Gică Hagi și doi dintre jucătorii lui, Ionuț Larie și Denis Alibec, au prefațat meciul cu UTA Arad, din etapa a 8-a din play-out.
După ce a avut emoții din cauza rezultatelor slabe, Farul e acum pe locul 3 în play-out. Și speră să-și continue forma bună ca să termine între primele patru clasate, pentru a juca baraj de cupe europene cu locul 4 din play-off.
La conferința de presă de azi, Gică Hagi, managerul tehnic al Farului, a vorbit despre importanța partidei, dar nu a vrut să vorbească despre posibilitatea ca Farul să joace barajul de cupe europene.
„E ultimul meci acasă și sperăm să avem o prestație foarte bună. Avem o serie foarte bună de rezultate. Nu avem cel mai bun joc, dar contează rezultatele. Ofensiv trebuie să facem mingea să se miște mai repede.
Am marcat cele mai multe goluri în play-out și sper să o facem din nou. Avem nevoie de victorie, dar știm că întâlnim o echipă foarte puternică. Trebuie să facem o treabă bună în atac și să fim foarte atenți pe faza defensivă.
UTA e foarte puternică și are un antrenor foarte bun. Trebuie să ne adaptăm jocului de la UTA. Mircea Rednic a făcut o echipă foarte bună. Noi și UTA ne cunoaștem. Trebuie să pregătim foarte bine meciul, să avem o tranziție foarte bună. Trebuie să facem față jocului foarte bun.
Fiecare meci e cu presiune. Există presiunea de a câștiga și vrem să o facem. Vreau să câștig fiecare meci. Asta cer. Sunt exigent. Poate că-mi doresc prea mult, poate sunt prea exigent. Sperăm să prindem o zi bună și să luăm cele 3 puncte, ca să terminăm anul cum trebuie”, a declarat Gică Hagi la conferința de presă.
Întrebat de posibilitatea ca Farul să joace barajul de cupe europene, Hagi a răspuns scurt: „Altă întrebare!”
Cred că va fi un meci echilibrat, pentru că au foste multe egaluri între noi în ultimii ani. Vrem să ne facem fericiți, ultima impresie contează. Iar cu 3 puncte ne vom asigura clasarea în primele locuri din campionat. Trebuie să avem mai multe ocazii, pentru că la ultimul meci am adus de puține ori mingea la atacant. Asta trebuie să facem mai bine. Vrem să jucăm barajul de Conference League, dar ne concentrăm pe acest meci. Vrem în cupele europene, chiar dacă ni se va scurta vacanța. La cum am jucat, nici nu merităm vacanță. Dar mai bine să mai stăm câteva zile, să ne antrenăm și să jucăm barajul.
– Ionuț Larie
Vom da totul ca să câștigăm. Va fi un meci frumos, vrem ca fanii să vină în număr cât mai mare. Vrem să câștigăm ultimele două meciuri, ca să prindem locul pentru barajul de Conference League. Nu am arătat prea bine cu Gloria Buzău, dar e bine că am câștigat. Cu siguranță va fi mai bine acum. Vrem să câștigăm. Vrem să facem un meci bun. Dacă vom controla jocul, nu vom avea probleme. Avem un moral mai bun. Mi-am dorit mereu să joc în cupele europene cu Farul.
– Denis Alibec