Cum l-a adus Inter pe Roberto Carlos cu 100 de dolari! » „Am chemat un chelner și am închis transferul”

Cum l-a adus Inter pe Roberto Carlos cu 100 de dolari! » „Am chemat un chelner și am închis transferul”
📅 2025-05-09

Paolo Taveggia, fost director general al lui AC Milan și Inter, a relatat, în interviul din Corriere dello Sport, detaliile din spatele a două transferuri spectaculoase ale unor jucători sud-americani, ce au scris apoi istorie la clubului nerazzurro.

După ce a fost mâna dreaptă a președintelui la gruparea rossonera condusă de Silvio Berlusconi și Adriano Galliani, italianul în vârstă de 72 de ani în prezent s-a mutat la rivala din capitala Lombardiei, unde l-a ajutat pe Massimo Moratti să aducă vedete, care aveau să lase amintiri formidabile în fotbal, goluri, trofee și recorduri.

Taveggia a povestit cum a reușit să rezolve transferul lui Roberto Carlos: „Practic, am intrat în scenă atunci când contractul cu Palmeiras era bătut în cuie, pentru că deja cluburile erau înțelese asupra condițiilor tranzacției.

„Moratti mi-a dat avion și m-a trimis în Uruguay să rezolv”

Tot ceea ce îi mai lipsea era semnătura jucătorului. Moratti mă trimite la São Paulo, eu ajung și mi se spune că Roberto Carlos este la Punta del Este cu echipa națională pentru Copa America.

Paolo Taveggia, managerul care a rezolvat transferuri importante în fotbalul italian

Nu puteam să ajung acolo cu mașina, așa că-l sun pe președinte. Îmi face rost de avion privat și, pac, am zburat în Uruguay! Îi las mască pe toți cu ideea mea. Mă amestec între suporterii din Torcida și îl văd pe Roberto Carlos cum iese și se apleacă pe fereastra camerei.

Îi fac un semn cu mâna din mulțimea zgomotoasă, îi dau 100 de dolari unui chelner care îi duce contractul. El îl ia, îl semnează pe loc și chelnerul mi-l aduce înapoi”.

Roberto Carlos a plecat la Real Madrid după un singur an!

Roberto Carlos a ajuns în Scala fotbalului italian în august 1995, pentru echivalentul a 3,5 milioane de euro. Avea 22 de ani și a rămas la Inter doar un sezon, în care a bifat 34 de meciuri, 7 goluri și 3 assisturi, dar nu a câștigat niciun trofeu.

Roberto Carlos, în unicul sezon în care a îmbrăcat tricoul lui Inter / Foto: Imago

Inter l-a cedat la Real Madrid, pentru aproape aceiași bani, fundașul stânga cu 127 de selecții și 11 pentru naționala Braziliei jucând 11 sezoane la echipa de pe „Santiago Bernabeu”.

O istorie la fel de zbuciumată a fost și în spatele achiziționării unui alt sud-american. Javier Zanetti, cel care a ajuns în aceeași vară ca „racheta” braziliană.

A venit la club cu o pungă de plastic, odată cu atacantul Sebastian Rambert, de la Independiente. Mijlocașul argentinian era transferat de la Banfield, dar tot datorită intervenției lui Taveggia!

Javier Zanetti, într-un duel cu Andres Guglielminpietro din Il Derby della Madonnina din martie 1999 / Foto: Imago

„Zanetti a venit pe prietenia mea cu președintele federației”

Povestește în presa italiană: „Fără mine, nu ar fi ajuns niciodată la Inter. Julio Grondona, președintele de atunci al Federației argentiniene, m-a ajutat să-l obțin pe Zanetti pentru 4,5 milioane de dolari”.

Poreclit „Tractorul”, Javier a jucat timp de 19 ani la Inter, în care a câștigat tot ce se putea câștiga și a devenit deținătorul recordului de prezențe din istoria clubului (858)! Nici n-a plecat de la nerazzurri, fiind acum vicepreședinte.

Taveggia a dezvăluit cum a fost pe punctul de a-l aduce pe Gabriel Batistuta în perioada sa de vârf, dar fostul patron a produs eșuarea afacerii: „M-am pus de acord cu Batistuta să-l aduc la Inter. În înțelegere cu agentul său Imborgia, îl «furasem» practic de la Fiorentina, dar Moratti și-a ascultat prietenii manageri”. Și mutarea golgheterului argentinian a căzut.

Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri gsp

Mirel Rădoi, declarații bizare: „Toți suporterii să-i fluiere!”

Mirel Rădoi, tehnicianul Universității Craiova, a transmis un mesaj curios suporterilor olteni, înainte de duelul cu CFR Cluj, care va avea loc mâine seară, de la ora 20:30, în fieful „leilor” din Bănie. Disputa este extrem de importantă pentru „argintul” din Superligă. În cazul unui succes al „f...

Rezultatul din Gloria Buzău - Unirea Slobozia dinamitează lupta pentru salvare » Clasamentul ACUM

Unirea Slobozia s-a impus ușor în deplasare cu retrogradata Gloria Buzău, scor 3-0, și luptă în continuare pentru rămânerea în Superligă. Trupa lui Adrian Mihalcea a depășit-o în clasament pe Sepsi, care va avea un meci extrem de dificil mai târziu, cu FC Botoșani. Programul, rezultatele și marc...

Liverpool pregătește un schimb spectaculos de jucători în această vară » Fostul atacant al lui City este dorit pe Anfield

Liverpool, proaspăta campioană din Premier League, caută să-și întărească lotul pentru sezonul viitor, în speranța că-și va putea apăra titlul cucerit în actuala stagiune, dar și pentru a fi o echipă mai competitivă în Liga Campionilor. ...

Leverkusen are deja un favorit pentru a-l înlocui pe Xabi Alonso » Un nume surpriză este în pole-position

Xabi Alonso a anunțat că îi va părăsi pe cei de la Leverkusen, după trei ani petrecuți la club, perioadă în care a cucerit un titlu, o Cupă și o Supercupă a Germaniei alături de „farmaciști”. Conform mai multor publicații, fostul mijlocaș va fi noul tehnician al celor de la Real Madrid, echipă pe...

Secretul dezvăluit de psihologul fostului campion european » „E un lider și va închide cercul cu tatăl său!”

Francesco Acerbi, fundașul central care a urcat vârf în finalul semifinalei retur cu Barcelona (4-3 după prelungiri), a evitat eliminarea lui Inter datorită golului marcat în minutul 90+3. Eroul nerazzurro își trăiește a doua tinerețe la 37 de ani și visează să devină campion al Europei pe 31 mai...

Stadionul pe care Gigi Becali juca fotbal în campania electorală a fost arat pentru a se cultiva porumb

Stadionul din Stâlpeni, județul Argeș, cunoscut în trecut ca locul unde evolua echipa fabricii de cherestea, a fost scos la vânzare pe OLX. Proprietarul cerea 100.000 de euro pentru jumătate din teren. Fosta suprafață de joc a fost arată și va fi cultivată cu porumb. Totuși, potrivit legislației...

Veste excelentă pentru Dinamo! Roș-albii câștigă timp prețios pentru ieșirea din insolvență

Veste excelentă pentru Dinamo, care câștigă o săptămână în cursa contra cronometru pentru ieșirea la timp din insolvență, astfel încât roș-albii să aibă suficient timp pentru a obține dreptul a evolua în cupele europene, sezonul 2026-2027. ...

Ionel Ganea, implicat într-un accident rutier » Copilul de 2 ani se afla în mașină și a fost transportat la spitalul din Târgu Mureș

Ionel Ganea (51 de ani), fostul internațional român, a fost implicat într-un accident rutier în cursul zilei de vineri, 9 mai. Evenimentul s-a petrecut între localitatea Hurez, din comuna Beclean, și municipiul Făgăraș. UPDATE 19:30 » Copilul lui Ionel Ganea, transportat la spitalul din Tg. Mure...

Ofertă de 100 de milioane de euro primită de Napoli pentru două staruri! » În ce stadiu au ajuns negocierile

Napoli s-ar putea despărți în vară de Victor Osimhen și de Andre-Frank Zambo Anguissa. Cei doi internaționali africani sunt vizați de un transfer la pachet în Arabia Saudită. Fondul Național de Investiții (PIF) i-a propus lui Napoli 25 de milioane de euro pentru mijlocașul camerunez și 75 de mili...

Dan Șucu a mers în cantonamentul Rapidului pentru o veste total neașteptată

După victoria din Bănie, cu Universitatea Craiova (2-1), cea de a doua în acest play-off, care a dus iar și la urcarea de pe locul 6 pe 5, jucătorii Rapidului au avut parte de o surpriză din partea conducerii. Chiar dacă cel puțin până acum, după 7 runde, echipa este încă departe de marele pot, u...

Good News

Only good and positive news.