În cadrul rubricii „Ioanițoaia la zi” din emisiunea GSP Live, directorul Gazetei Sporturilor și Aurel Țicleanu, vicepreședintele Comisiei Tehnice a Federației Române de Fotbal, au dezbătut pe seama formulei de start pe care Mircea Lucescu o va alinia diseară, cu Cipru.
Cert e că Nicolae Stanciu, accidentat, și Dennis Man, suspendat, nu vor putea evolua cu Cipru. Dacă Ioanițoaia crede că Bîrligea nu va face parte nici de această dată din formula de start, Țicleanu merge pe mâna atacantului de la FCSB.
Totodată, în dezacord cu directorul GSP, fostul mare mijlocaș al Universității Craiova e de părere că Florinel Coman are șanse mari să prindă primul „11”.
Ovidiu Ioanițoaia: „Trebuie să câștigăm cu Cipru. Man e suspendat, iar Stanciu accidentat, așa că Lucescu va trebui, vrând-nevrând, să facă două schimbări. Probabil la mijloc îl va folosi pe Olaru, așa cum a jucat și cu Kosovo, după ce s-a accidentat Stanciu. În atac, cred că în stânga îl va folosi pe Mitriță și îl va muta pe Mihăilă în dreapta. Deși Mihăilă, cu Kosovo, n-a dat cine știe ce randament, vine bine înapoi și e OK. Cred că asta va fi varianta. Mircea Lucescu e destul de precaut, ne-am obișnuit cu el. Mai e în discuție și Bîrligea, dar Lucescu însuși a declarat că Bîrligea trebuie să-și aștepte rândul. Și eu am scris că Bîrligea nu trebuie să ardă etapele. Echipa națională e nivelul cel mai înalt al unui fotbalist și nu se accede aici doar bătând din palme. Totuși, e posibil să apară și Bîrligea, în funcție de rezultat. În mod cert, Lucescu nu face echipa și nici n-o modifică în funcție de părerile suporterilor”
Aurel Țicleanu: „Puțină încredere am în varianta Mitriță. A lipsit o perioadă, iar ultima dată a fost chiar rezervă la Universitatea Craiova. Mi-e greu să cred că, neavând 90 de minute în picioare, va începe cu el. Părerea mea e că îl va folosi pe Bîrligea în centrul atacului. Atunci, s-ar putea să-l pună pe Drăguș în stânga sau pe Coman. Dintre aceste două soluții aș alege eu”.
Ovidiu Ioanițoaia: „Pe mine m-a derutat faptul că pe Coman l-a trimis în tribune cu Kosovo”
Aurel Țicleanu: „O motivație există, să știi că Florinel Coman s-ar putea să nu fi fost 100% apt din punct de vedere medical. Probabil Lucescu a considerat că e mai bine să-l trimită în tribună și să-i dea drumul la meciul următor. La cum îl cunosc pe nea Mircea, cred că va apela la jucătorii FCSB-ului. Fiind angrenați la un nivel internațional foarte bun, sunt motivați suplimentar. De aceea, cred că doi jucători de la FCSB vor fi integrați diseară în formula de start: Olaru și Bîrligea”.
👉 „11”-le probabil al României cu Cipru pe care îl anticipează Ovidiu Ioanițoaia: Fl. Niță – Rațiu, Drăgușin, Burcă, Bancu – R. Marin, M. Marin, Olaru – Mihăilă, Drăguș, Mitriță
👉 „11”-le probabil al României cu Cipru pe care îl anticipează Aurel Țicleanu: Fl. Niță – Rațiu, Drăgușin, Burcă, Bancu – R. Marin, M. Marin, Olaru – Mihăilă, Bîrligea, Fl. Coman / Drăguș