Italia și Franța, selectionatele pregătite de Luciano Spalletti și Didier Deschamps, se vor întâlni în această seară, de la ora 21:45 pe San Siro, în partida cap de afiș al ultimei etape din cadrul acestui sezon de Liga Națiunilor. Disputa va putea fi urmărită liveTEXT pe GSP.RO și în direct la TV pe PrimaSport 1 și DigiSport 1.
Italia (3-5-1-1): Donnarumma - Di Lorenzo, Buongiorno, Bastoni - Cambiaso, Frattesi, Locatelli, Tonali, Dimarco - Barella - Kean
Selecționer: Luciano Spalletti
Franța (4-3-3): Maignan - Kounde, Konate, Saliba, Hernandez - Emery, Kante, Rabiot - Olise, Thuram, Barcola
Selecționer: Didier Deschamps
Stadion: San Siro (Milano)
Arbitru: Slavko Vincic (Slovenia)
În urma rezultatelor înregistrare în runda precedentă, cele două selecționate s-au calificat împreună pe tabloul principal al Ligii Națiunilor.
Așadar, singura miză a partidei din această seară este prima poziție din grupa A2.
După parcursul rușinos de la Euro 2024, elevii lui Luciano Spalletti dau semne de revenire. După primele 5 jocuri din actualul sezon de Liga Națiunilor, Italia a acumulat 13 puncte, fiind astfel liderul grupei A2.
Singură partidă din acest sezon de Nations League în care italienii au cedat puncte a fost meciul tur cu Belgia, terminat la egalitate 2-2 pe Olimpico, după ce „azzurii” au condus cu 2-0 după doar 24 de minute.
În minutul 38 însă, Lorenzo Pellegrini a fost eliminat și astfel, Italia a jucat în 10 oameni mai bine de o repriză, iar belgienii au fost capabili să revină pe tabela până la finalul partidei.
Cu toate acestea, în restul partidelor, băieții lui Spalletti au avut câștig de cauză. Italienii s-au impus în ambele jocuri cu Israel (2-1 în deplasare și 4-1 pe teren propriu), au câștigat în etapa precedentă returul cu Belgia (1-0 la Bruxelles), și, de asemenea, s-au impus în partida tur cu naționala „cocoșului galic”, 3-1 la Paris, chiar în prima etapă din acest sezon al Ligii Națiunilor.
De cealaltă parte, cu 10 puncte acumulate după primele 5 runde, fosta campioană mondială ocupă în prezent poziția secundă în grupa A2 a Ligii Națiunilor.
În afara de eșecul din prima etapă suferit în fața Italiei, trupa lui Deschamps a mai înregistrat 3 victorii (2-0, respectiv 2-1 cu Belgia și 4-1 în partida tur cu Israel), dar și un surprinzător rezultat de egalitate, venit chiar în runda precedentă, 0-0 la Paris în returul cu „sfinții”.
Cu toate acestea, dacă vor câștigă astăzi la o diferența de minim 2 goluri, francezii vor depăși Italia în clasament și vor termina pe primul loc al grupei A2 în Liga Națiunilor.