Florentino Perez i-a decis soarta lui Luka Modric » Ce se întâmplă cu mijlocașul croat în vârstă de 39 de ani

Florentino Perez i-a decis soarta lui Luka Modric » Ce se întâmplă cu mijlocașul croat în vârstă de 39 de ani
📅 2025-05-22

Aventura lui Luka Modric (39 de ani) la Real Madrid se va încheia la finalul acestui sezon. Conducerea „Los Blancos” a luat decizia de a nu-i mai prelungi contractul jucătorului croat.

Inițial, antrenorul Xabi Alonso, care va prelua banca tehnică a „galacticilor”, și-a exprimat dorința de a se baza pe serviciile fostului Balon de Aur, cerând conducerii să-i fie prelungită înțelegerea pentru încă un sezon.

Real Madrid nu-i va mai prelungi contractul mijlocașului cu 28 de trofee

Conducerea clubului a luat decizia de a nu-i mai prelungi contractul lui Luka Modric. Așadar ultimul meci pe Santiago Bernabeu pentru croat ar putea avea loc chiar sâmbăta aceasta, împotriva celor de la Real Sociedad, notează Madrid Xtra. Atunci ar putea fi organizată și ceremonia de retragere a legendei Realului.

Alonso crede că experiența și calitățile de lider pe care le are fostul câștigător al Balonului de Aur sunt extrem de importante în cadrul grupului. Prin decizia luată, conducerea „Galacticilor” a decis că este nevoie de jucători tineri în zona de mijloc a terenului.

Conform ultimelor zvonuri privind perioada de transferuri ce stă să înceapă, jucătorii care sunt favoriți să umple golul lăsat de Modric la mijlocul terenului sunt Nico Paz de la Como și Angelo Stiler, jucătorul celor de la Stuttgart, recomandat chiar de fostul mijlocaș al lui Real Madrid, Toni Kroos.

Luka Modric este cel mai titrat jucător din istoria Realului

Luka Modric a fost transferat în 2012, de la Tottenham, contra sumei de 35 de milioane de euro. În cei 13 ani petrecuți pe „Santiago Bernabeu”, Luka Modric a cucerit 28 de trofee cu Real Madrid, devenind cel mai titrat fotbalist din istoria legendarului club. Croatul a câștigat 6 UEFA Champions League, 5 trofee ale Campionatului Mondial al Cluburilor, 4 La Liga, 5 Supercupe ale Europei, 1 Cupă Intercontinentală, 2 Cupe ale Spaniei, 5 Supercupe ale Spaniei.

Modric a strâns 590 de apariții în tricoul „galacticilor”. Mijlocașul a câștigat Balonul de Aur în 2018, după parcursul de excepției al Croației de la Campionatul Mondial din Rusia, unde a jucat finala cu Franța.

43de goluri și 95 de assisturi a strâns Luka Modric în cele aproape 600 de meciuri la Real Madrid

Modric nu vrea să agațe ghetele în cui, acesta dorind să participe cu Croația la un ultim campionat mondial, cel de anul viitor, din SUA.

Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri gsp

Gigi Becali a INTERZIS un cuvânt la FCSB: „Nu-l mai spuneți!” » Mircea Lucescu i-a dat dreptate

Gigi Becali a declarat, azi, la GSP Live că le-a transmis membrilor din staff-ul tehnic să nu mai folosească termenul „preluare” la antrenamente, ca jucătorii să joace dintr-o atingere. Pe subiect a vorbit și Mircea Lucescu, iar selecționerul României i-a dat dreptate patronului de la FCSB. Chest...

Alejandro Garnacho, atac dur la adresa lui Ruben Amorim: „Sezonul nostru a fost de rahat!”

Alejandro Garnacho (20 de ani), atacantul lui Manchester United, a făcut declarații uluitoare, după eșecul din finala Europa League, 0-1 cu Tottenham. Argentinianul nu l-a menajat pe antrenorul Roben Amorim, care l-a ținut rezervă până aproape de finalul jocului Manchester United a pierdut finala...

Istorie în Europa: Tesla, depășită pentru prima dată la vânzările de mașini electrice! Cine este noua regină din piața auto

Grupul auto chinez BYD, lider mondial în producția de autovehicule electrice, a reușit să depășească Tesla. Pentru prima dată în istorie, BYD a vândut mai multe vehicule electrice într-o lună, în Europa, decât compania fondată de Elon Musk. În ultimii ani, cei de la BYD au depus mai multe efortur...

Audi Q5 2025 a fost prezentat în România » Cum arată și cât costă noul SUV

Noul Audi Q5 a ajuns în România și e disponibil pentru comandă. Prețul pentru noul SUV încep de la 55.300 de euro. Anunțat din toamna lui 2024, noul SUV al constructorului german este disponibil în trei versiuni de motorizare, toate echipate cu tehnologie mild-hybrid și transmisie automată S tron...

Metallica va concerta pe Arena Națională în 2026, în plin sezon de Superligă

Metallica, cea mai populară trupă de thrash metal din lume, va concerta pe Arena Națională pe 13 mai 2026, cu formațiile Gojira și Knocked Loose invitați special. Prima etapă din viitorul sezon al SuperLigii este programată în weekend-ul 12-13 iulie, urmând a se intra în pauza de iarnă odată cu ...

Se schimbă sistemul: calificări speciale pentru EURO 2028 » Țările gazdă, afectate de modificare

Țările gazdă ale Campionatului European de Fotbal din 2028 - Anglia, Irlanda, Scoția și Țara Galilor - vor participa la calificările pentru acest turneu continental. UEFA le rezervă însă două locuri în cazul în care nu se califică. UEFA a confirmat miercuri formatul calificărilor pentru turneul f...

George Copos a numit cel mai talentat fotbalist pe care l-a avut la Rapid: „Iubea fotbalul!”

Într-un interviu-eveniment acordat Gazetei Sporturilor, George Copos (72 de ani) a declarat că Dănuț Lupu (58 de ani) a fost cel mai talentat fotbalist pe care l-a avut în mandatul de la Rapid. George Copos a fost șeful Rapidului între 1992 și 2013. Cu el la conducere, clubul din Giulești a cucer...

Real Madrid mai și vinde » Se anunță un veritabil exod!

Președintele lui Real Madrid, Florentino Perez, vrea să vândă 5 jucători și se așteaptă să ia în jurul a 204 milioane de euro. Florentino Perez nu l-a numit încă pe Xabi Alonso, dar deja îi face lotul pentru sezonul viitor! I-a acontat pe Trent Alexander-Arnold, Dean Huijsen și Álvaro Carreras, i...

Dinamo schimbă strategia: decizia luată pentru cantonamentul din vară

Dinamo va termina acest sezon pe locul 5 sau locul 6, în funcție de rezultatele din ultima rundă a play-off-ului Superligii. Fără drept de a participa în cupele europene, „câinii” se gândesc deja la perioada de pregătire din vară, iar între timp au pus la punct și detaliile privind cantonamentul ...

Adrian Mihalcea, avertisment înainte de barajul cu Voluntari: „Să nu ne credem mai fotbaliști decât suntem!”

Adi Mihalcea (48 de ani), antrenorul celor de la Unirea Slobozia, i-a avertizat pe fotbaliștii săi, chiar înainte de partida pe care aceștia o vor disputa cu FC Voluntari, luni, la ora 20:00. Ialomițenii luptă să scape de retrogradare, dar pentru asta trebuie să câștige barajul contra trupei antr...

Good News

Only good and positive news.