Clubul FC Argeș a reacționat, după ce mai mulți jucători au avut o serie de derapaje dezgustătoare la adresa lui Nicușor Dan, noul președinte al României.
În ziua în care România și-a ales noul președinte, FC Argeș a învins-o pe Csikszereda, scor 4-0, asigurându-și prima poziție în Liga 2. Argeșenii erau deja promovați în Superliga.
În timp ce sărbătoareau succesul într-un LIVE pe TikTok, mai mulți fotbaliști, printre care Mihai Roman și Robert Moldoveanu, au intrat în dialog cu susținătorii lui George Simion și l-au jignit pe Nicușor Dan, dar și pe alegătorii săi.
Într-un comunicat oficial, clubul FC Argeș a pus derabajul fotbaliștilor pe seama entuziasmului produs de performanța obținută. Argeșenii și-au cerut scuze față de Nicușor Dan, dar și de susținătorii săi.
„Clubul FC Argeș reafirmă categoric principiile sale fundamentale de respect, fair-play și susținere a valorilor democratice. Clubul nostru este dedicat susținerii unui climat de respect reciproc, în care fiecare individ își poate exprima opiniile și alegerile în mod liber, fără teama de discriminare.
Ieri, în cadrul unui live pe platforma TikTok, câțiva dintre jucătorii noștri au folosit un limbaj reprobabil la adresa unui candidat la alegerile prezidențiale din România, precum și la adresa susținătorilor acestuia. Fiind un moment de euforie pricinuit de câștigarea trofeului, jucătorii implicați nu au dat dovadă de coerență și luciditate, răspunzând mesajelor primite pe LIVE, multe dintre acestea denigrând pe unul dintre candidați.
Jucătorii implicați își regretă profund comportamentul și au realizat gravitatea impactului pe care l-au avut aceste afirmații. Aceștia își cer scuze sincere atât candidatului vizat, cât și susținătorilor și votanților săi, subliniind că la momentul lansării în spațiul public al acelor afirmații nu au realizat gravitatea faptelor lor.
În egală măsură, clubul FC Argeș respectă valorile democratice și rezultatul alegerilor prezidențiale. Ne dorim ca România să își continue parcursul european și transatlantic, acest parcurs garantând principiile libertății, respectului și unității.
FC Argeș subliniază că sportul trebuie să rămână un spațiu al respectului reciproc, în care opțiunile politice să nu conteze. Clubul analizează intern acest incident și va lua măsurile necesare pentru a preveni astfel de situații în viitor. Mulțumim tuturor celor care susțin echipa, indiferent de opțiunile lor politice, de orientarea sexuală, de etnie, de rasă sau de religie”, apare în comunicatul argeșenilor.
Contactat de GSP.ro, Mihai Roman, unul dintre fotbaliștii care apar în filmarea vulgară, a încercat să explice derapajele în serie pe care piteștenii le-au avut în autocar:
„Tot ce a fost în autocar a fost o caterincă de vestiar pe live-ul respectiv de pe TikTok, nu avem treabă cu politica. Tot ce a fost pe live-ul respectiv a fost un pamflet și trebuie tratat ca atare, inclusiv ironiile, în glumă, către celelalte competitoare. Respectăm competiția și competitoarele ei.
A fost un moment de euforie și, pe lângă asta, știți cum este pe TikTok, citeam comentariile privitorilor”.
Robert Moldoveanu a reacționat și el pe Instagram: „Îmi pare sincer rău pentru cuvintele pe care le-am spus. Nu am realizat impactul pe care le-ar putea avea și regret profund dacă am jignit său rănit pe cineva. Îmi cer scuze tuturor, n-a fost cu rea intenție, doar o prostie de moment”.