Sepsi - Petrolul, meci cu desfășurare inimaginabilă în Superligă »„Lupii” milostivi și-au iertat prada: gazdele au dat lovitura în minutul 89, jucând cu 2 fotbaliști mai puțin

Sepsi - Petrolul, meci cu desfășurare inimaginabilă în Superligă »„Lupii” milostivi și-au iertat prada: gazdele au dat l
📅 2025-01-03

Sepsi și Petrolul au încheiat la egalitate, 1-1, duelul din ultima etapă a turului Superligii. Cu doi oameni în plus, prahovenii au condus până spre final, dar covăsnenii au taxat cu vârf și îndesat lejeritatea cu care „haita” a tratat ultimele minute.

Sepsi - Petrolul, cronica scrisă de Remus Dinu » Un egal cât o înfrângere. „Lupii” milostivi și-au iertat prada

Petrolul, reprezentanta celui mai mare paradox din prima parte a campionatului, ocupanta unui loc ireal ținând cont de problemele din club, a irosit o șansă mare de a încheia turul pe locul secund, scăpând printre degete o victorie pe care n-avea voie să o rateze ținând cont de contextul prielnic.

Sepsi i-a dat nu unul, ci doi pași de ajutor Petrolului, asta după un început de meci în care gazdele au amenințat progresiv poarta lui Zima.

Kallaku a șutat pe centru în minutul 7, pradă ușoară pentru viitorul goalkeeper al FCSB-ului, pentru ca același Zima să aibă o intervenție salvatoare la ocazia din câțiva metri a lui El Sawy ('24).

Ce le-a trecut prin minte? Două eliminări până la pauză, plus un gol de autor al lui Tudorie

Surprinzător, dar aici s-a terminat „distracția” pentru Sepsi, „ruptă” în două de gesturile necugetate ale propriilor fotbaliști. Degeaba avertizase Valentin Suciu asupra atitudinii echipei, Kallaku și Marius Coman și-au pierdut rațiunea și au comis gesturi care au costat scump echipa.

Albanezul Sheriff Kalaku a îmbrățișat primul rolul de personaj negativ: în minutul 25, l-a faultat dur pe Keita, din spate, iar Colțescu nu l-a iertat, în ciuda protestelor declanșate pe margine.

Covăsnenii și-au pierdut reperele și, imediat după reluarea jocului, au și scos mingea din plasă.

Keita, chiar fotbalistul acroșat mai devreme de Kallaku, a centrat precis din bandă, iar Tudorie a reluat în plasă cu o execuție sud-americană, un călcâi necruțător în poarta fostei echipe.

Sepsi a acuzat șocul, n-a mai contat în ofensivă și a mai păcătuit o dată până la pauză. Marius Coman, deja „îngălbenit”, a comis-o în minutul 39, „controlându-l” inutil la picioare pe Zima.

Firesc, „centralul” a dus mâna la buzunar pentru un al doilea „galben” și o a doua eliminare în tabăra tot mai rarefiată a lui Sepsi.

Petrolul a intrat în „vacanță”, Sepsi a smuls maximum cu doi oameni mai puțin

Cu sacii în căruță, Petrolul a lăsat-o mai moale în partea secundă. „Lupii” au tratat superficial ocaziile pe care și le-au creat, Grozav și Mario Bratu fiind mult prea relaxați în momentele în care trebuia să dea dovadă de sânge rece.

Fără să mai aibă ceva de pierdut, Sepsi a încercat să reziste în plan defensiv și să spere la o minune pe contraatac. Nu i-a ieșit lui Florin Ștefan ('59), a făcut-o însă Andres Dumitrescu, fix înainte de finalul timpului regulamentar.

Nepermis de liber, beneficiarul unui marcaj mult prea larg al adversarului direct, Dumitrescu a prins curaj, și-a adus aminte că a fost cândva pe radarul naționalei mari și a expediat un șut imparabil din interiorul careului, la colțul lung, fără șanse pentru Zima. „Curentată”, Petrolul s-a năpustit spre poarta lui Gyenge, însă era deja prea târziu pentru un alt deznodământ.

Un punct nesperat pentru Sepsi, meritul de a fi sperat până în ultima clipă, și o palmă pentru Petrolul, care dă cu piciorul unei victorii mari.

Clasamentul actualizat din Superligă

FINAL » Sepsi - Petrolul 1-1

Sepsi - Petrolul, echipele de start:

Sepsi (3-4-3): Gyenge - D. Ciobotariu, Ninaj, F. Ștefan - Haruț, Mino, Alimi, A. Dumitrescu - Sherif Kallaku, Coman, El Sawy.
Rezerve: Moldovan, Gedo, Breij, Oberlin, Hajdin, Oroian, Drăghiceanu, Popsa, Bordea, Nesjovic. Antrenor: Valentin Suciu

Petrolul (4-2-3-1): Zima - Ricardinho, Papp, Huja, Dumitriu - Jyry, Keita - Rădulescu, Hanca, Grozav - Tudorie.
Rezerve: Eșanu, Stănică, Roche, Radu, Mateiu, Bratu, Irobiso, Moussaki, Ilie. Antrenor: Mehmet Topal

Arbitru: Sebastian Colțescu (București) / A1: George Florin Neacșu (Câmpulung Muscel - Argeș) / A2: Daniel Mitruți (Craiova) / Arbitru VAR: Adrian Cojocarru (Galați) / Arbitru AVAR: Valentin Avram (București) / b: Claudiu Marcu (Constanța) / Observator arbitri: Marcel Savaniu (Satu Mare)

Valentin Suciu n-a trecut peste înfrângerea de la Alba Iulia: „Vor fi repercusiuni”

Valentin Suciu, tehnicianul lui Sepsi, a vorbit despre meciul cu Petrolul, nu înainte de a analiza eșecul suferit la Alba Iuliei, în Cupa României:

„Meciul de Cupă a fost un eșec total pentru noi. Primul și singurul răspunzător pentru acest rezultat sunt eu și îmi asum acest lucru. Este o rușine pentru mine, ca antrenor, dar și pentru jucători. Vor fi repercusiuni, dar îmi asum.

Nu am avut timp să ne lingem rănile, dar trebuie să tragem învățămintele din acel joc, iar pe viitor să gestionăm mult mai bine. Am avut așteptări foarte mari, deoarece au evoluat mulți dintre jucătorii care au prins minute mai puține sau deloc. Trebuia să văd capacitatea lor, dar mi-am ales prost momentul.

Una peste alta, consider că puteam face mai mult, chiar și cu lotul cu care ne-am deplasat. A fost un joc din care am învățat foarte multe. Am căzut și trebuie să ne ridicăm!”, a spus Suciu, în conferința de presă premergătoare partidei.

Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri gsp

Mircea Lucescu pregătește schimbări importante » 4 noi jucători pe lista pentru preliminariile Campionatului Mondial

Anul 2025 va fi extrem de important pentru echipa națională. Mircea Lucescu se va afla în fața provocării de a-i califica pe „tricolori” la Campionatul Mondial din 2026, competiție la care România nu a mai participat de 28 de ani. În campania pentru turneul final găzduit de Canada, Mexic și State...

Juan Bauza se poate întoarce în România » Scenariul avansat de Adrian Mititelu

Adrian Mititelu, 56 de ani, conturează un scenariu în care argentinianul Juan Bauza (28) ar reveni la FCU Craiova. Mijlocașul ofensiv a fost împrumutat la Bani Yas, în Emiratele Arabe Unite. În vara lui 2024, după retrogradarea FCU Craiova, Adrian Mititelu i-a permis lui Juan Bauza să plece în Em...

Primul transfer încercat de Oțelul în mandatul lui Ovidiu Burcă: un mijlocaș cu mare experiență în Superligă

Oțelul a demarat negocierile pentru a-l transfera pe Enriko Papa, 31 de ani, care era în tratative avansate cu Gloria Buzău. Vineri, 3 ianuarie, fostul lider de la FC Botoșani și Sepsi va lua decizia finală. Enriko Papa va reveni în scurt timp în Liga 1. Dar încă nu a decis unde! Zilele trecute, ...

La doar de 21 de ani, un fotbalist român a trăit un adevărat coșmar: meniscul i s-a rupt după operație » Confesiune emoționantă pentru GSP: „Asta a fost explicația medicului”

Andrei Bucur, 21 de ani, portarul celor de la FC Argeș, trăiește, de aproape un an, un calvar care l-a forțat să-și întrerupă cariera pe o perioada nedeterminată. Goalkeeper-ul a povestit pentru GSP.ro fragmente din perioada de chin ce l-a însoțit în ultimele luni, în care a avut genunchiul stâng...

Întrebat despre Dorinel Munteanu, Adrian Mititelu nu și-a putut ascunde zâmbetul: „Da, am vorbit. Îl doresc oricând”

Adrian Mititelu, 56 de ani, a recunoscut că a discutat cu Dorinel Munteanu (56) după demisia acestuia de la Oțelul Galați și nu s-a ferit să admită că l-ar dori pe „Neamț” pe banca lui FCU Craiova, menționând însă că „este puțin probabil” ca mutarea să se înfăptuiască. Pe 30 decembrie, Dorinel Mu...

Adrian Mititelu, despre jucătorii împrumutați: „Sunt bine! Dacă promovăm la vară, Bauza se întoarce!”

Adrian Mititelu, despre venirea lui Dorinel Munteanu la Craiova: „Oricine și-ar dori să lucreze cu el, dar e puțin probabil să vină aici!”

Adrian Mititelu cere solidaritate între patroni și tună: „Aducem 100 de milioane la stat, dar avem ZERO facilități!

Gică Hagi pregătește revenirea iernii » Lucrează la aducerea fostului căpitan de la Farul

Andrei Artean (31 de ani), mijlocașul celor de la CFR Cluj, este în vizorul Farului. Potrivit surselor GSP.ro, Gică Hagi și-l dorește la malul mării pentru a doua parte a sezonului. Sosit în vară de la formația cipriotă Apollon Limassol, Artean nu și-a câștigat locul de titular la CFR Cluj. Deși ...

Adrian Mutu nu vine împreună cu lotul Petrolului în Antalya! Ce traseu are „Briliantul”

Adrian Mutu va face joncțiunea cu echipa petrolistă în cantonamentul din Lara, vineri, în Antalya, el sosind direct din vacanță de la Abu Dhabi. Echipele românești încep stagiul din Turcia, patru formații, Petrolul, U Cluj, Buzău și Slobozia împărțind același charter, conform informațiilor GSP. A...

Amulete Aurite

Amulete si talismane pentru noroc, dragoste, protectie.