorbit la finalul meciului cu Rapid, câștigat cu 2-0, despre posibila demitere a lui Dan Petrescu în această iarnă. CFR Cluj a învins-o pe Rapid în ultima etapă din Cupa României și a câștigat grupa A. Clujenii vor înfrunta Universitatea...

Fotbaliștii de la Rapid s-au pus de acord: sunt supărați, dar nu foarte tare! » Ce spun despre afacerea încheiată de Șucu la Genoa

Alex Dobre și Cristi Manea s-au declarat „puțin supărați” de faptul că Rapid a fost învinsă de CFR Cluj, scor 0-2, în ultima etapă a grupelor Cupei României, dar privesc cu încredere sper derby-ul cu Dinamo, care se va juca duminică, 22 decembrie, de la 20:00. Chiar dacă au pierdut acest meci, g...

Ce s-a întâmplat pe gazon după Rapid - CFR Cluj » Scandarea preferată a giuleștenilor

Suporterii Rapidului nu au fost supărați la finalul partidei, în ciuda faptului că și-au văzut echipa învinsă în meciul cu CFR Cluj, scor 0-2, în ultima etapă a Grupei A din Cupa României. Chiar dacă au pierdut acest meci, giuleștenii au motive mari de bucurie. De pe locul secund în Grupa A, vor ...

Toți „feroviarii” sunt fericiți! CFR Cluj câștigă în Giulești, Rapid evită Universitatea Craiova în „sferturile” Cupei României Betano » Situația finală în grupă

CFR Cluj a învins-o pe Rapid, scor 2-0, în ultima rundă a grupelor Cupei României. Cele două echipe merg în sferturi. Ardelenii, de pe primul loc în Grupa A, vor întâlni CSU Craiova. De pe locul secund, Rapid va juca cu Metalul Buzău. ...

Amulete Aurite

Amulete si talismane pentru noroc, dragoste, protectie.