Mirel Rădoi, antrenorul Universității Craiova, a fost întrebat despre interesul lui Gigi Becali, patronul de la FCSB, pentru Alexandru Mitriță, vedeta echipei oltene.
Entuziast după victoria cu Rapid, scor 2-1, Gigi Becali a declarat că vrea să ia cei mai buni jucători din Superliga, printre care Alexandru Mitriță și Louis Munteanu.
La conferința premergătoare meciului cu Rapid (vineri, ora 20:30), Rădoi a fost întrebat dacă Gigi Becali l-a contactat pentru a-i cere informații despre Alex Mitriță.
„Și dacă ar fi adevărate discuțiile despre Mitriță, nu e treaba mea, asta trebuie să vorbească patronii cluburilor între ei. Sunt un simplu antrenor. Orice jucător îmi pune clubul la dispoziție e datoria mea să-l antrenez”, a răspuns Mirel Rădoi.
Dacă voi putea, o să fac o selecție din tot fotbalul românesc, 4-5 jucători, cei mai buni, pe care să-i și pot cumpăra. Plătesc bani, milioane. La ăștia m-am gândit: la Mitriță, Louis Munteanu și la încă unul, pe care nu vi-l zic. Vreau echipă de forță.
- Gigi Becali, patron FCSB
Antrenorul Universității Craiova a primit apoi o întrebare legată de informațiile conform cărora Denis Alibec ar ajunge în Bănie.
Mirel Rădoi a răspuns: „Eu nu am discutat nimic cu Alibec. Mario Felgueiras și Ovidiu nu m-au anunțat nimic, acționarii nu știu nimic. E posibil, dacă este ceva, să fie fără știrea mea. Eu nu știu nimic. Par ridicol, să discut eu despre salariul unui jucător despre care nu știu nimic?!”.
Întrebat despre tatonările pentru un transfer al lui Baiaram în străinătate, Rădoi a spus: „Pe lângă faptul că am putea dezvolta o legătură cu un club din afară, trebuie să ne gândim și la viitorul fotbalistului, nu putem să-l ținem în România. Nu putem să ne împotrivim. Dacă a venit vreo ofertă, e venită la club, eu nu știu nimic”.